Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Slujba de binecuvântare a Așezământului social din localitatea Unirea, Alba

Slujba de binecuvântare a Așezământului social din localitatea Unirea, Alba

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 14 Iulie 2018

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat joi, 12 iulie, slujba de binecuvântare a Așezământului social „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Unirea, județul Alba. Cu acest prilej, ierarhul a dăruit o icoană a Maicii Domnului pentru a fi ocrotitoarea așezământului, iar la final s-a întâlnit cu toate persoanele vârstnice rezidente ale centrului și le-a oferit daruri.

IPS Arhiepiscop Irineu, a oficiat joi, 12 iulie, slujba de binecuvântare a Așezământului social „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Unirea, județul Alba, fiind înconjurat de un sobor de preoţi. Așezământul social a fost deschis în luna februarie a acestui an și oferă îngrijire pentru 17 persoane vârstnice.

IPS Arhiepiscop Irineu a vorbit, cu acest prilej despre importanţa asistenţei sociale pentru persoanele în nevoie: „Dacă Bunul Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa imensă prin lucrarea de mântuire, noi trebuie să imităm iubirea divină în relaţiile cu semenii noştri. În Epistola către Diognet citim: «Pentru că ai fost iubit, să devii un imitator al bunătăţii Sale». Astăzi am inaugurat Aşezământul social «Acoperământul Maicii Domnului», din comuna Unirea, în care persoane vârstnice beneficiază de îngrijire şi asistenţă socială. Iubind şi slujind o astfel de categorie umană, noi ne desăvârşim, drept pentru care Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: «Îmbrăcaţi-vă întru iubire, care este legătura desăvârşirii» (Col. 3, 14)”.

Ierarhul le-a oferit vârstnicilor ocrotiţi în centrul social daruri şi iconiţe şi le-a spus cuvinte de binecuvântare şi mângâiere.

„Știm că singurătatea e apăsătoare. Și când la ea se mai adaugă și lipsuri de tot felul, pe care le cunoaștem și le trăim, nu fac decât să sporească suferința. Cu toate acestea, vârstnicii nu sunt doborâți sufletește, chiar dacă au ajuns în sânul ne­putinței. Aici găsesc speranță, alinare, slujire și iubire, în casa de dincolo de casă, așa cum dorim să fie așezământul nostru. Prin inima, mintea și mâinile noastre, a personalului calificat care își desfășoară activitatea în așe­zământul de la Unirea, lucrează de fapt Hristos. Ne folosește pe noi ca să le răspundă lor la toate nevoile, rugăciunile și așteptările pe care le au” a spus părintele coordonator Cosmin Gherasim.

Așezământul social „Acoperământul Maicii Domnului” din Unirea este o investiție a Primăriei și Consiliului Local Unirea, cu drept de administrare și folosire de către Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Unirea, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Așezământul social pentru persoane vârstnice de la Unirea oferă beneficiarilor găzduire și hrană precum și servicii medicale permanente și consiliere duhovnicească. De asemenea, vârstnicii sunt implicați și în activități recreative. Așeză­mân­tul pune la dispoziție 30 de locuri în camere amenajate cu trei sau patru paturi precum și numeroase dotări noi și moderne ce contribuie la crearea unui ambient confortabil și primitor. Rezidenții beneficiază de servicii complexe de îngrijire precum: servicii permanente de cazare, consiliere duhovnicească și activități recreative. De asemenea, o echipă de profesioniști formată din asistente medicale, infirmiere și personal de serviciu oferă beneficiarilor servicii medicale permanente. În ceea ce privește meniul, acesta este pregătit zilnic de către un personal calificat și este unul echilibrat și personalizat, în funcție de starea de sănătate a beneficiarilor, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.