Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Vasile Militaru, comemorat la Ocnele Mari

Vasile Militaru, comemorat la Ocnele Mari

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Ziarul Lumina - 14 Iulie 2015

Vasile Militaru, poetul martir care a pătimit pentru dreapta credință și iubirea de neam în închisoarea din Ocnele Mari, a fost comemorat săptămâna trecută în orașul Ocnele Mari, prin ample acțiuni cultural-spirituale și artis­tice, organizate de Parohia Trăistari și Primăria orașului Ocnele Mari, cu binecuvântarea Înal­t­preasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Memorialul „Vasile Militaru”, aflat la cea de-a cincea ediție, a debutat la monumentul eroilor-martiri din Ocnele Mari, aflat în lo­calitatea Ocnița. Statuia din bronz, închinată eroilor și martirilor deținuți politici din perioada 1945-1989 și așezată pe locul fostei saline din Ocnița, a fost concepută de sculptorul, pictorul și ziaristul Petre Cichirdan în anul 2004. Aici s-a desfășurat o ceremonie militară, au fost descoperite plăcile cu numele celor care au pă­timit în închisoarea din Ocnele Mari, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți eroii neamului românesc și au fost depuse mai multe coroane de flori. Toți cei pre­zenți la eveniment au vizitat apoi Muzeul Buridava din Ocnele Mari, unde au admirat vestigiile ar­heologice și celelalte exponate ale culturii tradiționale locale. Apoi, la mormântul lui Vasile Militaru, aflat în cimitirul Bozasca din Ocnele Mari, a fost săvârșită slujba de pomenire, de către un so­bor de preoți, după care s-au îm­­părțit pachete, prosoape și coli­vă, spre pomenirea poetului martir.

Memorialul a continuat în Sala Amfiteatru a Școlii Gimnaziale „Costea Marinoiu” din Ocnele Mari, unde s-a desfășurat simpozionul „Eroi ai suferinței la Ocnele Mari”. Au luat cuvântul prof. dr. Ion Soare, prof. dr. Marian Munteanu, arhim. Andrei Coroian, pr. Petre Vețeleanu și prof. Ioan St. Lazăr. Au avut loc evocări ale unor mari perso­na­lități ale culturii naționale, precum Vasile Militaru, părintele Arsenie Boca, Petre Țuțea, Lucian Blaga etc., a fost prezentat volumul „Martiri în vremi moderne”, iar domnul Alexandru Popescu Mihăești a surprins cu un moment muzical emoționant.

Memorialul „Vasile Militaru” s-a încheiat la hotelul Buridava din Ocnele Mari, unde a avut loc fes­tivitatea de premiere a concursului de creație poetică și de recitare de poezie. Cei prezenți au avut parte de un moment artistic deosebit: mai multe recitaluri poetice, un moment coregrafic, cântări corale și un recital de romanțe, în interpretarea solistului Gheorghe Cărbunescu.

Prezența a fost numeroasă, fiind de față domnul prefect Dumitru Cornoiu și alte autorități județene, autoritățile locale, în frunte cu domnul primar Petre Iordache, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, ai Asociației Naționale Cultul Eroilor - Regina Maria, ai Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, ai Forumului Cultural Vâlcean, ai Școlii Gimnaziale „Costea Marinoiu”, ai Fundației „Inimă pentru Inimă”, ai Bibliotecii „Vasile Militaru” din Ocnele Mari, precum și mulți alți invitați, profesori, localnici și tineri. (Preot Nifon Dorin Iancu)