Trepte ale Bucuriei înveşmântate în Lumină

Sunt cărţi pe care le cauţi tu şi cărţi ce vin singure la tine. Cea pe care o avem în faţă acum, „Cuvinte de suflet, oameni şi locuri din istoria Bisericii Oltene” (Ed. TRINITAS, Seria Lumina a Colecţiei Media Christiana, Bucureşti, 2017), face parte din cea de a doua categorie. Şi aceasta pentru că oamenii, locurile, evenimentele de care face ea vorbire ţin de viul vieţii pastorale şi culturale, în acelaşi timp, şi al vremurilor şi locurilor în care se deapănă, şi de existenţa noastră de zi cu zi.

Le-am numit „trepte ale Bucuriei” pentru că „Bucuria” este ea însăşi un rod al înfăptuirilor umane ce fac din evenimentul trăit un fapt istoric, dătător de lumină, trecând cu bine presiunea apariţiei cotidiene în tezaurul culturii şi al tradiţiei de veacuri a Bisericii noastre. E acea Bucurie care „lucrează” ca omul să reuşească să sfinţească locul, iar locul, odată sfinţit, „lucrează” la rându-i ca omul să devină om al locului. Această sinergie dintre om şi loc e marea taină a lucrului binecuvântat într-o lume pe care ne-o dorim mereu umbrită de har.

Autorul acestei cărţi, părintele Ioniţă Apostolache, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, are, de câţiva ani buni, şi o misiune delicată şi de mare actualitate în cadrul eparhiei noastre, aceea de coordonare a Ediţiei regionale a „Ziarului Lumina” pentru zona Olteniei. Iscusit condeier, tânărul teolog se dovedeşte a fi şi un osârduitor cronicar al vieţii religioase din această parte de ţară, semnalând cu pricepere şi vibraţie de suflet evenimentele petrecute, pe care le înscrie apoi în panoplia istorică a locurilor, urcând astfel noi trepte ale Bucuriei pentru cei care beneficiază astăzi, abordându-le. O bună parte a materialelor publicate în decursul timpului au fost deja cuprinse, într-o primă fază, într-un volum anterior, apărut în Editura Mitropolia Olteniei, în anul 2011.

Cuvinte de suflet

Volumul de faţă îmbuchetează alte abordări şi ni se prezintă, sub acelaşi titlu, în patru capitole cu caracter complementar, în care autorul, prin ton şi cuviinţă, prin registrul unei cuminţenii umbrite de har - în sensul originar ar cuvântului - se mişcă cu destoinicie în vari domenii ale culturii teologice. Cartea ni se înfăţişează, la început, cu un grupaj de interviuri realizate de autor cu diverse personalităţi ale locului, începând cu Înaltprea­sfinţitul Mitropolit Irineu al Olteniei. Sunt teme abordate cu cuviinţă, la care interlocutorii răspund prin adânciri de gând şi de aleasă simţire, aduc la zi înţelesuri şi tălmăciri ale adevărurilor de credinţă, în lumina Tradiţiei şi a vieţuirii istorice a neamului nostru. Pe aceeaşi linie se derulează interviurile cu pr. prof. Constantin Băjău, cu protopsaltul Silviu Marin, cu preotul Tudorică Mihalache, cu soprana Diana Ţugui de la Teatrul de Operă Craiova, cu profesorul Toma Rădulescu şi alţii.

Oameni...

Capitolul al II-lea ne prezintă o galerie de portrete ale unor oameni ai Bisericii ale căror slujire şi lucrare pastorală s-au remarcat în zona Olteniei: pr. prof. Alexie Buzera, pr. Tudorică Mihalache, pr. Ioan Iordache, pr. Ioan Ioanicescu, pr. Grigore Cârstea şi alţii. Remarc în mod deosebit portretul luminos al preotului Tudorică Mihalache, prilejuit de împlinirea vârstei de retragere din lucrarea pastorală activă, de la parohie (pp. 82-92), care, alături de interviul de la pp. 29-39 constituie, după opinia mea, cel mai frumos omagiu adus unui cleric hăruit de Dumnezeu cu darul poeziei, pe care el o numeşte „marea sete de frumos a omenirii”. Recomand cititorului să revină asupra acestor pagini şi să le adauge atâtor apariţii publice ale acestui cleric căruia mă bucur că îi sunt contemporan.

Gânduri frumoase, pagini luminoase le-au fost închinate părintelui profesor Alexie Buzera, părintelui Grigore Cârstea, părintelui Gheorghe Corlăţeanu şi altora. La acelaşi capitol (al II-lea) aflăm şi câteva medalioane prilejuite de diverse popasuri aniversare: Constantin Brâncuşi, Mihai Eminescu, mitropoliţii Firmilian şi Nestor şi alţii.

Locuri...

