Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Aniversarea a 800 de ani de la prima atestare documentară a satului bistriţean Ţentea

Aniversarea a 800 de ani de la prima atestare documentară a satului bistriţean Ţentea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Data: 28 August 2019

Cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la prima atestare documentară a localității Țentea, comuna Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, și în cadrul „Anului omagial al satului românesc” în Patriarhia Română, în localitatea Țentea s-a organizat pentru prima dată sărbătoarea „Fiii satului Țentea”.

Evenimentul organizat de un grup dintre fiii satului plecați pe meleaguri străine, cu implicarea Parohiei Țentea a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în sobor de preoți oficiată de protopopul de Beclean, Vicențiu Doru Zinveliu, care, în cuvântul de învățătură a subliniat impor­tanța întoarcerii fiilor la casele lor. După Sfânta Liturghie a avut loc slujba de sfințire a celor două troițe noi amplasate în fața locașului de cult, după care sătenii s-au îndreptat spre centrul satului, unde a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii satului trecuți la cele veșnice în cadrul celor două războaie mondiale.

La căminul cultural a avut loc, apoi, lansarea cărții „Țentea - file de istorie”, alcătuită de pr. Nicolae-Dragoș Kerekes, fiu al satului, pentru acest moment. Volumul prefațat de pr. conf. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan face o trecere în revistă a principalelor documente privitoare la localitate și o analiză demografică a populației satului Țentea pentru cele opt centenare pe baza documentelor și statisticilor vremii. La final, volumul a fost oferit gratuit sătenilor de către autor și s-au acordat autografe. Lansarea a fost urmată de o agapă frățească. Sărbătoarea a continuat cu un meci de fotbal demonstrativ și cu „Balul fiilor satului Țentea” susținut de Formația „Transilvania”.