Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Slujiri arhierești la praznicul Înălțării Domnului

Slujiri arhierești la praznicul Înălțării Domnului

La praznicul Înălțării Domnului, mai multe locașuri de cult au avut hram. De asemenea, în această zi a avut loc pomenirea eroilor neamului românesc, de Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român.

Praznicul Înălțării Domnului a adunat mulțimi de pelerini la Mănăstirea „Sfântul Andrei” din localitatea Berivoi, județul Brașov. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt­preasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte slujitori ai sfintelor altare de la mănăstiri și parohii. 

În cadrul Sfintei Liturghii mulți dintre credincioșii pre­zenți au primit Sfânta Împăr­tășanie. Apoi, ierarhul a sfințit pictura clopotniței de la intrarea în mănăstirea făgărășeană. A urmat parastasul de obște săvârșit pentru pomenirea eroilor neamului.

La final, Părintele Mitropolit a vorbit credincioșilor despre praznicul Înălțării Domnului: „Pacea pe care a adus-o Mântuitorul ucenicilor Săi a fost o pace bazată pe descoperire. Mântuitorul le-a arătat ucenicilor rănile Sale, și atunci ucenicii s-au bucurat văzându-L pe Mântuitorul. În Evanghelia de astăzi vedem că Mântuitorul face ceva în plus pentru noi toți. După ce a vorbit cu ucenicii, Mântuitorul a făcut primul gest uman, ca să arate că într-adevăr este și om, și Dumnezeu adevărat, pentru că a Înviat din morți după ce a fost răstignit pentru mântuirea noastră. I-a întrebat pe ucenici dacă au ceva de mâncare. Acesta este primul semn că noi suntem vii. După ce a înviat pe un mort, Mântuitorul le-a spus celor din jur să-i dea de mâncare. Înainte de a se despărți de ei și pentru ca despărțirea aceasta să fie ca o lucrare a lui Dumnezeu sau ca o împlinire a planului Său de mântuire, le-a făcut o făgăduință. Ucenicii au auzit multe din gura Mântuitorului și n-au putut să priceapă toate, de aceea le repetă mereu (...) Înălțarea Mântuitorului la ceruri a fost o lucrare de reașezare a Lui acolo unde a fost din veci, a pregătirii împlinirii acestei lucrări de mântuire, pentru că atunci când Duhul Sfânt Se va pogorî peste ucenici se va naște Biserica creștină”. Credin­cioșii au avut posibilitatea să cinstească racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Hram la Mănăstirea Muntele Rece, Cluj

Mănăstirea clujeană Muntele Rece și-a serbat hramul, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. La altarul de vară al Mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Turda, Alexandru Rus, starețul mănăstirii, protos. Arsenie Gălățan și alți preoți invitați. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Viața pământească este un preludiu al vieții eterne”, vorbindu-le pelerinilor prezenți despre impor­tanța sărbătorii şi a cinstirii eroilor neamului. 

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Rafael Sebastian Criste a fost hirotonit întru diacon. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La final, starețul Arsenie Gălățan a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și prezență în mijlocul obştii mănăstirii.  

După Sfânta Liturghie, Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Andrei şi preoţii slujitori au oficiat o slujbă de parastas la Cimitirul Eroilor din apropierea mănăstirii. Au participat veterani de război, cadre militare, autorități județene și locale, care au depus coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor. De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale din Măguri-Răcătău și Muntele Rece au făcut de gardă și au depus flori la mormântul fiecărui erou.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a afirmat, cu acest prilej că „la Înălțarea Domnului: credem și mărturisim că eroii n-au pierit, ci trăiesc în veci”. 

La final, a avut loc defilarea gărzii de onoare formată din efective ale militarilor din cadrul Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mure­șianu” din Florești și ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Ciceo-Pop” din Cluj-Napoca.

Ca în fiecare an, cu o săptămână înaintea comemorării Eroilor Neamului, militarii Regimentului 50 Rachete Antiaeriene, în colaborare cu elevii Școlii Gimnaziale Muntele Rece, au îngrijit cimitirul și au plantat flori, în semn de recunoștința față de eroii României căzuți pe crestele munţilor din Ardeal, după cum a declarat căpitan Marius Liuțe, ofițer de informare și relații publice al Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mure­șianu” din Florești.

Mănăstirea de la Muntele Rece, cu hramul „Înălțarea Domnului”, din comuna clujeană Măguri Răcătău, a fost înființată în anul 1995, fiind ridicată pe locul numit „La eroi”, la altitudinea de 940 metri, unde se găsește un cimitir al eroilor din Al Doilea Război Mondial. În urma luptelor purtate în zonă în anul 1944, aici au căzut aproximativ 250 de ostași. În cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântați 36 de eroi, dintre care 19 nu au fost identificaţi.

