Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Monument închinat eroilor la cimitirul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brașovul Vechi

Monument închinat eroilor la cimitirul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brașovul Vechi

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 10 Dec, 2018

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfințit joi, 6 decembrie, monumentul eroilor din cimitirul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brașovul Vechi. La slujba de sfințire au fost prezenți numeroși credincioși din cele două parohii arondate locașului de cult, precum și reprezentanți ai mai multor instituții bra­șovene, cum sunt Consiliul Județean Brașov, Inspectoratul Județean de Jandarmerie și unități militare din oraș.

După sfințirea monumentului închinat eroilor brașoveni și a altor eroi care au căzut la datorie în timpul războiului de reîntregire a patriei, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe cei care au făcut posibilă realizarea acestui monument.

„Cel mai potrivit lucru pe care poate să-l facă o ființă umană este de a fi recunoscătoare față de trecut, ca să putem prețui prezentul și mai ales să avem o șansă și în viitor. Împreună cu toate instituțiile Statului am reușit să înălțăm, să reabilităm anumite monumente care ne vor aduce aminte și de acum înainte că cei care și-au dat viața pentru noi, întâi de toate cei care au murit în război, stau la temelia vieții noastre de astăzi”, a spus ierarhul.

Ceremonia a continuat evocarea, de către organizatori, a jertfelor brașovenilor din timpul primului război mondial și nu numai. Părintele Ionuț Margin de la Parohia Brașovul Vechi I a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect al comunității, iar copiii de la biserica brașoveană au interpretat mai multe cântece patriotice.  

„Mulțumesc tuturor celor are au venit astăzi aici ca împreună să receptăm pentru comunitatea brașoveană acest monument închinat jertfei celor are s-au născut aici, la Brașov și au murit în timpul războiului de reîntregire în diferite părți ale țării și ale lumii și celor care în primul val de intrare a românilor în Brașov și-au găsit odihna în acest cimitir al Brașovului Vechi”, a spus părintele Ionuț Margin. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori de către repre­zentanții mai multor instituții brașovene.