Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia O mărturie vie a unor vremuri trecute

O mărturie vie a unor vremuri trecute

Un articol de: Ziarul Lumina - 19 Ian, 2019

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la refacerea bisericuței vechi din parohia mehedințeană Brebina, pe locul alteia, mai vechi. Sufletul construcției a fost popa Iordache, om care deja avea experiența ridicării unei biserici în satul vecin, Titerlești. Locașul este ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel și este trecut pe lista monumentelor istorice.

Nu se cunoaște cu exactitate momentul în care a fost construită prima biserică în satul Brebina, din nordul județului Mehedinți. Cronicile de la sfârșitul secolului al XVI-lea arată că, după victoria de la Șelimbăr, Mihai Viteazul a recompensat pentru curajul și stăruința în luptă de care dăduse dovadă pe front pe un anume Ion Sgândăr din Baia de Aramă, oferindu-i sute de hectare de teren, printre care și o mare suprafață de teren din trupul moșiei Brebina.

Acest Sgândăr, din Baia de Aramă, devine localnic, înrudindu-se cu stăpânii minei de cupru de la Bratilov, menționată încă din vremea lui Mircea cel Bătrân (1392). Astfel, încă din acest moment satul devine populat, cei mai mulți locuitori fiind urmași ai acestui Sgândăr. Până astăzi se păstrează în satul Brebina acest nume, semn că a avut rădăcini puternic înfipte pe aceste meleaguri. Faptul că a existat o populație fixă în acest loc ne duce cu gândul că, încă din începutul așezării acestora în lunca apei Brebenii, ar fi existat și o biserică, mai ales că în perioada respectivă o comunitate se forma în jurul bisericii, loc ce reprezenta vatra satului.

Primele atestări istorice

Prima referință documentară despre existența unei vechi biserici în satul Brebina apare în Anuarul pe 1900 al Eparhiei Râmnicului, menționându-se că aici a existat o veche biserică ce data din anul 1625.

În anul 1750, moșia Baia de Aramă și implicit Brebina intră în proprietatea lui Hagi Constantin Stoenescu. Pe locurile mănoase din jurul apei Brebinii, noul stăpân a adus foarte mulți slujitori cărora le-a dat câte o parcelă pentru a-și așeza casă, cu scopul de a-i munci acele pământuri. Tot pentru folosul lor spiritual, Stoenescu a considerat de cuviință să le ridice o biserică. Credința sa puternică și roditoare a dat naștere unei frumoase bisericuțe din lemn care nu a avut o durată îndelungată, dar scopul pentru care a fost ridicată aceasta este unul înălțător.

Mite Mănescu, renumit cercetător din secolul al XIX-lea, menționează într-o monografie a monumentelor feudale din județul Mehedinți biserica din Brebina, ctitorită în anul 1756, amintin­du-se și contribuția semnificativă a popii Iovan Popescu și a doamnei Anghelina: „Ridicată de Doamna Anghelina și Popa Iovan Popescu 7265 (1756), decembrie”. Preotul Iovan este primul slujitor cunoscut cu numele pe aceste meleaguri. Este clar că acesta era preot în această comunitate de mai multă vreme, fiind cel care a avut șansa să slujească și la biserica ridicată în 1625, care se ruinase. Cu acest preot, om de încredere și sfătuitor al boierului Stoenescu, proprietarul moșiei a avut o relație specială, întrucât cu el discuta despre principalele probleme ale muncitorilor și tot el era îndrumătorul lor spiritual. De asemenea, istoricul medievist Nicolae Stoicescu arată că la Brebina exista o biserică de lemn cu hramul „Sfinții Apostoli”, datată în 1757 și refăcută în 1845. Și Radu Crețeanu, în mai multe lucrări ale sale dedicate bisericilor din nordul Mehedințiului, arată că pe locul actualei biserici a existat una mult mai veche, care se afla în ruină, fiind construită în 1757, după cum reiese de pe o însemnare făcută pe o icoană. Pe lângă aceste surse documentare, o icoană de la această biserică, ce înfățișa Soborul Sfinților Îngeri, păstrată astăzi în patrimoniul Depozitului eparhial de la Mănăstirea Strehaia, dă mărturie despre existența acestei biserici printr-o inscripție existentă pe aceasta: „Hers Nicolae zugraf. Aprilie 25 7265. 1757”.

Lupta cu veacurile

Aceste date au o importanță covârșitoare pentru istoria acestui locaș de cult. În perioada respectivă bisericile erau majoritatea netencuite, după cum astăzi se mai păstrează câteva în județul Gorj. De cele mai multe ori, icoanele existente în acestea, donate de oameni mai cu stare, erau mult mai scumpe poate decât multe materiale folosite la biserică. Numele zugravului Nicolae este unul sonor în întreaga zonă, marcând pictura bisericească a epocii respective prin adevărate opere de artă. Mai multe icoane din această perioadă, păstrate pentru multă vreme și după dispariția acestei biserici, se regăsesc astăzi, pentru conservare, la depozitul de la Strehaia. Cu timpul, din cauza ploii infiltrate prin acoperiș, dar și a altor factori, s-a ajuns în situația în care această biserică să nu mai fie deschisă cultului pentru a se mai sluji în ea, din cauza pericolelor ce le prezenta clădirea fiind posibilă chiar prăbușirea ei, lucru care s-a și întâmplat. Despre ruinarea acestei biserici cunoaștem puține date, însă ea este prezentată în mai multe documente. Anuarul pe anul 1940 al Mitropoliei Olteniei arată că, până la refacerea ei, biserica a stat o lungă perioadă în ruină. De asemenea, într-un schimb de corespondență între preoții Alexandru Dobrescu și Nicolae Orzescu, ambii slujitori la această biserică, aflăm că aceasta a stat în ruină pentru multă vreme, din această cauză nefiind împroprietărită în urma reformei din 1864.

