Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Evenimente duhovniceşti în Parohia Valea Bisericii-Orleşti

Evenimente duhovniceşti în Parohia Valea Bisericii-Orleşti

Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Aug, 2016

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de învăţământ şi activităţi cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei, în Parohia Valea Bisericii-Orleşti au avut loc, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, o serie de evenimente catehetice şi liturgice, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. Astfel, miercuri, 10 august, s-a oficiat Acatistul Adormirii Maicii Domnului de către preotul paroh Siia Luca-Georgian, care a pregătit apoi, împreună cu tineri ai parohiei, programul pentru Vecernia cu Litie şi Prohodul Maicii Domnului din seara de 14 august.

Duminică-seară, după săvârşirea Prohodului şi susţinerea catehezei „Maica Domnului, chip al smereniei şi model de vieţuire” de către părintele paroh, a avut loc procesiunea în jurul bisericii parohiale cu icoana hramului, însoţită de cântări duhovniceşti.

În ziua praznicului, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi împărtăşirea credincioşilor a fost organizat de către copii şi tineri un moment de rugăciune şi doine la centrul social din curtea bisericii, în finalul căruia toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă frăţească.

În aceste zile de august, când natura atinge apogeul frumuseţii, în această deosebită lumina festivă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost o chemare şi la iubirea de semeni. Seara praznicului a însemnat pentru câţiva tineri ai parohiei, însoţiţi de părintele paroh, un potrivit moment de a vizita la domiciliu 10 familii, bătrâni singuri şi bolnavi, cărora li s-au împărţit alimente şi hrană caldă, în cadrul acţiunii filantropice „Raiul este în mâinile noastre!”