Praznicul Înălțării Domnului, la Timișoara

La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltprea­sfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența miilor de credincioși timișoreni și a cadrelor militare din Detașamentul de onoare. Ierarhul a  săvârșit slujba parastasului pentru toți eroii și martirii neamului. La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Ioan al Banatului a vorbit despre semni­ficația teologică a praznicului Înălțării Domnului și despre importanța cinstirii eroilor neamului. În continuare, soborul slujitor, împreună cu toți credincioșii prezenți, s-au deplasat la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane, unde a avut loc, în prezența oficialităților și a numeroșilor timișoreni, slujba de pomenire pentru eroi. La final au avut loc ceremonii militare și depuneri de coroane din partea Mitropoliei Banatului și a autorităților locale și ju­dețene. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. La Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Cimitirul eroilor din Calea Lipovei şi la mai multe monumente închinate eroilor din oraş, Monumentul Eroilor sublocotenent (post mortem) Ioan Gro­șaru și sublocotenent (post mortem) Ioan Lucian Leușten, din incinta cazarmei Batalionului 32 Infanterie „Mircea”, Monumentul Eroilor români din primul şi al II-lea Război Mondial, la Monumentele eroilor sovietici, sârbi, germani şi francezi, au avut loc slujbe de pomenire, urmate de ceremonii militare și depuneri de coroane și jerbe de flori.

Praznicul Înălțării Domnului, la Alba Iulia 

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a nu­meroși cre­dincioși albaiulieni, elevi semi­nariști și studenți teologi. La momentul rânduit din cadrul slujbei, tânărul Sergiu Iacob a fost hirotonit diacon. După celebrarea Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului în cinstea Eroilor Neamului.
Adresându-se celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Să-L lăudăm pe Dumnezeu Care a înălțat la ceruri firea noastră cea căzută și a așezat-o pe tronul Dumnezeirii, de-a dreapta Tatălui, în persoana lui Hristos, Mijlocitorul nostru la ceruri. Conștienți că n-avem pe pământ cetate stătătoare, să țintim spre lucrurile de sus, unde se află Hristos, «Înaintemergătorul» nostru la cer și «Căpetenia» noastră Care ne-a deschis Raiul. Privind la martirii Bisericii și la eroii neamului nostru care s-au jertfit pentru o cauză sfântă, să suferim totul pentru Împărăția cea de sus și pentru triumful adevărului, dreptății și frumosului, încredințați că pe calea cea strâmtă a crucii putem ajunge în Rai. Să-L rugăm pe Hristos Cel proslăvit și înălțat la ceruri să întărească nădejdea noastră în viitorul veșnic și să ne facă biruitori asupra păcatului, pentru ca numele noastre să fie înscrise în ceruri”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Slujire arhierească la Arad 

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. Ierarhul a săvârşit, apoi, slujbe de pomenire la Monumentul ridicat în cinstea eroilor Revo­luției, în fața Palatului Administrativ; la Crucea Martirilor din Parcul „Mihai Eminescu” şi la cele două monumente, român şi sovietic, din Cimitirul Pomenirea.

Părintele Arhiepiscop Timotei al Aradului a adresat celor prezenţi, la fiecare popas de rugăciune şi comemorare, cuvinte de cinstire a eroilor, temeiul fiind predica zilei cu tema „Măreţia sărbătorii şi a vieţii creştine”, făcând o paralelă între textele biblice ale praznicului Înălţării Domnului şi înălţării Sfintei Cruci (Faptele Apostolilor 1; Luca 24 şi Galateni 6; Ioan 3), subliniind că „Înălţarea Domnului la cer s-a făcut după jertfa Sa pe cruce şi Înviere, iar înălţarea spirituală a credincioşilor se face prin comuniunea cu El şi puterea lor de jertfă bineprimită de Dumnezeu pentru mântuire”. La ceremonii au participat veterani de război, reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene, oameni politici, reprezentanţi ai celor două universităţi, precum şi elevi de la şcolile arădene.  Slujbe pentru pomenirea eroilor s-au săvârşit în majoritatea bisericilor din cuprinsul eparhiei, îndeosebi în parohiile unde există monumente ale eroilor. O slujbă de parastas s-a săvârşit şi la Catedrala Veche din Arad. 

Slujire arhierească la Caransebeș

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a hirotonit întru preot pe diaconul Traian Profir pentru Parohia Grădinari din Protopopiatul Reșița. Noul preot a fost slujitor la Catedrala Episcopală din Caran­sebeș și a făcut parte din Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, grup ce îl înso­țește pe Preasfințitul Părinte Lucian în misiunea ce o desfășoară în Eparhia Banatului Montan.

Părintele Episcop Lucian a rostit și un cuvânt de învățătură în care a ilustrat învățăturile ce se desprind din evanghelia rostită la acest praznic al Înălțării Domnului, iar la final a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. Preasfin­țitul Lucian a săvârșit o slujbă de pomenire și la cimitirul eroilor din municipiul Caransebeș. Au fost prezenți preoți din municipiu și studenți teologi din Caran­sebeș, care la final au depus coroane de flori.

