Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Programul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu

Programul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 06 Septembrie 2018

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși se află la a cincea ediție și are loc în perioada 6-9 septembrie, la Sibiu. Participă peste 3000 de tineri din România și din țări precum Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia.

Întâlnirea Internațio­nală a Tinerilor Orto­docși (ITO) 2018 începe joi, 6 septembrie, de la ora 18.00, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a unor ierarhi din Bisericile Ortodoxe surori (Grecia, Cipru, Liban, Bulgaria etc.) a ierarhilor din Mitropolia Ardealului, a oficialităților locale și centrale (secretarul de stat pentru culte Victor Opaschi, vicepreședintele Consiliului Ju­dețean, Marcel Luca, primarul Astrid Fodor și rectorii Ioan Bondrea și Ghiță Bârsan) și a celor peste 3000 de tineri participanți din țară și străinătate.

Festivitatea va avea loc în Piața Mare din Sibiu unde va fi amplasată o scenă pe care delegațiile eparhiilor cu tinerii participanți vor fi prezentați oficial. După momentul prezentării grupurilor de tineri, va fi oficiat un Te Deum, urmat de cuvintele de salut ale IPS Mitropolit Laurențiu, PF Patriarh Daniel și ale oficialităților prezente.

Festivitatea va continua cu un spectacol artistic oferit de grupul vocal „Anatoly” din Brașov, corul copiilor din Parohia Irești-Vrancea, corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, corul de copii „Concertino” din Gura Râului, tenorii Marcel Pavel, Vlad Miriță și Iordache Basalic, Hanul cu Bragă, actori de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu și dansatori din cadrul Ansamblului „Junii Sibiului”. Spectacolul va conține dialoguri corale și piese de teatru.

Programul manifestării

Vineri, 7 septembrie, tinerii participă de la ora 9.00 la un scurt program de rugăciune în mai multe biserici din Sibiu. De la ora 10.00 se vor deplasa către şcolile desemnate unde vor avea loc dezbateri. La intrarea în școală, fiecare tânăr va extrage un bilețel care îi va indica numărul clasei unde va participa la dezbateri. În sălile de clasă vor avea discuţii pe teme stabilite, la care participă grupuri de maximum 20 de tineri, din diferite regiuni ale ţării. După prânz, tinerii vor avea, până la ora 16.30, program de vizitare a Sibiului, cu activități la alegere: vizitarea muzeelor sibiene și a centrului istoric. De la ora 17.00, tinerii vor participa la conferința „Unitate. Credință. Neam. De 100 ori România”, susținută de ambasadorul Emil Hurezeanu și de părintele Constantin Necula, de la Sala Transilvania. Între 18.30-19.15 va avea loc cina, în curtea Facultății de Drept și parcarea Sălii Transilvania, iar de la ora 19.20-19.40, tinerii vor porni în „Procesiunea Unității” pe traseul Sala Transilvania – Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” – Piața Mare. De la ora 21.00 va avea loc un concert muzică populară, în Piața Mare.

Sâmbătă, 8 septembrie, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie oficiată în cadrul Muzeului ASTRA din Sibiu. Răspunsurile liturgice vor fi date de grupurile de tineri din țară și din străinătate. De la ora 12.30 la 14.00 va avea loc prânzul la Târgul de Țară din cadrul Muzeului ASTRA. Activitățile vor continua în cadrul muzeului, unde se vor desfășura ateliere cu tema „Satul român în Centenarul Marii Uniri”, iar cina va avea loc tot în cadrul muzeului, de la ora 17.30. Seara, de la ora 19:30, tinerii sunt invitați la Concertul muzică ușoară din Piața Mare susținut de Andra și alți invitați. Duminică, 9 septembrie, de la ora 9.00 va avea loc, la Catedrala Mitropolitană, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de închiderea evenimentului, cu mesajul către tineri adresat de IPS Mitropolit Laurențiu și predarea ștafetei către organizatorii ITO 2019, Arhiepiscopia Craiovei.