Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Biserica veche din Geoagiu-Suseni, podoabă a Ținutului Hunedoarei

Biserica veche din Geoagiu-Suseni, podoabă a Ținutului Hunedoarei

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 15 Feb, 2019

În vechiul ținut al Hunedoarei sălășluiesc multe biserici împovărate de istoria zbuciumată a Transilvaniei, adevărate embleme ale comunităților românești de aici. Biserica veche din Geoagiu-Suseni, datată de unii istorici în anul 1528, este unul dintre simbolurile Ortodoxiei transilvănene.

Locașul de cult istoric din Geoagiu de Sus, sau Geoagiu-Suseni cum mai este cunoscută vechea localitate hunedoreană, este un monument al istoriei și patrimoniului românesc din această parte a țării. Biserica „Sfântul Nicolae” este dovada că românii au trăit pe aceste meleaguri de timpuriu, cu legături frățești față de cei de peste munți, românii de care îi legau rădăcinile existenței în această parte a Europei, credința ortodoxă, limba și tradițiile.

Despre Geoagiu aflăm că a fost odinioară una dintre cele mai mari localități din Ținutul Hunedoarei. Situată pe vechea așezare daco-romană Germisara, denumită apoi „Thermae Dodonae”, localitatea este atestată documentar în anul 1291, după cum menționează istoricul Nicolae Stoicescu în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale”.

Documentul din anul 1291 enumeră hotarele comunei Binținți și menționează localitatea cu numele „Villa Gyog”, aflăm din aceeași lucrare. Așe­zarea se află la hotarul apusean al „Câmpului Pâinii”, aflăm din lucrarea „Bisericile ortodoxe hunedorene” a părintelui Florin Dobrei, locul unde, la 12 octombrie 1479, turcii erau învinși de o armată creștină.

Din monografia parohială realizată de preotul Doru Pușcașu aflăm că localitatea Geoagiu a fost în trecut a patra localitate din Ținutul Hunedoarei după numărul de locuitori, fiind depășită de Deva, Hunedoara și Hațeg.

Tot de aici aflăm că aici se păstrează numeroase urme ale stăpânirii romane, cum ar fi o porțiune din vechiul drum roman ce ducea spre Băile Geoagiu. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Geoagiu a devenit domeniu feudal și a intrat în stăpânirea mai multor familii nobile.

Monografia parohială mai menționează că, în anul 1404, regele Sigismund al Ungariei dona Geoagiu, împrejurimile și Valea Almașului unei familii maghiare, iar în doua jumătate a secolului al XV-lea, Geoagiu trecea împreună cu patru orașe și 143 de localități în posesia familia Hunyady, domeniul având în centru celebrul castel din Hunedoara. După moartea lui Ioan Corvin, în anul 1504, Geoagiu este oferit văduvei regelui Stefan Zapolya. La începutul veacului al XVI-lea, regele Ioan Zapolya seculariza Geoagiu ca avere mănăstirească cu cele 18 sate, printre care și băile de aici.

Stăpânirea domnitorilor Țării Românești

În 3 decembrie 1507, regele Vladislav al II-lea al Ungariei dona domeniul Geoagiului domnitorului Radu cel Mare al Țării Românești și urmașilor lui.

În anul 1510, fiica domnitorului, Ana, și fratele acestuia, Vlad, pierdeau feuda, dar Neagoe Basarab recupera dania printr-o înțelegere cu regele Ludovic II Jagelo. Se cunoaște că Neagoe Basarab a administrat acest domeniu prin logofătul Horvat, Pârvu banul și paharnicul Cioară.

De stăpânirea domnitorilor Țării Românești este legată și zidirea Bisericii „Sfântul Nicolae”. Unii istorici spun că domnitorii Țării Românești au stăpânit Geoagiul până în anul 1531, alții până la 1536, iar până la acești ani s-ar fi ridicat și locașul de cult.

Istoricii mai spun că domeniul a fost oferit în perioada 1523-1530 unor boieri munteni pribegi. În anul 1526 este amintit unul dintre aceștia, banul Pârvu Craiovescu, ca proprietar împreună cu Neagoe din Periș, apoi logofătul Harvat, urmat de Giura din Stănești, viitor mare paharnic și vistiernicul Oancea. Teoriile istoricilor arată că locașul de cult a fost ridicat fie de domnitorii munteni amintiți, fie de boierii care au moștenit apoi domeniul, între care cel mai în­dreptățit să fie numit ctitor ar fi boierul Craiovescu.

Părintele Florin Dobrei, în lucrarea amintită mai sus, datează locașul de cult la anul 1528, când s-a ridicat nucleul inițial format din absidă și nava de dimensiuni medii, 9, 85 metri pe 6, 42 metri, mărginită de o clopotniță secundă. Particularitățile construcției ar confirma vechimea acesteia: locașul de cult este ridicat după o arhitectură arhaică, pereții sunt groși, atingând în zona inferioară a bolții transversale a navei și 1,4 metri. Același autor menționează în volumul său că biserica veche din Geoagiu de Sus este menționată în documente din secolele XVII-XVIII, cum sunt tabelele conscripțiilor din 1750, 1761-1762, 1805 și 1828-1831, pe harta Sfântului Imperiu Romano-German din 1720, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei din perioada 1769-1773.
Anul 1818 a adus ample modificări bisericii. Locașul de cult a fost alungit spre vest, iar actualul turn datează de la acea vreme. Mai sunt consemnate și alte etape în renovarea și în­frumusețarea locașului de cult. Astfel, în perioada 1862-1863 s-a reparat clopotnița, iar în anul 1911 s-a reconsolidat turnul. În anul 1925, biserica a fost renovată la exterior și s-a refăcut acoperișul, pentru ca în anul 1931 s-a înlocuit vechea fleșă ascuțită, acoperită cu șiță, cu o alta în formă de prismă octogonală, învelită în tablă.

O furtună puternică avea să dărâme o parte din acest turn ascuțit, acoperit cu șindrilă, specific bisericilor din Maramureș și de aceea s-a recurs la aceste modificări.

Tot atunci s-a modificat forma ferestrelor prin estomparea liniilor gotice ale acestora. În anul 1938 s-a dezafectat peretele dintre pronaos și naos, pentru a se mări interiorul și a se oferi deschidere spre Sfântul Altar. În anul 1964 s-au consolidat fun­dațiile printr-o centură de beton care a oprit crăparea zidurilor.  

Pictarea locașului la interior

Ultimele reparații datează din perioada păstoririi preotului Doru Pușcașu la Geoagiu-Suseni, actualmente ieșit la pensie. În anul 1985 s-a retencuit exteriorul bisericii, s-a închis foișorul turlei și s-a înlocuit pridvorul apusean de lemn cu unul de cărămidă.

În anul 1993 s-a schimbat tabla acoperișului, iar în anul 2000 s-a retencuit la exterior. Cel mai important șantier a fost cel de pictură. Ampla renovare de la începutul secolului al XIX-lea ar fi distrus vechiul decor iconografic al locașului de cult și ani buni biserica nu a avut pictură. Actuala pictură s-a realizat în perioada 1981-1983, de pictorița Maria-Magdalena Chelsoi-Popescu din București. În cei peste 40 de ani de slujire preoțească la Geoagiu-Suseni, părintele Doru Pușcașu a redat frumusețea de altădată a locașului de cult.   

„Biserica nu avea pictură și am dat tencuiala jos, am pregătit pereții pentru pictură și am realizat această importantă lucrare. Locașul de cult a fost împodobit cu toate cele necesare, cu mobilier nou, am schimbat de două ori acoperișul, toate cu ajutorul credincioșilor. Ne doream foarte mult o biserică nouă, mai încăpătoare, care s-a și construit din anul 2003, dar unii considerau că această biserică este suficientă și atunci s-a investit mult în ea. În 24 mai 1987 biserica veche era resfințită de Preasfințitul Părinte Timotei al Aradului, pentru că la acea vreme nu se înființase încă Episcopia Devei și Hunedoarei”, ne-a spus părintele Doru Pușcașu.

Actualmente slujbele religioase se oficiază periodic în acest locaș de cult deosebit al Ținutului Hunedoarei, mai ales că noua biserică din Geoagiu-Suseni este finalizată și oferă un spațiu mult mai generos pentru cultul public. Cu toate acestea, credincioșii au rămas atașați de această biserică unde strămoșii lor s-au rugat și au primit Sfintele Taine. Locașul de cult este permanent între­ținut și conservat pentru ca acest monument al istoriei și spiri­tua­lității românești din Ținutul Hunedoarei să rămână mult timp o mărturie a credinței și vieții duhovnicești a românilor din Transilvania.

Mormântul ctitorului în Sfântul Altar?

Conform părintelui Florin Dobrei, în patrimoniul locașului de cult s-au aflat două icoane din 1790, foarte valoroase, semnate de „Popa Ioan Maler din Deva”. Se presupune că primele scene pictate din interiorul locașului de cult, distruse la începutul secolului al XIX-lea, ar fi fost realizate tot de acest cunoscut zugrav hunedorean.

În dreptul intrării sudice în Sfântul Altar a fost descoperit pe solee un mormânt despre care se crede că ar fi al ctitorului locașului de cult. Descoperirea a fost făcută în perioada interbelică, dar istoricii nu au cercetat până acum într-un mod amă­nunțit acest mormânt. Probabil că o viitoare cercetare istorică și arheologică va aduce mai multe informații legate de istoria și mai ales de începuturile acestei biserici istorice din Ținutul Hunedoarei.

Din arhivele Consiliului Popular și din însemnările de pe cărțile de cult s-a realizat o listă a preoților slujitori la altarul acestei biserici istorice. Aflăm din această listă disponibilă în monografia parohială că primul preot cunoscut este Ioan Davidovici, care este menționat în documentele din anul 1795.

În anul 1802 este amintit preotul Zaheu, iar în anul 1835 este menționat preotul Luca Bota. Acestuia i-a urmat preotul Nicolae Bota, care a păstorit la Geoagiu în perioada 1841-1853 și care și-a schimbat numele în Boteanu.

Preotul Nicolae Sabău a păstorit aici în anii 1853 și 1854, urmat fiind la slujire de preotul Petru Popp. Rămas la Geoagiu până în 1892, preotul Petru Popp a fost urmat de preotul Danil Pop, care a slujit din  anul 1892 până în 1908. În acest an, a venit aici preotul Ioan Popovici care a slujit până în anul 1919. În perioada 1919-1921, parohia a fost administrată de preotul Nicolae Todea și de preotul Sever Păcuraru. În perioada 1921-1935, la Geoagiu a păstorit preotul Valer Gorun, iar în anii 1935 și 1936, comunitatea a fost administrată de preotul Inocențiu Tiruța. În perioada 1937-1972, a slujit aici părintele Teodor Glodeanu, care a făcut numeroase reparații și a strâns materiale pentru ridicarea noului locaș de cult din parohie, acestea fiind confiscate. Din 1973, parohia a fost păstorită de preotul Doru Pușcașu, aflat acum la pensie, iar din anul 2015, comunitatea parohială este condusă de părintele Călin Gheorghe Balea.