Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Lucrarea „Ce este Ortodoxia?” a fost lansată la Sibiu

Lucrarea „Ce este Ortodoxia?” a fost lansată la Sibiu

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 18 Aprilie 2019

În Sala „Spiridon Cândea” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 16 aprilie, lansarea cărții „Ce este Ortodoxia?”, traducerea în limba română a lucrării scrise în limba germană de Anastasios Kallis.

Volumul „Ce este Ortodoxia?” a fost tradus în limba română de Cezar Marksteiner-Ungureanu, doctorand și asistent universitar la Institutul de Teologie Sistematică și Etică al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Uni­versității din Viena, și a apărut la Editura „Renașterea” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

La eveniment au fost prezenți decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. dr. Emanuel Tăvală, traducătorul lucrării, Cezar Marksteiner-Ungureanu, studenți teologi și alți invitați. Moderatorul întâlnirii a fost Ștefan Claudiu Raicu din cadrul Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Misiunea Ortodoxiei

Părintele decan Nicolae Chifăr i-a mulțumit traducătorului cărții pentru prezența la Sibiu în cadrul unui eveniment de lansare a lucrării și a evidențiat importanța unei astfel de lucrări de prezentare a crești­nismului ortodox în spațiul apusean: „Aceste cărți care prezintă Ortodoxia nu pot intra în detalii foarte precise privind spiritualitatea ortodoxă, învățătura de credință ortodoxă, pentru că nu sunt destinate în mod special teologilor, ci unui public mai larg, unui spectru mai larg de cititori și de aceea fac o introducere în ceea ce înseamnă Ortodoxia”.

Părintele consilier Emanuel Tăvală a subliniat câteva aspecte legate de unitatea Bisericii, probleme canonice și situația actuală a Ortodoxiei: „Anastasios Kallis punctează câteva lucruri nu neapărat venite sub presiunea mediului în care și pentru care a fost scrisă, ci își pune câteva probleme legate de actualitatea Ortodoxiei în contextul acesta al ruperii comuniunii de mai multe Biserici Ortodoxe”.

În ultima parte a lansării, Cezar Marksteiner-Ungureanu a vorbit despre provocările traducerii unei astfel de lucrări: „Anastasios Kallis a tradus în limba germană  importante cărți de cult ortodoxe, el este cel care a scris în anii trecuți două cărți, una despre căsătorie, alta despre moarte, iar la baza cărților sale sunt textele liturgice pe care le comentează. Este un autor care stăpânește foarte bine izvoarele, citează din Patrologia Latină sau din Patrologia Greacă, și lectura acestei cărți este un exercițiu bun pentru teologi ca să-i ambiționeze să lucreze direct cu sursele”.

Evenimentul s-a încheiat cu un dialog al traducătorului cu studenții teologi și ceilalți participanți.