Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Învierea Domnului - părtășia la iubirea cea veșnică a lui Dumnezeu

Învierea Domnului - părtășia la iubirea cea veșnică a lui Dumnezeu

Un articol de: Ziarul Lumina - 24 Apr, 2019

„Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - și împreună cu El ne-a înviat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus” (Efeseni II, 4-6).

Câtă nevoie avem de Înviere! Cum tresaltă sufletele noastre când mărturisim Învierea lui Hristos în mijlocul celor care încearcă să ne ia speranța cea mai de preț a credinței noastre! Lumina care izvorăște din mormântul gol al lui Iisus Nazarineanul ne cheamă din nou, pe fiecare în parte, să dăm mărturie de lucrurile bune pe care le-a făcut Domnul cu noi (cf. Psalmul CXXV, 3). Poate cel mai mare dar primit de noi, oamenii, este Lumina Învierii, după cum îndreptățit spune Sfântul Apostol Pavel: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efeseni V, 8). Luminarea noastră vine dinspre Hristos Cel mort și înviat și ne obligă să-i vedem și pe cei din jurul nostru care nu dibuiesc prin întunericul acestei lumi iubirea lui Dumnezeu față de ei. Chipurile noastre trebuie să se întâlnească în îmbrățișarea părintească pe care ne-o oferă Dumnezeu. Aceasta este taina Învierii, când iubirea este mai tare decât moartea și nu acceptă compromisul singurătății. În acest sens, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan scrie în prima sa epistolă: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați” (I Ioan III, 14), arătându-ne că pecetea învierii noastre întru Hristos Cel Înviat este iubirea aproapelui.

Trăirea iubirii este trăirea în Hristos ca Viață și Iubire veșnică, pentru că viața în iubire nu poate fi decât o viață dusă în comuniunea cu Hristos, Biruitorul morții.

Învierea Domnului este momentul care schimbă fundamental devenirea lumii și a omului. Sfârșitul vieții pământești nu mai este punctul terminus al nevoințelor noastre, ci pragul de intrare în Împărăția lui Dumnezeu și comuniunea sfinților. Acest lucru se datorează activi­tății răscumpărătoare săvârșite de Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Care prin Jertfa de pe Cruce S-a făcut chezășie a ridicării noastre împreună cu El, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare în Liturghia sa: „Și, pogorându-Se prin Cruce în iad, ca să plinească toate ale Sale, a dezlegat durerile morții. Și, înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morți - că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul vieții -, făcutu-S-a începătură celor adormiți, Întâi-Născut din morți, ca să fie El Însuși începătorul tuturor în toate”.

Hristos Însuși este viața lumii și învierea omului. Părtășia cu Hristos Domnul eliberează omul nu doar de frica morții, ci și de veșnicia ei și dăruiește în modul cel mai real creștinului bucuria de a fi el însuși un candidat la înviere: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan XI, 25-26).
Dreptmăritori creștini,

Înfricoșătoare pentru noi este doar moartea duhovnicească, adică despărțirea de Hristos, pe când moartea trupească nu poate fi înfricoșătoare, căci trupul nu va rămâne veșnic în mormânt, după cum ne învață Biserica noastră: „Dacă e sigur că atunci vom avea iarăşi trupuri şi dacă şi în alt loc se spune că tocmai trupurile care au murit, acelea vor şi învia - căci de înviere în sens propriu poate fi vorba numai la cei care au murit odată - atunci nimeni nu se mai poate îndoi că spre acel scop vor învia: pentru ca după înviere să se îmbrace din nou cu ele. Căci una depinde de cealaltă: dacă trupurile înviază, atunci desigur că acest lucru se întâmplă tocmai pentru ca să se îmbrace din nou, iar pentru că noi trebuie să avem trupuri - acest lucru este neapărat necesar - atunci nici într-un alt trup nu vom învia, decât în al nostru propriu. Şi dacă se cuvine ca trupurile să învieze, şi anume, ca «trupuri duhovniceşti», atunci e limpede că această înviere avea rostul să ferească pe om de stricăciune şi să înlăture moartea; altfel, ar părea zadarnic şi de prisos ca cineva să învieze pentru ca să moară din nou”. Cuvântul Sfintei Scripturi, dar și scrierile Sfinților Părinți, ne învață că moartea nu a intrat în lume ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, ci ca o consecință firească a neascultării, căci dacă trupul nu ar fi devenit muritor prin păcat, ar fi rămas pururea în durerea păcatului: „Trupul se află între stricăciune şi nestricăciune, dar el nu este nici stricăciune, nici ne­stricăciune. Atunci când a fost dominat prin intermediul plăcerilor de stricăciune, el, care era făptura nestricăciunii, a înclinat către «ţărâna pământului». Ca urmare, a fost dat morţii de către Dumnezeu, pentru a fi cuminţit, dar n-a fost părăsit, nici lăsat pradă stricăciunii. Învingând moartea prin înviere, iarăşi a fost redat nestricăciunii, pentru ca nu cumva stricăciunea să moştenească nestricăciunea”.