„I-am pomenit astăzi cu multă evlavie și multă dragoste pe eroii patriei noastre care s-au înălțat la cer împreună cu martirii, mucenicii și mărturisitorii, pentru că suntem convinși că toți eroii și martirii neamului nostru românesc au plecat la luptă pentru apărarea patriei, cu credința în inimă și cu dragostea față de Dumnezeu și față de această țară. De aceea se cuvine ca la fiecare Liturghie și în mod special în fiecare an la praznicul Înălțării Domnului să-i pomenim și să-i cinstim pe toți cei care și-au asumat această luptă pentru apărarea credinței ortodoxe strămoșești și pentru apărarea patriei noastre”, a subliniat Prea­sfințitul Părinte Lucian.

La Schitul „Înălțarea Domnului” de la Reșița a fost săvâr­șită Sfânta Liturghie de către arhim. Constantin Timiș, vicar eparhial, cu ocazia hramului, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Arhim. Constantin Timiș și soborul de preoți a oficiat și o slujbă de pomenire pentru eroi și a rostit un cuvânt de învățătură despre însemnătatea praznicului.

Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Oradea 

La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, clerul și credincioșii prezenți, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, au înălţat rugăciuni și au săvârşit Sfânta Liturghie, aducând și cinstire eroilor neamului românesc. 

Preasfințitul Părinte Sofronie a subliniat semnificaţiile praznicului Înălţării Domnului și importanţa sărbătoririi eroilor neamului în această zi: „După 40 de zile în care Domnul Iisus Hristos S-a arătat necontenit Ucenicilor Săi, încredințându-i despre adevărul Învierii Sale din morți, S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, întru slavă. El, Fiul și Cuvântul Veșnic al Tatălui, Care, la plinirea vremii, a coborât pe pământ și S-a făcut Om, în toate asemenea nouă, afară de păcat, născându-Se din Fecioara Maria, la 40 de zile după Învierea Sa din morți, Se înalță Cuvântul întrupat, Domnul Iisus Hristos, de pe pământ la cer, în slava lui Dumnezeu-Tatăl, Se întoarce Fiul la Tatăl, de care niciodată nu a fost lipsit, se întoarce cu firea omenească pe care Și-a asumat-o. Se înalță la cer, ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, restaurându-l pe om, El, Noul Adam, nu doar în demnitatea cea dintâi, ci deschizând drumul pentru noi toți, urmașii lui Adam cel vechi, ca, prin lucrarea harului Duhului Sfânt în Biserică, să devenim fii ai lui Dumnezeu după har”.

„Hristos Domnul S-a înălțat la ceruri așteptându-ne pe noi. Așa cum S-a înălțat, Se va întoarce, pentru a inaugura Împă­răția cerurilor la care suntem chemați, prin Taina Sfântului Botez, prin pocăință spre iertarea păcatelor, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său la Sfânta Liturghie. Așadar, suntem chemați să pășim pe urmele Sale, prin moarte spre înviere, în Împărăția cerurilor”, a mai spus ierarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, la Ectenia pentru cei adormiți, au fost pomeniți eroii neamului românesc din toate timpurile și din toate locurile.

Ierarhul a hirotonit pe diaconul Mădălin Nicolae Tonca ca preot misionar la Protopopiatul Tinca, pentru Biserica „Învierea Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Parohia Holod, iar pe teologul Gheorghe Constantin Laza întru diacon misionar la Protopopiatul Oradea, pentru Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Sânnicolau Român. Noul preot hirotonit a primit și hirotesia întru duhovnic. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru eroi. 

Hram la Baia Mare 

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Înălţarea Domnului" din Baia Mare în fruntea unui sobor de preoţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului şi a înălţat rugăciuni pentru eroii neamului. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, pr. lect. dr. Marius Nechita, slujitor al acestui Sfânt Altar, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare, Alexandru Buteanu, paroh, pr. prof. dr. Andrei Baboşan de la Seminar, pr. Gheorghe Călăuz, din Protopopiatul Beclean, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, diaconi.  

Cu ocazia hramului a fost săvârșită Sfântă Liturghie în biserica propriu-zisă, aflată în stadiu de pictură, nu în demisolul acesteia cum se făcea până în prezent. Biserica a ajuns în faza de pictură, fiind pictată bolta şi o parte din Sfântul Altar de către pictorul Emil Stoica. Alături de credincioşi, au sosit elevii şi elevele de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Angelli" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare, dirijat de Dorin Alexandru Gelu Hotea, elev în anul al III-lea la Seminarul Teologic Ortodox băimărean, precum şi de corul bisericii „Înălţarea Domnului", dirijat de prof. Simion Vaida. Construcţia bisericii a început în anul 1997, are dimensiuni de 44 metri lungime şi 24 metri lăţime.  

