„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Școala de vară în comuna Ighiu, Protopopiatul Alba Iulia
Prima ediție a „Școlii de vară” din comuna Ighiu, a fost organizată de parohiile ortodoxe Ighiu și Ighiel, Primăria și Consiliul Local Ighiu precum și Biblioteca Comunei Ighiu. Prima zi a fost prilej de întâlnire a participanților cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, iar cu acest prilej s-au desfășurat jocuri de cunoaștere și de perspicacitate. Apoi, în următoarea zi a „Școli de vară”, copiii însoțiți de coordonatori au făcut o drumeție pe traseul Ighiu – Ighiel – Piatra Poienii și retur. În cadrul drumeției, „bucuria, distracția, spiritul de echipă și generozitatea au fost primordiale. Copiii au cântat, s-au jucat, au participat la concursuri pe echipe și individual, câștigătorii fiind răsplătiți cu aplauze și nu numai. Dintre acțiunile propuse putem menționa un atelier de pictură de icoane pe sticlă, drumeții, dezvoltarea cunoștințelor religioase, dobândirea unor cunoștințe medicale de prim-ajutor și multe altele. Întâlnirile se vor desfășura pe parcursul lunilor iulie și august, de două ori pe săptămână, marțea și joia”, a spus pr. Marius-Aurel Miclea, de la Parohia Ighiu, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.