Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Două locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei, gătite de sărbătoare

Două locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei, gătite de sărbătoare

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Oltenia
Un articol de: Viorel Vlăducu - 21 Septembrie 2016

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a poposit în mijlocul credincioşilor din filia Dâlga, Parohia Belcin, Protoieria Craiova Nord, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Evenimentul duhovnicesc a încununat eforturile depuse în ultimii ani de enoriaşi, în frunte cu preotul Daniel Frăţilă, pentru înfrumuseţarea interioară şi exterioară a sfântului locaş.

Piatra de temelie pentru Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea doljeană Dâlca s-a aşezat în anul 2002. Lucrările de ridicare au durat până în august 2007, când a fost săvârşită slujba de târnosire, iar din anul 2014 au demarat şi lucrările de pictură, încheierea lor fiind marcată, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (18 septembrie), prin săvârşirea slujbei de resfinţire şi a Sfintei Liturghii arhiereşti, de către IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pentru implicarea deosebită în sfânta lucrare de împodobire şi înfrumuseţare a sfântului locaş, preotul paroh Daniel Frăţilă a primit rangul bisericesc de iconom, iar alte cinci persoane au primit gramate chiriarhale de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei. În timpul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi Taina Hirotoniei pentru diaconul Ştefan Cătălin Dănilă, care a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Calafat, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.

În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii de la Meriş. Cu acest prilej, a acordat hrisoave de recunoştinţă mai multor credincioşi ai parohiei care au contribuit la refacerea şi împodobirea locaşului de închinăciune. Biserica de la Meriş poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mucenic Gheor­ghe” şi a fost zidit între anii 1878 şi 1887. Între anii 1979 şi 1982 a fost restaurată pictura şi a fost resfinţită. Întrucat, cu trecerea timpului, sfântul locaş de închinăciune a suferit degradări atât în interior, cât şi în exterior. Între anii 2012 şi 2016 au avut loc, prin contribuţia bunilor enoriaşi ai parohiei, mai multe lucrări de restaurare a sfântului locaş. Aceste eforturi deosebite au fost realizate prin implicarea preotului paroh Gheorghe Vilceanu.