Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Slujiri arhierești în Postul Adormirii Maicii Domnului

Slujiri arhierești în Postul Adormirii Maicii Domnului

Un articol de: Costinel Șoaită - 13 Aug, 2018

În Postul Adormirii Maicii Domnului, în locașele de cult credincioșii participă la sfintele slujbe din această perioadă, precum și la Paraclisului Maicii Domnului. De asemenea, credincioșii se pregătesc pentru a participa la pelerinaje la mănăstiri care au hram pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul, Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent vineri, 10 august, în mijlocul credin­cioșilor din Parohia Măgoaja, Protopopiatul Ortodox Român Dej.

IPS Mitropolit Andrei a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Măgoaja, Protopopiatul Dej, înconjurat de un sobor de preoți, din care au făcut parte: consilierul arhid. Caudiu Ioan Grama, Ioan Buftea, protopopul Dejului, și preoții din Cercul preoțesc Chiuiești.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre Maica Domnului: „Maica Domnului este Maica Vieții. În Sfânta Scriptură, în Evanghelia de la Luca, capitolul 11 versetul 27 citim că: „La un moment dat, când Domnul propovăduia Evanghelia, și lumea era entuziasmată, o femeie din mulțime ridicând glasul a zis: «Fericit este pântecele care te-a purtat și sânii la care ai supt». Cel pe care L-a născut este Viața însăși, iar Maica Domnului este Maica Vieții. Domnul Hristos, așa ne spune în Evanghelia după Ioan, capitolul 14: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața», iar Maica Domnului este Maica Vieții”.

La final, parohul Gavril Ioan Gretinuc a mulțumit IPS Mitropolit Andrei, protopopului Ioan Buftea, preoților și credincioșilor prezenți. Părintele Mitropolit Andrei i-a miruit pe credincioși, a împărțit iconițe și i-a binecuvântat.

Slujire arhierească la Cicârlău, Maramureș

Vineri, 10 august, Preasfin­țitul Iustin, Episcopul Maramu­reșului și Sătmarului, a oficiat Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Cicârlău, Protopopiatul Baia Mare, unde este paroh Dănuț Săsăran, în fruntea unui sobor de preoți. Din sobor au făcut parte arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, pr. Zorel Ion Buia, secretar protopopesc, parohul Dănuț Săsăran, Cosmin Sălăjan, paroh în Cicârlău Vii. Credincioșii din Cicârlău au venit în număr mare ca să aducă cinstire Maicii Domnului. PS Episcop Iustin a adresat un cuvânt de învățătură despre Maica Domnului, despre Postul Adormirii Maicii Domnului și i-a îndemnat pe credincioși să meargă în pelerinaj la mănăstiri de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. La biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” se efectuează lucrări de renovare la fațadă și de înnoire interioară. PS Episcop Iustin a primit în dar, pentru Muzeul Episcopiei, o icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.