Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Conferință preoțească în Protopopiatul Alba Iulia, la Ampoița

Conferință preoțească în Protopopiatul Alba Iulia, la Ampoița

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Transilvania
Un articol de: Pr. Tudor Man - 24 Iunie 2019

În Protopopiatul Alba Iulia, a avut loc joi, 20 iunie, conferința pastoral-misionară de primăvară a preoților, cu tema: „Paradigme spirituale și pastorale în satul românesc. Tradiție și actualitate”. Conferința a avut loc la umbra unui tei secular din curtea bisericii monument istoric de secol XVI, din Ampoița. 

Organizatorii au dorit ca tratarea unei teme referitoare la satul românesc să se desfășoare în vatra unui sat, fiind aleasă Parohia Ampoița, aproape de Alba Iulia. Lucrările confe­rinței, desfășurate în cadrul „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi ale „Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”, la care au participat preoții de parohii, stareții, starețele și duhovnicii mănăstirilor din Protopopiatul Alba Iulia, au început cu slujba de Te-Deum, oficiată în altarul de vară.

Preoții Andrei Bitanu de la Parohia Benic și Teodor Moga de la Parohia Întregalde I, au dezvoltat tema propusă, axându-se pe aspectul eclesiologiei rugăciunii și a comuniunii satului. După expunerea temei de către cei doi conferențiari, par­ticipanții au interacționat, completând cu ideile lor tema conferinței sau împărtășind experiențe personale. Delegații Înaltpreasfințitului Părinte Irineu,  Arhiepiscopul Alba Iuliei la acest eveniment au fost consilierii eparhiali pr. Oliviu Botoi și pr. Nicolae Călin Ignat (fiu al satului Ampoița), alături de care s-a aflat protopopul de Alba Iulia, Teofil Slevaș. 

La finalul evenimentului, o parte dintre membrii grupului de promovare a tradițiilor și culturii populare locale, „Ampoiceana”, rapsodul popular local Traian Zbutea, care a fost desemnat de către juriul Festivalului-concurs de tradiții „Cultură pentru cultură” de la Negrileasa, „rapsodul județului Alba pentru anul 2019” și interpreta de muzică populară Floricica Moga (fiică a satului), au prezentat un recital cu creații populare locale care formează patrimoniul imaterial al satului Ampoița. 

După evenimentul din incinta ansamblului monument istoric al bisericii satului, oaspeții participanți la conferință au continuat dezbaterile la o agapă frățească ce a avut loc la căminul cultural, cu sprijinul Primăriei comunei Meteș și al unor credincioși din Ampoița.