Capitolul al III-lea pune în lumină cea de-a doua coordonată a cărţii - locul (locurile) - câmpul de activitate al slujirii oamenilor pe care ei îşi propun să-l sfinţească pentru a se crea sinergia dintre om şi loc. În funcţie de actualitatea derulării evenimentului trăit, autorul abordează diverse locuri, înnobilate de lucrarea meritorie a oamenilor, în scopul vădit al rolului lor educativ şi normativ pentru vremurile în care trăim. Între acestea, remarcăm expunerea elaborată legată de Palatul Vorvoreanu - devenit astăzi Reşedinţă chiriarhală - şi legătura de taină a acelei familii cu biserica de alături, „Sfinţii Arhangheli”, pe care au rectitorit-o (pp. 157-167). În acelaşi context sunt puse în lumină meritele acelor ctitori din Cetatea Băniei: boierii Harşu, Hagi-Enuş, Jianu, Hagiady, Postelnicu-Fir şi alţii. Gânduri de taină sunt derulate şi cu privire la unele vetre vechi de credinţă şi de cultură teologică din zona noastră: Mănăstirea Coşuna-Bucovăţul Vechi, Mănăstirea Polovragi, Mănăstirea Topolniţa, Schitul Crasna etc.

Un loc aparte în acest capitol îl ocupă relatarea cu privire la ridicarea din temelie a unor locaşuri de cult în vremurile nu de mult apuse: bisericile Ţuglui şi Craioviţa II - Brestei. Ei bine, aici, ca martor al acelor ani, dau mărturie şi de cele ce, din mo­destie, pr. Gheorghe Zamfir a omis să vorbească. A fost vorba de o lucrare jertfelnică a unui om cu calităţi de excepţie, cu spirit de dăruire, cu ştiinţa de a lucra cu oamenii, cu priceperea de a construi - la propriu şi la figurat -, cu încrâncenarea de a duce la capăt tot ce şi-a propus. Şi cum Dumnezeu lucrează prin oameni, „s-a nimerit” ca enoriaşii celor două parohii să-i stea alături, cu riscuri foarte mari, care puteau merge de la amenzi usturătoare până la pierderea libertăţii. Peste toate s-au adăugat răbdarea, înţelepciunea, bărbăţia şi grija părintească a vrednicului nostru chiriarh de atunci, căruia mulţi dintre noi i-au zis „Nestor cel bun”. El a continuat să-l încurajeze în taină pe preot, a simulat pedepsirea lui şi l-a readus la loc, i-a ajutat familia în vremuri de restrişte, a contribuit la achitarea amenzilor primite samavolnic de enoriaşii care construiau noaptea, la lumina felinarelor. Cu alte cuvinte, l-a făcut pe preot să nu se simtă „singur în calea lupilor”. Omagiul meu respectuos marelui nostru chiriarh şi confratelui Gheorghe Zamfir pentru lecţia de demnitate şi curaj din acele vremuri.

„File de Pateric”

În ultimul capitol (al IV-lea), intitulat „File de Pateric”, ne sunt prezentate câteva vieţi de sfinţi ale căror moaşte se află pe pământul oltenesc (Sfinţii Serghie şi Vah, Sfânta Muceniţă Tatiana, Sfântul Irodion de la Lainici) sau care au legătură cu unele locaşuri de la noi: Sfântul Calinic, Sfântul Petru Movilă.

O temă predilectă pentru autorul cărţii este cântarea bisericească, în genere, fie ea psaltică, fie corală, şi aceasta pentru că el însuşi este un fidel interpret al rânduielii cultice şi al slujirii cântate, un vrednic cercetător al ştiinţei cuvântului liturgic.

Aşadar, după cum se vede, aria temelor abordate este largă, acoperind o paletă generoasă ce se referă atât la probleme ale zilelor noastre, cât şi la cele care constituie o eternă preocupare pentru oamenii tuturor timpurilor. Tomul scrierii este cald, prietenos, un ton de întâmpinare, din care străbate uşor şi un exerciţiu de admiraţie, aşa cum îi stă bine unui om tânăr. Pare să dea impresia că scrie mai mult pentru sine decât pentru ceilalţi, pare că îşi acordă timp sieşi, în acest sens, şi se bucură atunci când are motive de admiraţie. Stilul este acela al unui obişnuit al scrisului: curat, limpede, pe înţelesul oricui, deschis, precum este vorbirea omului care ţine să te privească direct în faţă. Cine îl cunoaşte bine şi în latura liturgică a slujirii sale poate descifra mai uşor dincolo de catapeteasma chipului său ce foc arde pe altarul interior al fiinţei. Deşi ca apologet al credinţei trebuie să fie un combatant pe „frontul” Ortodoxiei, ca slujitor la altar e concesiv, blând, cald, deschis la fire, dispus mereu să înţeleagă, să nădăjduiască şi să ierte.

Îl felicităm pe autor pentru aceste rostiri scrise cu inima, îi dorim drum bun pe calea scrisului cu miez şi cu sens adânc şi avem speranţa că scrisul său va trezi în sufletul cititorilor dorinţa de a căuta şi cultiva valorile eterne, ca arvună a luminii, păcii şi fericirii din Împărăţia Preasfintei Treimi.