Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Măiestria cămăşii ţărăneşti, în Colecţia Cantacuzino şi Brătianu

Măiestria cămăşii ţărăneşti, în Colecţia Cantacuzino şi Brătianu

Un articol de: Oana Rusu - 06 Iul, 2015

La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca poate fi vizitată expoziţia „Ţinută, culoare, stil - Cămaşa ţărănească de altădată din Colecţiile Cantacuzino şi Brătianu ale MET“. Expoziţia este realizată pe baza donaţiilor făcute în 1934 de Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino - soţia şi, respectiv, sora lui Ionel I. C. Brătianu. Colecţia cuprinde 191 de piese de port, în cea mai mare parte cămăşi tradiţionale, din secolele XIX-XX, provenind din diverse zone etnografice din România.

Cămaşa, piesa principală a portului tradiţional românesc, a păstrat de-a lungul veacurilor o strcutură aproape neschimbată. Prin ea, strămoşii îşi spun istoria, folosind un limbaj codificat. Tehnicile de asamblare a materialului şi elementele de decor nu au doar un rol de înfrumuseţare, ci ele fac parte dintr-un sistem bine pus la punct prin care aflăm zona de unde provine, vârsta şi statutul social al persoanei care o purta şi alte informaţii despre perioada în care a trăit şi legăturile cu lumea largă. Expoziţia de la MET se datorează preocupării celor două doamne din familia Brătianu pentru portul ţărănesc, ce se înscrie în tendinţa generală a înaltei societăţi central- şi est-europene, de a-şi manifesta ataşamentul, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, faţă de această clasă socială, considerată întruchiparea spiritului naţional. În România, o asemenea iniţiativă a aparţinut, în mod semnificativ, reginelor Elisabeta şi Maria, care adesea au îmbrăcat portul ţărănesc şi l-au introdus şi în protocolul curţii regale, după cum arată organizatorii. Expoziţia este realizată în cadrul proiectului „Clujul omagiază Ziua Internaţională a Íei“, realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, sub egida şi pentru susţinerea candidaturii oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

„Este o expoziţie pe care o pregătim de foarte mult timp şi care ştim că era foarte aşteptată de o mare parte a publicului. Ea prezintă colecţia de ii, cămăşi tradiţionale şi alte obiecte vestimentare din două donaţii de excepţie, din anul 1934, făcute de Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino. Această colecţie nu a fost expusă până acum într-o selecţie reprezentativă, pentru că au existat diferite motive, situaţii, împrejurări care au împiedicat acest lucru. La scurt timp după donaţii a venit al doilea război mondial, apoi perioada comunistă şi a fost foarte greu de a prezenta această expoziţie pentru public“, a spus directorul MET, Tudor Sălăgean.

„Un alt motiv pentru care piesele, deşi sunt deosebit de valoroase, nu au putut fi incluse în expoziţia permanentă este, evident, faptul că ele nu se încadrează în profilul tematic al acestei expoziţii permanente, doar câteva dintre obiecte aparţinând Transilvaniei. Credem că această donaţie din 1934, faptul că aceste două mari doamne ale istoriei româneşti a decis să facă această donaţie tocmai anume la Muzeul Etnografic al Ardealului, ne obligă să o valorificăm şi să o prezentăm publicului, de altfel, Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino sunt considerate printre donatoarele fondatoare, într-un fel, ale Muzeului Etnografic, donaţia este una foarte importantă, o colecţie reprezentativă care se adaugă altor colecţii foarte importante primite în perioada respectivă. Doamnele sunt menţionate pe placa păstrată din anul 1937, expusă în incinta muzeului, alături de majestatea sa Regele Carol al II-lea, marele sprijinitor al înfiinţării acestui muzeu şi de alte mari personalităţi ale epocii“, a precizat Tudor Sălăgean. După cum a mai remarcat managerul instituţiei, colecţia este bine cunoscută de specialişti, iar o parte din piesele colecţiei au fost prezentate în diferite expoziţii temporare, în ţară: „Colecţia acoperă cele mai importante zone etnografice ale Munteniei, Olteniei, mari părţi din Moldova, şi foarte important şi semnificativ, multe dintre zonele etnografice ale Transilvaniei, chiar dacă numărul de piese din Transilvania este, evident, mai redus decât cel care provine din zonele extracarpatice“. Din cele 191 de piese ale colecţiei, în cadrul expoziţiei sunt prezentate în jur de 70.

