Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Crăciunul, sărbătoarea bucuriei senine

Crăciunul, sărbătoarea bucuriei senine

Un articol de: † Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei - 19 Dec, 2018

După căderea în păcat și după alungarea din Rai a strămoșilor noștri Adam și Eva, lumea căzută „stătea în întuneric și în umbra morții” (Mt. 4, 16). Omul se simţea părăsit de Creatorul său şi era trist şi însingurat. Acestei suferinţe cumplite – consecinţă a îndepărtării omului de Părintele său – îi pune capăt Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat şi S-a născut printre muritori, ca să ne izbăvească de păcatul strămoşesc şi să ne ofere „bucuria mântuirii” (Ps. 50, 13).

Un înger s-a arătat atunci păstorilor din Betleem, zicându-le: „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că în cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Lc. 2, 10-11). De atunci, noi avem un motiv consistent de bucurie, drept pentru care şi Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „Dumnezeu pe pământ S-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut. Să ne bucurăm dar şi să ne veselim, iubiţilor!”.

Scopul lucrării răscumpărătoare a lui Hristos a fost risipirea tristeţii şi a durerii omului, cauzate de căderea în păcat şi de moarte. Totodată, scopul lucrării Sale mântuitoare a fost să ne ofere posibilitatea de a vieţui lângă El, de a trăi propria Sa viaţă, o viaţă de bucurie adevărată. Înainte de Pătimirile Sale, Domnul a grăit ucenicilor Săi şi nouă tuturor: „Acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei” (In. 17, 13). După Învierea Sa, Iisus va transmite bucuria Învierii femeilor mironosiţe şi lumii întregi, zicând: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 9). Cum să nu ne bucurăm ştiind că „dacă Domnul nu s-ar fi făcut om, n-am fi înviat din morţi, răscumpăraţi de păcate, ci am fi rămas morţi sub pământ”, precum afirma Sfântul Atanasie cel Mare.

Hristos, „Păstorul şi Păzitorul sufletelor noastre” (I Pt. 2, 25), este izvorul bucuriei veşnice. El nu doreşte nimic altceva decât să ne facă părtaşi la imensa Lui bucurie, dar, din nefericire, astăzi mulţi oameni sunt trişti. Unii sunt zdrobiţi de grijile vieţii materiale, în vreme ce le-ar fi de ajuns să se încredinţeze Providenţei divine pentru a afla seninătatea. Alţii sunt stăpâniţi de trufie neînfrânată, de ambiţii deşarte, de gelozie amară şi de căutarea neliniştită a bunurilor pământeşti, care nu sunt niciodată suficiente pentru a le umple sufletul. Alţii sunt victime ale poftelor dezordonate, ale febrei simţurilor, care le face inima nesimţitoare la savoarea celor spirituale. Avea dreptate Fericitul Ieronim care spunea: „Ar fi o nebunie să gândim că e cu putinţă să ne desfătăm cu lumea şi să împărăţim cu Hristos”.

Bucuriile acelor desfătări pământeşti şi trupeşti, ale acelei „dolce vita”, sunt fugare, trecătoare şi amăgitoare. Ele nu ne asigură odihna cea adevărată şi succesul durabil. E probabil ca buzele să râdă, însă omul rămâne înrobit şi, mai devreme sau mai târziu, conştientizează cu disperare golul său sufletesc înfricoşător. Doar bucuria lui Hristos poate să umple fiinţa omenească şi să ne facă, într-adevăr, fericiţi şi veseli. Filozoful francez Blaise Pascal (†1662) ne arată acest lucru din experienţa lui personală, afirmând: „Niciun om nu este mai fericit decât creştinul adevărat”.
Bucuria creştinească este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Gal. 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Rom. 14, 17). Ea este vlăstarul credinţei, fiindcă numai cel care crede în Hristos şi trăieşte după Evanghelie, doar acela poate să simtă măreţia şi frumuseţea bucuriei curate. Sfântul Vasile cel Mare ne încredinţează că „pentru cel drept, bucuria cea dumnezeiască şi cerească este continuă, pentru că în cel drept locuieşte o dată pentru totdeauna Duhul Sfânt”. Bucuria lui Hristos este siguranţa neclintită a celui răscumpărat, este o realitate spirituală care îi îmbată inima şi îi adapă sufletul şi trupul.

Creştinii trebuie să fie depozitarii bucuriei lui Hristos şi să o transmită tuturor acelora pe care-i întâlnesc. Bucuria, ca dar al lui Hristos, se răspândeşte asupra tuturor celor ce-şi deschid inimile trăind pentru alţii, fiindcă bucuria egoistă nu are viaţă lungă. Miezul bucuriei noastre trebuie să fie de a dărui bucurie în lucrurile obişnuite, bine ştiind că toate cuvintele bune pe care le rostim şi toate faptele bune pe care le săvârşim spre folosul semenilor noştri sunt izvor de bucurie, pentru că ele sunt semne luminoase ale „credinţei lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6). De asemenea, bucuria constă în practicarea frecventă a jertfelor mărunte şi în acceptarea umilinţelor providenţiale, care ne purifică şi ne sfinţesc. Iată de ce Clement Alexandrinul îndeamnă: „Să ne ungem cu parfumul cel pururea viu al bucuriei!”.

La 1 Decembrie 1918 s-a pecetluit desăvârşirea unităţii noastre într-un singur stat unitar, ca urmare a luptelor seculare, a suferinţelor şi a jertfelor fiilor poporului român. Cu acest prilej al împlinirii visului lor de aur, s-a dezlănţuit o însufleţire fără seamăn, o uriaşă simfonie a conştiinţei naţionale. Atunci, cetatea gloriei lui Mihai Viteazul, Alba Iulia, s-a umplut de cântece patriotice, de aclamaţii frenetice, de aplauze torenţiale şi de steaguri tricolore ce fluturau deasupra mulţimii. Acest entuziasm l-am manifestat şi noi care am celebrat Centenarul Marii Uniri, înţelegând că Dumnezeul întrupat în istorie, răstignit, înviat şi „înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16) poate oricând să transforme umilinţa noastră în binecuvântare, crucea noastră în biruinţă şi tristeţea noastră în surâs de fericire.

Crăciunul, sărbătoarea bucuriei senine, ne cheamă să ne alipim de Mântuitorul lumii, Care ne vrea în slujba Sa cu bucurie: bucuria credinţei, bucuria rugăciunii, bucuria muncii, bucuria dăruirii şi chiar bucuria de a suferi în încercări. Aproape de Hristos, „Soarele dreptăţii” (Mal. 3, 20), noi ne vom bucura în orice situaţie, pentru ca, apoi, să transmitem raze de bucurie către cei din jurul nostru care sunt trişti, însinguraţi, melancolici, obosiţi, istoviţi şi zdrobiţi. Toţi creştinii trebuie să se bucure că au primit eliberarea din robia păcatului şi a morţii veşnice. Convins de acest adevăr mântuitor, vă adresez urări de bine şi, cu voioşie sfântă, vă zic tuturor: „Lăudaţi şi cântaţi / Şi vă bucuraţi!”.