Un nou locaş de închinare

După o lungă perioadă în care viața bisericească a avut de suferit din cauza lipsei unei biserici în care să se slujească, o nouă filă de istorie avea să se deschidă pentru acest sat. În urmă cu 150 de ani, locuitorii acestei mahalale împreună cu bunul lor păstor, preotul Iordache Popescu, slujitor înaintat în vârstă, au decis să ridice o nouă biserică, pe temelia deja existentă a celei vechi. Sufletul construcției a fost popa Iordache, om care deja avea experiența ridicării unei biserici în satul vecin, Titerlești. Biserica a fost realizată în întregime din lemn, o legendă a locului spunând că în structura acesteia au fost folosite materialele de la vechea construcție care s-au păstrat într-o stare excepțională. Subliniind duritatea acestora, bătrânii menționau că lemnele erau atât de rezistente, încât cu greu puteai să înfigi securea în ele. Acestei dorințe a sătenilor s-a alăturat și starostele negustorilor din Baia de Aramă, Ioniță Piciu, credincios care mai făcuse donații semnificative și la alte biserici, precum Baia de Aramă și Gărdăneasa. Pisania bisericii, păstrată încă în condiții bune, dă mărturie despre tot parcursul acestui locaș: „1869 - Cu ajutorul lui Dumnezeu sau ridicat această sfântă și dumnezeiască Biserică pe temelie de piatră și sau tencuit în podobindusă și cu zugrăveală precum se vede încă prin ostenelile și cheltuielile titorilor ce se numesc la vale: Preotu Iordachie Ereu, Ioniță Piciu din Baia, ajutorând și acei locuitori acestei mahalale cu zile de lucru, în zilele prea înălțatului nostru Carol al Principatelor Unite Moldo Rumâniia și cu blagosloveniie părintelui episcop D.D. Nifon, care să prăsnuește hramul sfinților apostoli Petru și Pavel”.

Pictura bisericii a fost realizată de Ioan zugravul din Pocruia, lucru care reiese din icoana hramului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, adăugându-se și mențiunea că a fost finalizată în anul 1869. Biserica are dimensiuni relativ mici, cu încăperile bine delimitate. Mai mulți cercetători care i-au trecut pragul au evidențiat faptul că biserica a fost realizată pe temelia celei vechi, păstrând întru totul forma și dimensiunile ei. Interiorul ei este destul de întunecos, lumina pătrunzând doar prin cele trei ferestre de dimensiuni mici. La fel ca la majoritatea bisericilor ridicate în această perioadă, doar bolțile sunt pictate, pictura rezistând în stare destul de bună până astăzi. De la vechea biserică se păstrează până astăzi ușile împărătești, realizate în anul 1834 de către Simion zugravul, prin contribuția unui anume Dinu Ugăreanu. Cu timpul, biserica a avut de suferit, începând să se degradeze, mai ales că în perioada 1880-1908 aceasta a fost filie a parohiilor Orzești și Baia de Aramă, nemaibeneficiind de atenția preoților. Abia sub purtarea de grijă a preotului Alexandru Dobrescu, bisericii i s-au adus o serie de îmbunătățiri. Astfel, în anul 1922 a fost refăcut din nou acoperișul, probabil șița existentă la acel moment fiind distrusă. O nouă refacere a acoperișului a avut loc în anul 1932 sub îndrumarea aceluiași preot. Un proces-verbal păstrat la Arhivele Naționale din Turnu Severin, datat 1918, arată că biserica este într-o stare destul de rea, neavând nici un plan, întrucât s-a pus în discuție construirea unei noi biserici. Piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă la 9 martie 1937, fiind situată în apropierea acesteia. Lucrările la noul locaș mergeau destul de bine, celelalte biserici din parohie fiind puse pe planul al doilea, până în momentul în care s-a instaurat regimul comunist, care a adus cu sine și mutarea la cele veșnice a preotului Alexandru Dobrescu și implicit oprirea activității de pe șantier. Între 25-28 martie 1946 biserica a fost jefuită, furându-se mai multe pânzeturi, precum și un rând aproape nou de veșminte preoțești.

Noi încercări în lupta cu anii

După moartea preotului Dobrescu biserica trece printr-o nouă perioadă de decădere, întrucât parohia se afla sub suplinire, iar sfintele slujbe erau oficiate destul de rar. La numirea lui Gheorghe Tăcutu ca paroh în anul 1957, acesta găsește tavanul din pronaos aproape prăbușit din cauza distrugerii acoperișului, în același an fiind înlocuită învelitoarea de șiță. În această perioadă biserica rămăsese sărăcită de toate odoarele, încât preotul era nevoit să aducă veșminte și obiecte liturgice de la biserica parohială. În 1990, biserica a fost spartă din nou, fiind furate un potir din argint aurit și o Sfântă Evanghelie ferecată, făptuitorii fiind identificați cu doi polițiști. Din anul 1996, momentul sfințirii noii biserici, în această bisericuță nu s-a mai slujit, însă prin purtarea de grijă a părintelui paroh Vasile Ganțu a fost reacoperită cu șiță în anul 1996, iar în perioada următoare a fost întreținută și conservată atât cât era posibil.

Rămasă ca o mărturie vie a unor vremuri trecute, asemeni unei vechi case țărănești, biserica monument istoric din Brebina, prima atestată documentar de pe aceste meleaguri, este un adevărat reper spiritual și cultural. Refăcută de mai multe ori, aceasta păstrează în sine amintirea unor perioade trecute, în care omul era mult mai atașat de Dumnezeu. (Victor-Dănuț Muscalu)