Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Minunea Învierii

Minunea Învierii

Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Apr, 2019

Timp de trei ani și jumătate, Domnul nostru Iisus Hristos a propovăduit cuvântul Evangheliei Sale și a săvârșit nenumărate minuni, vindecând cu puterea-I dumnezeiască pe cei bolnavi, tămăduind pe cei leproși și înviind din morți. Când ucenicii Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan au venit la Iisus Hristos, ca să-L cerceteze, El le-a zis: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește” (Luca 7, 22).

Foarte multe învăță­turi și minuni săvâr­șite de Domnul Iisus Hristos n-au putut fi menționate în scris, după cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul: „Sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Afirmația aceasta ne îndrep­tă­țește să credem că învățăturile care nu au putut fi menționate în scris, însă s-au transmis din gură în gură, au fost preluate de Tra­di­ția Bisericii, iar numărul vindecărilor, precum și numărul celor înviați din morți, a fost mult mai mare. Fericitul Augustin, un părinte care a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, spunea: „Sunt mulți care au fost înviați, dar nu fără rost au fost amintite în Evanghelie trei cazuri”.

Datorită păcatului adamic, „nimeni nu poate să scape de moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare” (Psalmul 48, 7). Din acest motiv durerea era mare pentru Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum, a cărui fiică, în vârstă de doisprezece ani, era grav bolnavă. Încrezător în puterea dumnezeiască a lui Iisus din Nazaret, merge la El și, căzându-I la picioare, Îl roagă să o vindece (Marcu 5, 22-23; Luca 8, 41). Iisus pornește spre casa lui Iair, pentru a-i împlini rugămintea. Urmează vindecarea de către Iisus a unei femei care avea de doisprezece ani scurgere de sânge (Marcu 5, 25-34; Luca 8, 43-48). În timp ce mulțimile prezente admirau minunea vindecării acestei femei bolnave, a venit cineva la Iair zicând: „A murit fiica ta, nu mai osteni pe Învăță­to­rul” (Marcu 5, 35; Luca 8, 49). Auzind aceasta, Iisus i-a zis tatălui îndurerat: „Nu te teme. Crede numai” (Marcu 5, 36; Luca 8, 50). Intrând în casă împreună cu Iair, soția acestuia și câțiva dintre cei ai casei, Iisus a apucat copila de mână și a grăit: „Talita kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție îți zic, scoală-te!” (Marcu 5, 41) și îndată copila a înviat, a început să umble și - zice Evanghelistul Marcu - toți s-au mirat îndată cu uimire mare” (Marcu 5, 42). Aceasta este prima minune a învierii unui mort.

A doua minune a învierii unui mort a avut loc la intrarea în cetatea galileeană Nain. Înconjurat de mulțime, Iisus a întâlnit un convoi mortuar, care ducea la mormânt pe unicul fiu al unei văduve, a cărei inimă era cuprinsă de mare durere. Cunoscând această durere, Iisus, îndreptându-Se spre cel răposat, a zis: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!” (Luca 7, 14). La auzul chemării lui Iisus Hristos, „Începătorul vieții” (Fapte 3, 15), tânărul a înviat.

A treia minune a învierii unui mort a săvârșit-o Iisus în Betania, localitate situată la cincisprezece stadii de Ierusalim. Aici a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile (Ioan 11, 38-54). Mulți dintre iudeii care veniseră și au văzut minunea învierii săvârșită de Iisus Hristos au crezut în El.

După minunea învierii lui Lazăr, Iisus Hristos a intrat triumfal în cetatea Ierusalimului, călare pe mânzul asinei. Impresionați de minunea învierii lui Lazăr, dar știind și celelalte minuni săvârșite cu puterea lui dumnezeiască și apreciind învățăturile propovăduite, mul­țime mare de oameni L-a întâmpinat cu mult entuziasm. În mâini purtau ramuri de finic, au așternut hainele în calea Lui și, cu inimile cuprinse de bucurie, strigau: „Binecuvântat este Cel Ce vine în numele Domnului. Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). A fost ziua în care Iisus Hristos a primit slava pe care o merita pe deplin, ca Împărat puternic al universului. Datorită acestui fapt, „arhiereii și fariseii au adunat sinedriul și ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua țara și nea­mul (Ioan 11, 47- 48) și în ziua aceea au hotărât să-L ucidă” (Ioan 11, 53).

