Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Noi activităţi în cadrul Şcolii de vară „Artă. Cultură. Spiritualitate”

Noi activităţi în cadrul Şcolii de vară „Artă. Cultură. Spiritualitate”

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 17 Iulie 2019

La finele săptămânii trecute, elevii Şcolii de vară „Artă. Cultură. Spiritualitate” (ACS), organizată de Facultatea de Teologie din Craiova, în cadrul proiectului ROSSE al Universităţii din Craiova, au mers în pelerinaj la Mănăstirea Tismana. În drum spre sfânta mănăstire, tinerii au vizitat monumentele brâncuşiene din municipiul Târgu Jiu: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, împreună cu celelalte exponate în aer liber ale marelui sculptor. La Tismana, organizatorii au pregătit în tabăra de lângă aşezământul monahal mai multe activităţi interactive. Alături de cei 26 de participanţi au fost diac. lect. Mihai Ciurea şi lect. Gabriela Mardale, din partea facultăţii, pr. Codruţ Scurtu, din partea Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnic, precum şi profesori delegaţi de la liceele de artă din Craiova şi Târgu Jiu. În urma acestei frumoase experienţe, participanţii au realizat mai multe creaţii artistice în aer liber, în cadrul Taberei Tismana. Lucrările vor fi expuse la Craiova, în muzeul Facultăţii de Teologie. Programul s-a încheiat duminică, 14 iulie, prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Altarul Mănăstirii Tismana. 

Săptămâna aceasta, activităţile ACS vor continua prin cursuri de artă, iconologie şi spiritualitate la Facultatea de Teologie din Craiova, urmând ca sâmbătă să se plece în pelerinaj la Mănăstirea Lainici, unde se vor primi diplomele de participare.