Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Misiunea jertfelnică a slujitorilor olteni

Misiunea jertfelnică a slujitorilor olteni

Un articol de: Toma Rădulescu - 24 Aug, 2016

După desfiinţarea Mitropoliei Olteniei în aprilie 1945 şi înlăturarea Mitropolitului Nifon Criveanu, Arhiepiscopia Craiovei a fost reînfiinţată la sfârşitul anului 1947, fiind ales arhimandritul Firmilian Marin. Din 25 martie 1949, Arhiepiscopul Firmilian a fost ridicat la rangul de mitropolit, iar cele două episcopii au fost contopite sub denumirea Episcopia Râmnicului şi Argeşului cu sediul la Râmnicu Vâlcea,având ca titular pe Episcopul Argeşului, Iosif Gafton.

Canonic, până în 1968, Arhiepiscopia Craiovei se suprapunea cu regiunea Oltenia, iar Episcopia Râmnicului şi Argeşului cu regiunea Argeş. Până în 1968, partea de apus a actualului judeţ Olt (răsăritul Romanaţiului istoric) a depins de Arhiepiscopia Craiovei. Episcopia Râmnicului şi Argeşului mai avea pentru a fi întărită economic, conform dorinţei Patriarhului Justinian, vâlcean de origine, şi o parte din regiunea Bucureşti. După anul 1968, Arhiepiscopia Craiovei cuprindea judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj, iar Episcopia Râmnicului şi Argeşului judeţele Vâlcea, Argeş şi Olt. Tot în acest an, zona bănăţeană a Porţilor de Fier (Orşova şi Clisura Dunării) a trecut la judeţul Mehedinţi şi Arhiepiscopia Craiovei.

Grija mitropoliţilor Firmilian şi Nestor pentru reintegrarea slujitorilor persecutaţi

După reînfiinţare, principala preocupare a ierarhilor din scaunul vlădicesc de la Craiova a fost reintegrarea în parohiile de baştină a preoţilor şi cântăreţilor care fuseseră deţinuţi politici, precum şi menţinerea majorităţii mănăstirilor care fuseseră desfiinţate în urma Decretului nr. 410/1958. Foştii monahi şi monahii, cu toate ameninţările organelor de represiune, au fost reintegraţi de către mitropoliţii şi episcopii din Mitropolia Olteniei în mănăstiri şi schituri ca muncitori necalificaţi, paznici ai monumentelor istorice, îngrijitori şi meseriaşi. După eliberare din închisori mai mulţi dintre ei au devenit oameni de încredere ai ierarhilor, spre disperarea autorităţilor comuniste ale timpului. Astfel, arhimandritul şi viitorul arhiereu Veniamin Nicolae, fost stareţ al Mănăstirii Polovragi, a devenit administrator şi responsabil cu construirea pavilionului administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, iar monahia Tatiana Răduleţ şi protosinghelul Tit Moldovan au devenit muncitori necalificaţi la Schitul Priseaca de la viile mitropoliei din Plaiul Vulcăneştilor - Craiova. După ieşirea la pensie, o serie de monahi şi monahii au fost reprimiţi în mănăstiri.

Rapoartele împuterniciţilor în teritoriu ai Departamentului Cultelor dezvăluie toate subterfugiile întrebuinţate de mitropoliţii Firmilian şi Nestor ai Olteniei pentru foştii deţinuţi politici din rândul clerului. Pe de altă parte, au încercat, pe cât a fost posibil, marginalizarea celor care doreau a fi slugi docile regimului comunist.

Mijloace denigratoare folosite de organele comuniste

Din documentele epocii rezultă că Departamentul Cultelor şi reprezentanţii lor în teritoriu erau anexă a Securităţii. Acest fapt este demonstrat de identitatea izbitoare a fişelor şi rapoartelor întocmite de cele două instituţii cu referire la reprezentanţii clerului şi folosite ulterior pentru a li se deschide acestora dosare personale de urmărire informativă. Majoritatea împuterniciţilor absolviseră şcoala de ofiţeri de Securitate de la Bucureşti-Băneasa. Tot din documente rezultă că împuterniciţii Departamentului Cultelor aveau ca sarcină de serviciu să raporteze ciclic prezenţa credincioşilor la biserică în fiecare duminică şi de sărbători, dacă preotul respectiv îşi îndeplinea datoria de păstor al comunităţii pe care o slujea, sau, dimpotrivă, dacă era adeptul „construirii orânduirii socialiste”. Dacă credincioşii se întruneau în afara desfăşurării Sfintei Liturghii pentru a exersa diverse cântări la strană, împuternicitul Departamentului Cultelor se adresa preotului sau mitropolitului, solicitând să nu mai permită astfel de manifestări, sub declaraţie scrisă.

După 1965, o metodă de intimidare consta în convocarea unor adunări la care participau colegii preoţilor acuzaţi, care erau umiliţi în faţa reprezentanţilor locali. Este cazul şedinţei din primăvara anului 1972, desfăşurată la Craiova în sala Filarmonicii „Oltenia”, când a fost evidenţiat preotul Constantin Begu, în vârstă de 76 ani, fost protos la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” şi un apropiat al Mitropolitului Firmilian. El fusese arestat timp de o săptămână de organele de Securitate pentru o predică plină de aluzii la regimul comunist, ţinută în Catedrala Mitropolitană. Părintele Constantin Begu a fost profund tulburat de demascarea publică organizată în sala Filarmonicii „Oltenia”. Cu toate acestea, a devenit în faţa colegilor de breaslă, între ei numărându-se şi pr. Nicolae Rădulescu, un adevărat simbol al jertfei creştine. Reacţia colegilor de altar, care au fost profund impresionaţi de lacrimile distinsului preot, a determinat organele de represiune comunistă să aplaneze acest neplăcut incident.