Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Proiectul „Toţi copiii merită o şansă” la Centrul „Sfântul Nicolae”

Proiectul „Toţi copiii merită o şansă” la Centrul „Sfântul Nicolae”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Oltenia
Un articol de: Gabriela Firu - 20 Feb 2019

Centrul social-multifuncțional pentru copii „Sfântul Nicolae” al Arhiepiscopiei Craiovei organizează în perioada 18-22 februarie Caravana recrutării „Toți copiii merită o șansă”, în vederea înscrierii în programul socio-educațional a copiilor proveniți din familii dezavantajate social. Echipa de specialiști din cadrul Centrului social pentru copii „Sfântul Nicolae” va merge în această perioadă în 12 școli cu care desfășoară activități în parteneriat, pentru a realiza o scurtă informare despre activitățile centrului.

Echipa îi invită pe toți copiii cu vârste între 6 și 12 ani să afle noutățile legate de activitățile recreative, educaționale și de timp liber. Pentru a deveni parte din program, copiii trebuie să îndeplinească următoarele criterii: veniturile pe membru de familie trebuie să nu depășească salariul minim pe economie, părinții sau bunicii trebuie să prezinte buletinele de identitate ale lor și certificatul de naștere al copilului, timp de o săptămână de la înscriere aceştia trebuie să prezinte o adeverință de la medicul de familie pentru copil că acesta poate intra în colectivitate și o adeverință că este elev.

„Motto-ul nostru este: «Personalitatea copilului se definește de-a lungul timpului și necesită multă răbdare»”. Activitățile pe care noi le oferim în cadrul centrului au crescut șansele copiilor de a citi și de a scrie mai bine, de a calcula cu precizie și de a avea încredere că totul se poate prin efortul propriu și al părinților. De asemenea, participarea la atelierele de educație civică, istorie, muzică, desen, pictură, dar și vizitarea de parcuri, muzee și teatru îi ajută pe copii în dezvoltarea lor personală”, a declarat Mihaela Morăraș, coordonatorul Centrului „Sfântul Nicolae” din București al Arhiepiscopiei Craiovei.