Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Eveniment festiv în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor

Eveniment festiv în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor

Un articol de: Alexandra Iliescu - 17 Dec, 2018

Festivalul interjudeţean al obiceiurilor şi tradiţiilor creştine româneşti a ajuns anul acesta la cea de-a 15-a ediţie. Evenimentul a adunat săptămâna trecută numeroase grupuri de colindători din întreaga episcopie, desfăşurându-se în amfiteatrul Colegiului Naţional „Radu Greceanu” din Slatina.

Alt an, alt festival, dar aceeași prietenie ne-a făcut să rămânem împreună. Sunt 15 ani de când colindăm împreună, de când ne bucurăm de costumele populare din diferite zone ale Olteniei și de când reînviem şi promovăm străvechile tradiţii şi datini creştine legate de praznicul Naşterii Domnului, așa a deschis seara prezentatorul festivalului, Nicu Popa, cunoscut actor şi regizor slătinean, care a avut în fiecare an amabilitatea şi disponibilitatea de a fi pe scenă alături de copiii veniţi pentru colind, datini şi cântece de stea.

Juriul, din care au făcut parte Florica Grecu, inspector școlar general adjunct, și Cristina Boruz, inspector şcolar pentru Religie și Arte, Florian Dumitrescu, director la CJCPCT Olt, şi părintele Dan Camen, consilier cultural în cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților, a acordat premii şi diplome pentru cele trei categorii – Tradiţii, Scenetă religioasă şi Colinde - elevilor din municipiul Slatina de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”, Colegiul Naţional „Radu Greceanu”, Liceul Vocaţional „Nicolae Titulescu”, Liceul cu Program Sportiv și grupurilor vocale de la Liceul `Traian Vuia” Craiova, Liceul Teoretic `Petre Pandrea” din oraşul Balş, Liceul Tehnologic Vitomireşti, Allegro Voice, reprezentând Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Cununița Dunării de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Corabia și Ansamblul folcloric Ulmulețul de Brastavățu.

Grupul vocal-instrumental al Casei Tineretului din Slatina și colindătorii de la CTF Mugurel au dorit prin cântece de iarnă și reinterpretări de colinde să îi bucure, în afara concursului, pe cei prezenți. Darurile pentru colindători, la ceas festiv, au fost asigurate de către partenerul proiectului - Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt.

Concursul, prin diversitatea lui, are ca scop promovarea tradiţiilor ortodoxe în aceste vremuri secularizate şi crearea unei atmosfere de sărbătoare creştină pentru a primi cum se cuvine Naşterea Domnului.

„A cânta colinde în costum popular este încă o mărturisire de credință”

De aceea, organizatorii festivalului au acordat Diplomă de Excelență doamnei Maricica Matei, corepetitor voluntar al grupului de la Balș, susținătoare a tradițiilor oltenești, pe care le valorifică alături de grupurile de liceeni. Grupurile de colindători au fost îndrumate și însoțite, din pasiune pentru muzică şi cu multă dăruire de cadrele didactice Iuliana Gheorghe, Carmen Oprea, Maricica Matei, Mariana Mişcu, Aurelia Stancu, Emilia Diaconescu, Mirela Nițoi, Marius Sterie, Doru Marinescu, Cristian Stancu, Sorin Ene, Cosmin Fugăreţu, Corina Vasiloiu, Ligia Oaie, Camelia Cealîcu, Flavius Popescu şi Bebe Dinu.

„Colinde s-au auzit peste ani. Mai multe sau mai puține, dar au rezistat în timp, aducând vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. A cânta colinde în costum popular este încă o mărturisire de credință, mai ales acum, când sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să petrecem sărbătorile cu Hristos, bucurându-ne creştineşte de daruri”, a spus pr. Dan Camen, aducând pentru cei prezenți arhierești binecuvântări de la Părintele Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.

Festivalul, gândit ca proiect educativ interjudeţean pentru cele două mari praznice creştine, se bucură de o bună organizare şi continuă de 15 ani, prin munca în echipă a doamnelor profesoare Carmen Vespescu, Mirela Luţu şi Odeta Vâlcea, ajutate în demersul educaţional de către pă­rinți, colege și oameni de bine.