Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Consiliul și Adunarea Eparhiale în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

Consiliul și Adunarea Eparhiale în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

Un articol de: Andreea Pâgleșan - 30 Ian, 2017

Membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-au întâlnit sâmbătă, 28 ianuarie 2017, în ședință de lucru, prezidată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Prima întrunire din acest an a Adunării Eparhiale a început cu o rugăciune de mulțumire, oficiată în Capela Seminarului Teologic, în prezența Înaltprea­sfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Mara­mureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Vasile Some­șanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Ședința a continuat apoi în Aula „Nicolae Ivan” a Centrului Eparhial, unde au fost prezentate rapoartele pe anul 2016 ale tuturor sectoarelor din cadrul Arhiepiscopiei.

În deschiderea ședinței, IPS Mitropolit Andrei a subliniat „responsabilitatea pe care o avem cu toții în societatea în care trăim, fiind mădulare ale Bisericii” și că „trebuie să trăim în unitate și iubire”. Pe lângă consilierii eparhiali, părinții protopopi, conducătorii școlilor teologice, au luat parte la ședință și membrii Academiei Române din Cluj-Napoca, rectorul Universi­tății „Babeș-Bolyai”, acad. Ioan Aurel Pop, Vasile Dâncu, prefecții celor două județe din eparhie, Cluj și Bistrița Năsăud, reprezentanții armatei și ai autorităților locale din Cluj-Napoca și Bistrița. La final s-au prezentat proiectele pe anul 2017 și au fost supuse la vot. Înainte de ședința Adunării Eparhiale a avut loc, în sala de ședințe a reședinței mitropolitane, și o primă întâlnire a Consiliului Eparhial, unde consilierii eparhiali au prezentat pe larg activitatea fiecărui sector pe anul trecut.