Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Cel ce crede în Hristos nu rămâne în întuneric

Cel ce crede în Hristos nu rămâne în întuneric

Un articol de: Ziarul Lumina - 28 Apr, 2016

Hristos a înviat!

Astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a luminat toate prin Învierea Sa. Învierea Domnului a umplut de lumină nu doar cerul și pământul, ci și iadul și pe toți cei ținuți în legăturile morții cu nădejdea învierii, prin coborârea Lui în iad: „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos” (Canonul Învierii, Cântarea a treia).

Prin Învierea Sa, Hristos Domnul a despărţit din nou lumina de întuneric, ca la creație, a luminat din nou lumea, ne-a dat din nou lumina cunoştinţei şi lumina vieţii: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință” (Canonul Învierii, Cântarea întâi).
Învierea Mântuitorului Hristos este cel mai important eveniment al istoriei omenirii, ce a deschis o nouă perspectivă vieții omului, însă, dacă considerăm Învierea ca un simplu eveniment istoric, biografic al Mântuitorului Hristos, suntem departe de învă­țătura Bisericii noastre. Teologia patristică subliniază faptul că Învierea, păstrându-și caracterul istoric, realitatea sa de necontes­tat petrecută în viața Mântuitorului, este un eveniment ontologic, ce aduce nu doar o nouă perspectivă, ci o prefacere reală firii omului. Învierea Mântuitorului a însemnat înnoirea firii omului și trăirea realității eshatologice. Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii dumnezeiești, accentuează acest lucru, spunând: „Învierea Domnului este înnoirea firii omenești și plăsmuirea din nou a lui Adam cel dintâi, care fusese înghițit de moarte prin păcat și reîntors prin moarte în pământul din care a fost plămădit; este întoarcerea omului la viața cea fără de moarte”.

Același Sfânt Părinte eviden­țiază întotdeauna legăturile noi pe care Hristos Domnul le-a stabilit între Dumnezeu şi oameni, prin Întruparea, Moartea şi Învierea Sa. Aceste noi legături constau, în mod esenţial, în aceea că omul poate participa haric la viaţa dumnezeiască, poate să ajungă la unirea cu Dumnezeu, într-un cuvânt, se poate îndumnezei, așa cum învățăm și din textul liturgic: „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice” (Canonul Învierii, Cântarea a șaptea). [...]

Dreptmăritori creștini,

Întreaga literatură patristică prezintă învățătura Bisericii noastre ca rod al arătării lui Dumnezeu în lume, ca rod al Învierii Mântuitorului, ca Lumină a lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan VIII, 12). Hristos Domnul este prezent în toată viața noastră, de la Botez, conducându-ne pe noi pe toţi spre deplina unire cu El, spre îndumnezeire, în veșnicie, unde ne vom bucura de veşnica Lui lumină: „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!” (Canonul Învierii, Cântarea I).

Trupul lui Hristos cel Înviat, care are înlăuntrul Său izvorul luminii, strălucind, Îl luminează duhovnicește pe cel ce crede în El, împărtășindu-se de Trupul Său. Lumina lui Hristos luminează tuturor! Credinciosul care primeşte această lumină a scăpat de întuneric. El dobân­dește astfel lumina vieţii, așa cum accentuează cântarea bisericească: „Cât este de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul, tuturor a strălucit” (Canonul Învierii, Cântarea a șaptea).

Însă, din păcate, nu toţi primesc această lumină. Cel ce nu urmează pe Hristos nu are lumina, și implicit nici viața, ci rămâne veșnic în întuneric, adică în moarte. [...]

Iubiți credincioși,

Datoria noastră de a-L vesti pe Hristos Cel Înviat este mai acută astăzi ca niciodată. Lumina pe care am primit-o de la Hristos Domnul să nu o ținem ascunsă, să nu încercăm să o închidem în noi, pentru că, dacă nu o lăsăm să lumineze prin noi și viața aproapelui, dacă nu luminăm cu această lumină și viața semenilor noștri, atunci, cu siguranță, ea se va stinge și în noi. Lumânările pe care le ținem aprinse în mâini, acum la Înviere, simbolizează lumina lui Hristos Cel înviat împărtăşită oamenilor. Însă, ca orice dar pe care îl primim de la Dumnezeu, trebuie să îl împărtă­șim și aproapelui nostru, să ne bucu­răm de darurile lui Dumnezeu, dăruind din ele și noi, la rândul nostru, celor ce au nevoie. 