După această zi a urmat arestarea lui în Grădina Ghetsimani. Toată mulțimea L-a părăsit, chiar și ucenicii, care i-au fost tot timpul în preajmă, L-au părăsit de frica pedepsei autorităților vremii. Singur, Iisus a îndurat toate loviturile, batjocoririle, disprețul, pălmuirile, cununa de spini. A îndurat răstignirea pe cruce, cea mai dureroasă condamnare la moarte. Cu adâncă durere S-a rugat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Apoi, cu o ultimă sforțare, rostește: „Săvârșitu-s-a” (Ioan 19, 30). Brațele Lui întinse pe Crucea plină de Sângele vărsat îmbrățișează întreaga omenire, pe care o iubește mai mult decât propria Lui viață. El Însuși a spus: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii Săi” (Ioan 15, 13). Văzând cu ochii minții noastre pe Iisus însângerat așezat în mormânt, să-L preaslăvim cu recunoștință și evlavie, fiindcă prin sângele Său avem răscumpărarea „și iertarea păcatelor, după bogăția harului Său” (Efeseni 1, 7). [...]

Iubiți fii duhovnicești,
În încheierea acestui cuvânt pastoral, propun să cugetăm la cei trei morţi înviaţi la care ne-am referit mai înainte. Cei trei morți înviați reprezintă, după Fericitul Augustin, trei feluri de păcătoși, pe care Hristos îi trezește și astăzi. Fiica lui Iair, moartă și înviată în casă de Iisus Hristos, reprezintă pe acei oameni care au păcatul înlăuntrul lor, în inimă, dar nu l-au săvârșit cu fapta. Fericitul Augustin zice că dacă cineva a fost cuprins de vreo poftă, a consimțit în inimă. El a fost inspirat de Predica de pe munte a lui Iisus Hristos, unde se spune că „oricine se uită la femeie poftind-o, a săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28). În acest caz, omul „nu s-a apropiat încă cu trupul de ea, dar a consimțit în inimă. Are un om mort înlăuntru, dar încă nu l-a scos afară. Și se întâmplă, după cum știm, ca oamenii să simtă în ei zilnic așa ceva, iar uneori aud cuvântul lui Dumnezeu - ca și cum Domnul le-ar spune: «Scoală-te!» -, condamnă faptul că au consimțit la nedreptate și se trezesc spre mântuire și dreptate. Cel mort se trezește în casă, inima se trezește în camera ascunsă a gândurilor. Această înviere a sufletului mort are loc înlăuntru, în cele ascunse ale conștiinței, ca între pereții casei”.

Fiul înviat al văduvei din Nain reprezintă pe aceia care consimt cu mintea păcatul și trec la fapte, adică săvârșesc păcatul. Este „ca și cum ai scoate mortul și, astfel, apare în public ceea ce zicea în secret”. În această situație, sărmanul om care a greșit nu rămâne, prin milostivirea lui Dumnezeu, lipsit de nădejde. Zice Fericitul Augustin că „cel care a păcătuit deja cu fapta, dacă este mișcat și pătruns de cuvântul adevărului, se trezește la cuvântul lui Hristos, ajunge din nou viu. Au putut să păcătuiască cu fapta, dar nu pot să piară pentru totdeauna”.
Tot Fericitul Augustin spune că cei care fac „ceea ce este rău se întâmplă să dezvolte un obicei rău, în așa măsură încât din pricina obișnuinței nu mai sunt în stare să vadă răul, ajung apărători ai faptelor rele și se supără atunci când li se atrage atenția, precum cei din Sodoma, care, odinioară, i-au spus bărbatului drept care îi apostrofa pentru răutățile lor: «Tu ai venit să locuiești (aici), nu să dai legi» (Facere 19, 9). În așa măsură se obișnuiseră cu felul lor de viață rușinos, încât deja (pentru ei) răutatea devenise dreptate și ajunsese să fie ocărât mai degrabă cel care voia să le interzică decât cel care săvârșea (faptele de rușine). Astfel de oameni, apăsați de un asemenea obicei rău, sunt ca și îngropați. Acea piatră mare, pusă la mormânt, reprezintă puterea extraordinară a obiceiului, prin care este apăsat sufletul, căruia nu i se îngăduie nici să se scoale, nici să respire”.

Iubiți fii sufletești,
Punându-vă la inimă aceste cuvinte de folos duhovnicesc, să ne rugăm ca Hristos Cel înviat, Domnul şi Stăpânul vieţii, să ne ajute să ne ridicăm „din moarte la viață”, iar întreaga noastră viețuire pe pământ să fie o împreună-călătorie cu El. Chiar dacă nu reușim să Îl cunoaștem pe deplin de la începutul drumului nostru în această lume, El ni se va descoperi, ca un Părinte iubitor, în Sfânta Liturghie, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său.
Acum, la praznicul Învierii, vă doresc din adâncul sufletului să aveți parte de har, pace, binecuvântare, sănătate și nenumărate bucurii duhovnicești, iar după învierea cea de obște, să avem parte de Hristos Cel înviat a treia zi din morți și să auzim cuvintele Sale de binecuvântare și moștenire a Împărăției lui Dumnezeu: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Amin!

† Nicodim,
Episcopul Severinului şi Strehaiei