Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Sfinţire de capelă la Bucea, judeţul Cluj

Sfinţire de capelă la Bucea, judeţul Cluj

Un articol de: Darius Echim - 16 Noi, 2018

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit marţi, 13 noiembrie, capela mortuară, aflată în proximitatea Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Bucea. Din sobor au făcut parte consilierul administrativ-bisericesc, pr. Cristian Baciu, protopopul de Huedin, Dan Ionuț Lupuțan, parohul Mircea Dejeu, preoții din împrejurimi. La eveniment au participat autorități locale, primarii din zonă și numeroși localnici. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat preocuparea faţă de felul în care trebuie înmormântaţi cei adormiți.

IPS Mitropolit Andrei a acordat parohului Mircea Dejeu Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului localității Negreni, Dorin Constantin Manea, Ordinul „Mihai Vodă”, iar cei care s-au implicat în activităţile parohiei au primit „Diplome de aleasă cinstire”. La final, Grupul vocal bărbătesc „Craii Măgurii” din Bucea a interpretat cântece patriotice vechi. Potrivit parohului Mircea Dejeu, lucrările de amenajare ale capelei mortuare au început anul trecut și s-au realizat din fondurile proprii ale parohiei, cu sprijinul autorităților locale și al credincioșilor.