Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania A IX-a ediție a Concertului de gală al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, la Cluj-Napoca

A IX-a ediție a Concertului de gală al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, la Cluj-Napoca

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Darius Echim - 20 Martie 2019

Sute de clujeni au participat luni seara, 18 martie, în Sala „Auditorium Maximum” a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, la cea de-a IX-a ediție a Concertului de gală al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, susţinut de Cvartetul Transilvan. Evenimentul a fost organizat în ziua când s-au împlinit 98 de ani de la nașterea mitropolitului de vrednică amintire Bartolomeu Anania.

Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut un recital cu lucrări specifice Postului Mare, în deschiderea evenimentului.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în calitate de pre­ședinte al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc.

Apoi, invitatul serii, scriitorul și publicistul Dan Ciachir din București, a evocat personalitatea ierarhului și cărturarului Bartolomeu Valeriu Anania și a vorbit despre prietenia care i-a legat.

La final, a avut loc concertul Cvartetului Transilvan, al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, format din Gabriel Croitoru – vioara I, Nicuşor Silaghi – vioara a II-a, Marius Suărăşan – violă şi Vasile Jucan – violoncel.

Pentru acest concert, Cvartetul Transilvan a ales un repertoriu ce a cuprins lucrarea Joseph Haydn, Opus 64 nr. 5 (Ciocârlia) și tradiționala Suită românească din Transilvania.

Moderatorul evenimentului a fost părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Prin acest moment, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” îşi propune să-şi confirme deschiderea ei culturală, dar și să promoveze proiectul generos al acordării de burse tinerilor cu rezultate deosebite, dar fără posi­bilități financiare.

Până în prezent, prin intermediul Fundației au fost acordate 329 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 829.500 lei.„Fundaţia «Mitropolitul Bartolomeu» a fost înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania şi reprezintă proiectul generos şi inspirat al unui om cu viziuni largi, care a ştiut să-şi convertească lipsurile tinereţii în şansă pentru tinerii merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi material”, conform pr. Bogdan Ivanov.