Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Doi noi profesori promovaţi la Facultatea de Teologie din Craiova

Doi noi profesori promovaţi la Facultatea de Teologie din Craiova

Un articol de: Pr. Ioniţă Apostolache - 14 Iul, 2016

Facultatea de Teologie din Craiova şi-a îmbogăţit, săptămâna aceasta, corpul profesoral cu un conferenţiar şi un lector. Cele două examene de promovare pe post au fost susţinute de diac. lect. dr. Ionel Ungureanu, de la Catedra de morală a Facultăţii de Teologie din Craiova, şi dr. Emilia Burlan. Pentru postul de conferenţiar universitar, la disciplina morală ortodoxă, a candidat părintele diacon Ionel Ungureanu. Comisia de evaluare, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost conpusă din: pr. prof. univ. dr. Ion Popescu, decanul Facultăţii de Teologie „Sf. Filofteia” din Piteşti, pr. prof. univ. dr. Adrian Niculcea, de la Facultatea de Teologie din Constanţa, pr. conf. univ. dr. Ştefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, şi conf. univ. dr. Sebastian Moldovan, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu. În cadrul examenului, candidatul a prezentat planul de dezvoltare a carierei, precum şi realizările activităţii sale academice. La Secţia de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie din Craiova, pentru postul de lector universitar a candidat dr. Emilia Burlan. Evaluarea a început printr-o prelegere publică, susţinută în faţa studenţilor, pe tema „Evoluţia iconostasului. Studiul detaliat al registrelor iconografice ale iconostasului”. A urmat prezentarea planului de dezvoltare profesională, comisia de evaluare fiind formată din: conf. univ. dr. Ana Maria Baciu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, lect. univ. dr. Dana Luminiţa Postolache şi lect. univ. dr. Emilian Popescu, de la aceeaşi instituţie academică. La finele concursului de ocupare a celor două posturi, ambii candidaţi au fost declaraţi admişi cu nota maximă.