Seminar despre portul tradiţional

În cadrul manifestărilor dedicate portului tradiţional de la sfârşitul lunii iunie, a avut loc, sub egida Seminariilor MET, o dezbatere la care au participat specialişti în domeniu, precum dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului şi istoric de artă, arh. Ioana Corduneanu, iniţiatoarea şi promotoarea proiectului „Semne cusute“ de revitalizare a portului tradiţional, dr. Ioan Augustin Goia, coordonatorul şi mentorul unor proiecte de cercetare şi promovare a culturii tradiţionale. Pornind de la cămaşa tradiţională, dezbaterea de la MET s-a axat pe semnificaţia portului tradiţional şi perspectivele de păstrare a acestui tezaur nealterat în viitor, într-un context în care se manifestă un interes din ce în ce mai crescut faţă de acesta, în societatea românească.

Costumul reprezintă un mod de a mărturisi „despre ceea ce cu adevărat trăieşti într-o comunitate, într-o familie, într-un neam, într-o localitate, atunci când doreşti, de fapt, să fii un membru demn, un purtător de rang care nu există în cancelarii dar rămâne pus pe poarta casei, ştergar, cămaşă, şi este transmis prin moştenire pentru a arăta urmaşilor că şi înaintaşii, indiferent de condiţiile socio-economice în care au trăit au avut ce spune şi au putut să facă lucrul acesta fără absolvirea unor şcoli înalte, fără preocupări teoretice, filosofice“, a spus cercetătoarea Doina Işfănoni. Aceasta a precizat că, în cadrul familiei tradiţionale, femeile aveau responsabilitatea de a transmite copiilor modul de comportare adecvată în diferite situaţii, ceea ce include şi costumaţia, ca exponent al unei comunităţi, acolo fiind şi „secretul“ identităţii. Astfel, portul „vorbea“ atât celor din interiorul cât şi din exteriorul unei comunităţi despre identitatea persoanei.

„Costumul era cartea de identitate, încearcă să devină o emblemă care, din punct de vedere etnic, comunică despre purtător nu numai gustul său artistic, măiestria tehnologică, rafinamentul unor armonii cromatice, dar ajunge să spună despre crezul său filosofic foarte multe lucruri“, a remarcat Doina Işfănoni adăugâd că „fiecare piesă era, dincolo de funcţionalitatea primară, o modalitate de a comunica celorlalţi care este de fapt statutul tău, de la statutul civil, la statutul social şi la statutul confesional“.

Cercetătoarea a atras atenţia că, „la costumul popular nu vorbim de «croi», ci de o ingenioasă asamblare a unor bucăţi de material care reuşeşte să valorifice fiecare bucăţică“. Astfel, „această structurare oferă, mai ales femeilor, un tip de monumentalitate, de verticalitate care dă siluetei zvelteţe, indiferent de proporţiile anatomice. Liniile verticale ale iei conduc spre fizionomie, obligă privirea spre comunicarea fundamentală, către fizionomie, în special către ochi“.

De asemenea, elementele decorative ale unei cămăşi, câmpii oranamentali au anumite zone de plasare, care în vechime reprezentau anumite lucruri. Dacă anumite zone au elemente compacte de ornamentaţie, alte zone apar ca fiind vide. „Ele alcătuiesc, ca într-un puzzle, un mod ingenios, ritmic de dozare a culorilor, elementele decorative, pentru a putea, împreună, să alcătuiască un ansamblu semnificativ“, a spus Doina Işfănoni.

În acest caz, limbajul motivelor de pe cămaşă exprimă un anumit tip de informaţie: nu este acolo o simplă expresie artistică, ci sunt mesaje despre „gândirea magică şi simbolică prin formele plastice stilizate pentru a putea conferi cămăşii şi această valoare de protecţie faţă de invizibil. Cromatica susţine acest lucru, aşa cum se constată, pe paliere de vârstă, prezenţa roşului, cu diferite nuanţe, ce simbolizează vitalitatea, cu rol protector de acea «privire rea, privire care săgetează». Astfel, în popor, mireasa era roşie, costumul fetelor tinere, adolescentelor era bazat pe o cromatică în care roşul era predominant“, a spus Doina Işfănoni, care a adăugat că albul imaculat era o poveste a urbanului, pentru ruralitate roşul fiind expresia vitalităţii. Cu vârsta, acest roşu intens se temperează, se ajunge la tonuri de vişiniu, violet, ultramarin sau negru, în funcţie de influenţele culturale ale zonei. Cercetătoarea Doina Işfănoni a completat, apoi, prezentarea făcută portului popular cu o serie de imagini din colecţia Muzeului Satului din Bucureşti, cu piese reprezentative pentru zonele etnografice ale ţării.

