Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Binecuvântare pentru absolvenții Școlii de Poliție clujene

Binecuvântare pentru absolvenții Școlii de Poliție clujene

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Darius Echim - 23 Septembrie 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat în 20 septembrie, la Festivitatea de Absolvire a unei noi promoții din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Ierarhul a rostit o rugăciune de binecuvântare, i-a felicitat pe absolvenți și le-a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind importanța misiunii lor în societate. La festivitatea de acordare a gradului profesional a Promoției noiembrie 2018 – septembrie 2019, au luat parte 296 de noi agenți de poliție, dintre care 134 de fete și 162 de băieți. Cea mai mare medie de absolvire din istoria Școlii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca – a fost obținută de agent de poliţie Adriana Bodiș, din județul Maramureș, șeful celei de a XVI-a promoții, care a absolvit cu media 9.90, după cum a precizat directorul instituției, comisarul şef de poliţie dr. Liviu Dumitru. La ceremonie au luat cuvântul adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestorul de poliție Carmen Camelia Țuicu, directorul instituției, comisarul şef de poliţie dr. Liviu Dumitru, subprefectul județului Cluj, Ioan Alin Danci și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. La eveniment au participat şi reprezentanți ai structurilor de ordine publică locale și județene, parteneri educaționali ai școlii de poliție, familiile absolvenților. Înfiinţată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit 16 serii de elevi și a inițiat în carieră trei serii de cursanți, reprezentând peste 4.200 de agenţi de poliţie.