Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Cerc pastoral la Horezu

Cerc pastoral la Horezu

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 01 Mar, 2019

Parohia Horezu II, din cartierul Urşani al oraşului Horezu, a găzduit marți, 26 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Horezu. După săvârșirea Sfintei Liturghii și a Tainei Sfântului Maslu, părintele Constantin Mănescu a prezentat tema „Satul românesc, vatră a plămădirii, păstrării și promovării valorilor existențiate românești”. Preotul este părintele, sfătuitorul, educatorul și slujitorul celor care sunt copleșiți de sărăcie, bătrânețe și izolare, este cel care păstrează și reafirmă în permanență valorile spirituale ale satului, ele însele recunoscute în timp de istorici, filosofi și teologi. În discursul său de recepţie la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat „Elogiul satului românesc”, poetul şi filosoful român Lucian Blaga dezvolta de fapt metafora sa poetică „veşnicia s-a născut la sat” şi argumenta că satul românesc este „singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de terestră, este unanimul nostru înaintaş fără nume. A trăi în sat înseamnă a trăi în zariştea cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie (…)”. Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras în „istoria” făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale pentru vremuri, când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii româneşti.