Studierea íei în şcoli

Arhitecta Ioana Corduneanu, iniţiatoarea proiectului „Semne cusute“ a observat, în cadrul Seminarului MET, faptul că tipul de asamblare al cămăşii tradiţionale româneşti este mult mai apreciat în prezent de către străini decât de români, iar designerii apreciaţi din lume înţeleg cât de genială este această asamblare şi utilizare a materialului. Ioana Corduneanu a povestit că a întâlnit un designer olandez, venit la Bucureşti, la Romanian Design Week, care a înţeles genialitatea acestui tip de „croială“ şi de ce acesta a rezistat mii de ani. De asemenea, designerul olandez a fost mirat că aici, în România, nu se studiază cămaşa tradiţională românească la şcoală. Ioana Corduneanu a explicat că proiectul iniţiat de ea tocmai acest lucru vizează, să transmită tinerei generaţii bogăţia inestimabilă a acestui tezaur, al cămăşii tradiţionale.

Proiectul „Semne cusute“ care a început acum trei ani exprimă dorinţa iniţiatoarei de a arăta că semnele care apar pe cămăşile tradiţionale nu sunt simple ornamente, ci un fel de alfabet inventat înaintea literelor, un alfabet universal care se poate citi într-un fel prin empatie, fără să fie tradus neapărat în cuvinte, după cum a spus Ioana Corduneanu: „Am început prin a arhiva modele de íi şi de cusături tradiţionale foarte vechi, editate începând cu 1910, pentru că m-am gândit la generaţiile viitoare, pentru care ceea ce nu este pe google, nu există“. Astfel, motivele şi schemele de asamblare sunt oferite gratuit tuturor celor ce doresc să le folosească, aceştia fiind încurajaţi să îşi coase singuri propria cămaşă, pentru a valorifica atât tradiţia cât şi resursele locale. Rezultatele au început să apară, astfel că unele persoane au cusut cămăşi folosind modelele expuse pe internet, în cadrul unei şezători on-line intitulate „Semne cusute în acţiune“, şi care în prezent numără mii de membri.

Ioana Corduneanu a spus că, în viitor, comunitatea formată în cadrul acestui proiect doreşte să recreeze modelele unor cămăşi tradiţionale care în prezent se află în colecţiile marilor muzee ale lumii, dar care nu sunt expuse în expoziţii permanente: „Oamenii vor înţelege pe ce pun valoare străinii şi vor uita de íile chinezeşti făcute la maşină. Dacă Metropolitan Museum a ales să păstreze 30 de cămăşi româneşti şi una singură croată, una singură ucraineană şi una singură bulgărească, oare de ce au ales asta? Să le arătăm ce păstrează Metropolitan acolo şi să înţeleagă care sunt cămăşile valoroase şi care sunt cele mai dubioase“.

Costumul tradiţional, în viitor

Dr. Ioan Augustin Goia, coordonatorul şi mentorul unui mare număr de proiecte de cercetare şi promovare a culturii tradiţionale, a sintetizat istoria interesului faţă de portul popular care a început odată cu apariţia călătorilor străini ce vizitau ţara şi a continuat în secolul al XIX-lea cu un entuziasm necritic, în perioada romantică a naţionalităţilor, când ţărănimea era considerată exponentul spiritului naţional, iar portul tradiţional era identificat cu spiritul creator al naţiei, al etniei, tendinţă preluată, apoi de intelectualitatea semănătoristă de la începutul secolului al XX-lea şi de două regine ale României, care, prin doamnele din înalta societate, au sporit acest entuziasm.

„În etapa interbelică finală, specialiştii atrag atenţia că acest costum ţărănesc nu este unitar, că există costume zonale şi chiar influenţe ale altor etnii, a oraşului, a contactelor culturale, aceasta fiind o etapă «lucidă» a studierii portului popular“, a remarcat cercetătorul, care a adăugat că, apoi, în cadrul mişcării „Cântarea României“ s-a dorit promovarea tradiţiilor şi a portului popular, iar „această mişcare, acolo unde a avut sprijinul specialiştilor, a dat rezultate notabile. Din păcate, în foarte multe puncte din ţară, acele centre de îndrumare a creaţiei populare, care erau unităţi politice, nu unităţi culturale, nu luau în seamnă indicaţiile specialiştilor şi promovau «ghiveciuri» din punct de vedere al vestimentaţiei populare“.

Dr. Ioan Augustin Goia a remarcat faptul că în prezent, autorităţile statului nu mai susţin problematica costumului tradiţional, care depinde de iniţative ale unor grupuri de pasionaţi, de colecţionari. Specialistul a precizat că este necesară îndreptarea atenţiei asupra costumului tradiţional, care să configureze o structură sedimentată de-a lungul a mai multor generaţii: „Tradiţie înseamnă transmitere, şi anume transmitere într-un cod“, a spus cercetătorul, care a adăugat că o soluţie ar fi în prezent executarea unor replici ale costumului tradiţional, pentru păstrarea acestuia nealterat şi a vorbit, apoi, despre un astfel de proiect, realizat în judeţul Alba.