Neascultarea l-a îndepărtat pe om de izvorul vieții, adică de Dumnezeu. Viața care se reduce doar la un interval biologic incert, fără setea de desăvârșire și fără raportarea la Dumnezeu este o trăire eșuată. Nu merită să ne risipim darul vieții din pricina înverșunării trufașe față de voința Creatorului nostru. Ascultând de poruncile lui Dumnezeu, care sunt expresii ale bunăvoinței Lui față de noi, căpătăm vitalitate și viabilitate, mărturisind împreună cu psalmistul: „Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta, viază-mă” (Psalmul CXVIII, 40). Omul este doar părtaș la viața care izvorăște din Dumnezeu și față de care își revendică iluzoriu autonomia, căci „în Dumnezeu viețuim și ne mișcăm și suntem” (Fapte XVII, 28), chiar dacă nouă ni se pare că suntem stăpâni pe propria viață și ne sustragem mândri de sub autoritatea părintească a lui Dumnezeu. Hristos Mântuitorul este Viață prin Sine Însuși deoarece a rămas ascultător Tatălui până la moarte, ascultarea Sa desăvârșită fiind leacul neascultării celei dintâi. Vedem, deci, că ascultarea este pârâul limpede care ne leagă de Hristos întru viață, precum și pe Hristos Îl leagă ființial de Tatăl: „Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine” (Ioan V, 26). […]

Viața omului este inevitabil legată de moarte. Toată strădania noastră pe acest pământ nu valorează nimic dacă nu trece în veșnicie. Învierea lui Hristos ne oferă această posibilitate: de a ne înveșnici iubirile bune ale vieții. Nimic nu îl bucură mai mult pe om decât permanentizarea clipei lui de liniște, de siguranță, de comuniune și de iubire. Ridicarea lui Hristos din tărâmul morții reprezintă clipa de maximă manifestare a puterii înnoitoare a lui Dumnezeu. Învierea lui Hristos ne întinerește și ne întărește sufletește, ne face să ne ridicăm mai sprinteni peste greutățile și problemele vieții, având mereu în minte icoana Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos, căci Crucea este nedespărțită de Înviere și Învierea este nedespărțită de Cruce.

Să nu rămânem doar la aprofundarea teoretică a acestor învățături, ci să le punem în practică în fiecare clipă a vieții noastre. Să arătăm prin viețuirea noastră că Hristos Domnul a înviat, iar noi am înviat duhovnicește prin El. Să devenim mărturisitori ai Învierii Domnului prin modul nostru de a ne purta în lume. Să viețuim în ethosul Învierii nu doar în Săptămâna Luminată, ci în fiecare zi a vieții noastre.

Societatea zilelor noastre este o lume în care lipsește iubirea față de celălalt. Nu îl mai iubim pe aproapele nostru, fiind orbiți de propriul egoism. Trăim o perioadă în care lumea vede în semenul său un dușman și nu Îl mai percepe, așa cum ar trebui, pe Hristos Cel Înviat: „Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei XXV, 45). Să ne arătăm mai mult iubirea pe care Hristos Domnul o revarsă asupra noastră, să Îl lăsăm pe El să lucreze în lume prin noi, devenind brațe iubitoare ale Domnului Cel Înviat din morți. Să ne arătăm iubirea noastră, începând de la cele mai mici fapte, continuând până ce vom rosti ca și Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni II, 20). Așa cum Hristos S-a jertfit pentru noi, să ne jertfim și noi pentru aproapele, ca să-l conducem din Înviere, în înviere.

Iubiți părinți și dreptslăvitori creştini, vă reamintim, ca în fiecare an, că în Duminica a 3-a după Paști, numită a Mirono­sițelor, anul acesta în ziua de 12 mai, prăznuim Aducerea în Olte­nia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Arhiepiscopul Râmnicului, sărbătoare ce are o însemnătate foarte mare pentru Arhiepiscopia noastră și vă aşteptăm să veniți pentru a ne ruga împreună Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, cel care a și reînviat această eparhie într-o perioadă de mare restriște, ca acesta să mijlocească spre mântuirea sufletelor noastre.

Ne rugăm ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să aducă în casele și sufletele frățiilor voastre bucuria și lumina adusă în lume de aceasta, binecuvântându-vă cu pace și sănătate și revărsând milostivirea Sa peste toți, spre deplina împărtășire din iubirea Sa cea veșnică.

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Înviat din morți, rugător,

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului