„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Cerc preoţesc în Protopopiatul Bistriţa
Cercul preoţesc de pe Valea Tecii, din Protopopiatul Bistriţa, s-a întrunit în biserica Parohiei Viile Tecii. În prezenţa a sute de credincioşi a fost oficiat Sfântul Maslu, iar la final, părintele Marian Bulbuc de la Parohia Galaţii Bistriţei a prezentat un referat cu tema „Aspectele misiunii creştine la nivel parohial, în contextul comunităţii locale“. Protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican, le-a vorbit credincioşilor despre statornicia în credinţă. La final protopopul l-a felicitat pe parohul Daniel Bogdan pentru restaurarea bisericii din localitatea Viile Tecii. (Grigore Sâmboan)