Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Prima biserică ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul

Prima biserică ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Iulie 2015

Prima biserică ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul din Patriarhia Română se va ridica în localitatea clujeană Săvădisla. Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinţilor de Biserica Greciei anul acesta, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în şedinţa din 4 iunie 2015 înscrierea acestui sfânt şi în calendarul liturgic românesc începând din 2016.

Locul pe care va fi construit locaşul de cult din Săvădisla a fost binecuvântat sâmbătă, 18 iulie, de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în prezenţa protopopului de Cluj I, Dan Hognogi, a unui sobor de preoţi şi diaconi şi a celor 50 de credincioşi ortodocşi pe care îi are comunitatea. În această localitate credincioşii nu au avut până în prezent o biserică ortodoxă. Filia Săvădisla a fost înfiinţată la 1 iunie 2015 şi aparţine de Parohia Vălişoara.

IPS Părinte Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa locaşului de rugăciune în viaţa creştinilor. De asemenea, ierarhul a vorbit şi despre duhovnicia Sfântului Paisie Aghioritul, evocând şi întâlnirile pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a avut cu părintele aghiorit.

Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai secolului XX. Sfaturile lui duhovniceşti, adunate într-o serie de volume de către ucenicii săi, sunt foarte apreciate de creştini, mai cu seamă volumul „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan".

Sfântul Paisie Aghioritul a fost canonizat anul acesta, în luna ianuarie, de către Patriarhia Ecumenică, la propunerea mănăstirilor din Sfântul Munte Athos. A fost un monah nevoitor în Sfântul Munte al Athosului şi ctitor al Mănăstirii Konitza şi al Mănăstirii Suroti, unde a ales să trăiască în ultima parte a vieţii sale.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, anul acesta, trecerea, începând cu anul 2016, în calendarul creştin ortodox român a Sfântului Paisie Aghioritul, cu data de prăznuire în ziua de 12 iulie, alături de sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane Prodromiţa. (Alexandra Andereş, Oana Rusu)