Să luminăm în lume cu lumină din lumina Învierii lui Hristos; să încercăm să-l vedem pe aproapele nostru mereu în lumina Învierii lui Hristos. Întotdeauna să ne străduim să-L vedem pe Hristos cel înviat în aproapele nostru și să ne purtăm cu fiecare ca și cum ne-am întâlni cu Hristos Domnul. Să fim mai milostivi, ca și Dumnezeu să se milostivească asupra noastră! Să fim mai buni, ca și Dumnezeu să-și reverse tot mai mult bunătatea Sa peste noi! Să încercăm tot mai mult să tindem către sfințenie, ca Însuși Dumnezeu, izvorul sfințeniei, să se pogoare asupra noastră!
Lipsa luminii Învierii Domnului din viața noastră face ca pe zi ce trece să ne îndepărtăm tot mai mult de semenii noștri, să rămânem tot mai mult închiși în întunericul egoismului nostru. Nu mai este timp de pierdut, nu mai avem timp de trândăvie, ci cu toată puterea noastră trebuie să ne împărtășim acum de lumina Învierii. Părintele Cleopa povestește că fratele său, „Părintele Galaction Ilie din Mănăstirea Sihăstria, fiind mulți ani păstor de oi, umbla cu oile mănăstirii prin toate poienile de munte dintre Sihăstria și Sihla. De aceea era cunoscut de mulți călugări sihaștri din partea locului. Mergând cu oile pe munte, a întâlnit un sihastru sfânt pe care îl cunoștea și l-a întrebat: - Spune-mi părinte, când va fi sfârșitul lumii? Iar cuviosul sihastru, oftând din inimă, a răspuns: - Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste și înțelegere creștinească între frați, între rude, între creștini și între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!”Să facem tot ce putem ca lumina Învierii lui Hristos să dăinuiască tot mai mult în sufletele noastre și astfel să fie tot mai prezentă și în lumea noastră.

Amma Sinclitichia atrăgea atenția cu putere, în vremea ei, despre nepăsarea noastră de mântuire, iar avertismentul ei este astăzi cu mult mai actual: „Copii, toți vrem să ne mântuim, dar din pricina nepăsării noastre ne îndepărtăm de mântuire”. Din pricina nepăsării noastre pierdem lumina lui Hristos. Din pricina nepăsării noastre Îl pierdem pe Hristos Însuși din inima și sufletul nostru și ne îndepărtăm tot mai mult și de aproapele. Mai mult decât atât, din pricina nepăsării noastre, ne pierdem pe noi înșine.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Fiecare avem datoria să lucrăm tot mai mult la sădirea luminii lui Hristos în sufletele celor de lângă noi. Suntem datori cu mai multă rugăciune. Acum, în zilele acestea tulburi, în care se află omenirea, trebuie se ne rugăm cu mult mai mult, să ne rugăm necontenit unii pentru alții, iar lucrarea noastră de rugăciune se va vedea și în sufletul nostru, dar și în al acelora pentru care ne rugăm.

Orice credincios are datoria de a-L vesti pe Hristos prin faptele sale, mai întâi în familia sa și apoi tuturor celor de lângă el. Din orice faptă, din orice gest al nostru, din orice gând al fiecăruia să se vadă Hristos și lumina Lui dăinuind în noi. Să ne asumăm responsabilitatea fiecare acolo unde suntem.

Să înmulțim faptele noastre de milostenie pentru că lumea de astăzi are tot mai multă nevoie de iubire, de revărsarea dragostei dumnezeiești și prin noi, prin fiecare. Să Îl vedem mereu pe Hristos prezent în aproapele nostru și să ne purtăm cu semenii noștri ca și cu Hristos Însuși, așa cum zice cuvântul scripturistic: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

Iubiți părinți, dreptslăvitori creştini, vă reamintim că în ziua de 15 mai, în Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor, prăznuim Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Arhiepiscopul Râmnicului, în Mitropolia Olteniei, sărbătoare ce are o însemnătate deosebită pentru arhiepiscopia noastră, și vă aşteptăm să veniți pentru a ne ruga împreună Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, ca acesta să mijlocească pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Ne rugăm ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului Hristos să aducă în casele și sufletele frățiilor voastre tot mai multă lumină, pace și bucurie și să reverse harul Său cel bogat asupra noastră a tuturor!

Hristos a înviat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Înviat din morți, rugător,

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului