Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Conferința preoțească din Protopopiatul Huedin, județul Cluj

Conferința preoțească din Protopopiatul Huedin, județul Cluj

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Transilvania
Data: 29 Mai 2019

Conferința preoțească de primăvară din Protopopiatul Huedin a avut loc luni, 27 mai, la sediul protopopiatului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial și de pr. Vasile Nemeș, inspector eparhial.

Întâlnirea preoților din Protopopiatul Huedin a început cu oficierea unui Te Deum, în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi, al protopopiatului. 

În sala de ședințe, amenajată în stil tradițional special pentru acest eveniment, a avut loc conferința, tema acesteia fiind prezentată de cercetătorul știin­țific de la Institutul „Arhiva de folclor”, din cadrul Academiei Române, filiala Cluj, Cosmina Timoce-Mocanu.

În deschidere, protopopul Dan Ionuț Lupuțan a făcut o radiografie a situației satelor din arealul Protopopiatului Huedin. 

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, în cuvântul introductiv, a vorbit despre depopularea satelor și despre mijloacele destinate revigorării satului românesc. A citat, referindu-se la satul tradițional, din Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, George Coșbuc și Ioan Alexandru. Totodată, Părintele Mitropolit a amintit și de românii plecați în diaspora.

Cosmina Timoce-Mocanu le-a vorbit preoților despre locul tradițiilor în cadrul politicilor culturale, despre țăranul român ca reper identitar și despre migrația externă și reconfigurarea geografică a satelor. Cu acest prilej i-a îndemnat pe preoți să promoveze patrimoniul cultural și să investească în oameni.

Au luat cuvântul mai mulți preoți, între care și părintele Teodor Boc, de la Parohia Răchițele, care a amintit de grupul „Păstrătorii Tradițiilor” Răchițele, care funcționează în cadrul parohiei sale. Despre rezistența la modernizare a satelor românești a vorbit pr. prof. dr. Ștefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Pr. Vasile Nemeș, inspector eparhial, a adus la cunoștința preoților din Protopopiatul Huedin, anumite înștiințări de ordin administrativ și pastoral.

Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Huedin, a prezentat albumul foto „Trenul Centenarului – Trenul Marii Uniri”, care conține imagini din Trenul Unirii, organizat în Anul Centenar, de Fundația Cultural Filantropică „Protopop Aurel Munteanu”, în colaborare cu „Craii Măgurii” din Bucea, județul Cluj, precum și cu istorici și alte persoane implicate.

În încheierea conferinței, Corala „Glasul Apusenilor”, a Protopopiatului Huedin, condus de pr. Ștefan Tătaru, a interpretat „Colindul satului românesc”. 

Tema conferinței de primăvară a fost în concordanță cu tematica anului 2019, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, conform Protopopiatului Huedin.