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre importanţa praznicului împărătesc al Înălţării Domnului: „Prin întreaga sa viaţă şi activitate, Mântuitorul a îndumnezeit trupul omenesc, a îndumnezeit firea omenească (…) Prin Înălţarea la Ceruri, însă, a transfigurat-o şi, purtând firea noastră, S-a Înălţat cu ea la Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Care este miracolul? Că Hristos n-a plecat din lumea văzută, din lumea noastră, ci a zis: «Iată eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor». Şi cum este cu noi? Hristos după Înălţare devine interior nouă. Zice: «Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru, este în inima voastră». Hristos poate deveni interior nouă: dacă-L chemăm, dacă-L aşteptăm, dacă postim, dacă-I deschidem uşa, dacă inima noastră este împărăţia lui pe pământ, El este cu noi în toate zilele (…) Înălţându-Se la cer ne arată destinaţia noastră. Destinaţia noastră nu este pământul. Nu este mormântul. Nu este infernul. Este cerul lui Dumnezeu. Este veşnicia. Este fericirea veşnică şi lumea Preasfintei Treimi”. În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea preoţilor şi a credincioşilor o icoană a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful şi cartea „Maramureşul muzical. Lexicon biobibliografic", scrisă de Lotica şi Simion Vaida, dirijorul corului bisericii.  

Apoi, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare, la sărbătoarea dedicată Zilei Eroilor neamului, unde a oficiat slujba de pomenire a eroilor, înconjurat de un grup de preoţi, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi municipale, a veteranilor de război, a mebrilor unor asociaţii a veteranilor de război şi asociaţii civile de cinstire a eroilor. Răspunsurile au fost date de Corul „Angelli" al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare, dirijat de pr. prof. dr. Andrei Baboşan. După depunerea coroanelor de flori, a avut loc defilarea militarilor, cu muzica interpretată de Fanfara Millenium a municipiului Baia Mare, dirijată de Florian Mătăsaru, solistă soprana Cristina Ion.     

Hram pe Valea Topliței, Harghita

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvîrșit Sfânta Liturghie în Biserica „Înălțarea Domnului” de pe Valea Topliței, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În predica rostită la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a subliniat: „Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ a îndeplinit trei dem­nități, Proroc, Împărat și Arhiereu. Aceste dem­nități sunt evidențiate de evenimentul pe care îl prăznuim, Înălțarea la ceruri. Cel pe care moartea nu a putut să-L învingă în prezența apostolilor Săi Se ridică la ceruri dovedindu-Se Stăpân al legilor firii: «care au zis: bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer» (Faptele Apostolilor 1; 11)”.

Parohul Luca Dragoș Mihai a fost hirotesit iconom stavrofor, iar membrii Consiliului Parohial au primit „Acte de cinstire”. Apoi, capela mortuară din incinta bisericii a fost sfințită, primind hramul „Învierea fiicei lui Iair”. 

Ierarhul a săvârșit, apoi, slujba parastasului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Mausoleul de la Gura Secului – Toplița Vale, unde sunt 771 de morminte ale soldaților din Primul Război Mondial, unde încă de pe timpul Patriarhului Miron Cristea, clerul și poporul au înălțat rugăciuni pentru eroii neamului românesc.

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău, Prea­sfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Voivodeni, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Alin-Panfil Kulcsar.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru apărarea patriei, eroii neamului, urmată de depunerea de jerbe şi coroane de flori, în cinstea acestora.

De la ora 12:00, clopotele din întreaga Eparhie au sunat, ducând spre cer rugăciunile înălțate în această zi, îndemnând pe credincioși să nu uite sacrificiul suprem făcut de străbuni. 

Slujire arhierească la Deva

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învă­țătură rostit cu acest prilej, ierarhul, făcând referire la textele scripturistice ale Evangheliei și ale Apostolului din această zi, a vorbit despre eshatologie ca fiind „un mare capitol al învă­țăturii de credință a Bisericii, care are în centrul atenției lumea de dincolo de moarte, existența umană din celălalt plan exis­tențial”.

Apoi, la Monumentul Eroilor din Deva a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor ostașilor români. După intonarea imnului Național al României, Prea­sfințitul Părinte Episcop Gurie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba parastasului. În mesajul transmis cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre credința eroilor români și despre convingerea acestora că „truda și jertfa lor nu au fost zadarnice, că moartea lor va pecetlui o viață mai bună, mai prosperă, mai fericită pe pământ pentru noi, urmașii lor, și pentru urmașii urmașilor lor, ceea ce i-a mobilizat, i-a motivat și i-a dinamizat”, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei. La Monumentul Eroilor s-au depus coroane de flori, iar manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare.