Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania „Telegraful român” cea mai longevivă gazetă autohtonă

„Telegraful român” cea mai longevivă gazetă autohtonă

Un articol de: Liliana Oprescu - 15 Ian, 2016

„Telegraful român“ apare neîntrerupt din 3 ianuarie 1853, la Sibiu, fiind ctitorie de suflet a marelui ierarh Andrei Şaguna, cel începător întru toate, gazeta având cea mai lungă biografie şi existenţă din istoria presei româneşti şi chiar din această parte a Europei. Ziarul avea o construcţie clasică, publicând articole de fond, comentarii, ştiri din monarhia austriacă, dar şi din Europa, în general.

Publicaţia a fost gândită ca o gazetă politică, industrială, comercială şi literară, care să ajungă la inimile şi minţile românilor din Ardeal şi de dincolo de fruntariile lui, „aducând un licăr de speranţă şi de bucurie, un sentiment de nobleţe şi de dragoste faţă de valorile perene ale culturii române şi ale spiritualităţii ortodoxe“.

Primul număr a apărut la 3 ianuarie 1853, sub îndrumarea lui Andrei Şaguna, episcop, devenit din 1864 mitropolit al Transilvaniei, până la moartea sa în 1873. De la Andrei Şaguna şi până în prezent, toţi mitropoliţii Transilvaniei au fost îndrumători direcţi ai ziarului, ei i-au desemnat pe redactori şi au vegheat la păstrarea specificului acestei publicaţii. Alături de ASTRA, a păstrat aprinsă în permanenţă făclia spiritualităţii românilor, oriunde s-au aflat aceştia, şi a militat pentru unitatea lor politică, religioasă şi culturală, fiind oglinda în care se pot urmări destinele românilor, faptele şi dăruirea lor către religia, naţia şi cultura lor naţională, un instrument al asigurării continuităţii româneşti, prin păstrarea şi cultivarea limbii române, a datinilor şi obiceiurilor ancestrale.

Izvor de învăţătură, luminare şi binecuvântare

La 31 octombrie 1852, episcopul Andrei Şaguna cerea poliţiei din Sibiu şi noului guvernator Karl von Schwarzenberg, aprobarea pentru tipărirea unui ziar românesc la Sibiu, sub redacţia lui Aaron Florian, care s-a şi primit, la 3/15 decembrie 1852. Peste câteva zile, la 8/20 decembrie, a apărut o „Prenumeraţiune“ la „Telegraful român“, gazetă politică, industrială, comercială şi literară, scrisă de „redactorul respunzător“. Aici, se face cunoscut faptul că va apărea o gazetă începând cu luna ianuarie a anului 1853, sub numele de „Telegraful român“, este descrisă tendinţa acestei gazete şi coloanele ce vor fi prezente în gazetă, din domeniile: politic, al industriei, comerţului şi literaturii. Aflăm că „Telegraful român“ va apărea miercurea şi sâmbăta şi va fi tipărit cu slove, preţul abonamentului pe un an şi pe jumătate de an, atât pentru Sibiu şi celelalte părţi ale Transilvaniei, cât şi pentru toţi cei ce doresc a avea această gazetă. 

Se arăta că „foile periodice (…) sunt nişte izvoare nescurse de învăţătură, luminare şi binecuvântare (…)“, căci „prin felurimea ideilor şi cunoştinţelor ce cuprind, împodobesc mintea, îmbunătăţesc inima, îndreaptă spiritul, prefac năravurile, formează caracterul şi perfecţionează atât viaţa privată, cât şi cea publică a unui popor“.

Pionierii ziaristicii române la „Telegraful român”

Aaron Florian a redactat doar primele opt numere, până la 28 ianuarie 1853, imprimând o direcţie naţională românească. Istoricul, pedagogul, ziaristul şi patriotul Aaron Florian a făcut parte dintr-o familie preoţească din satul Rod, judeţul Sibiu. 

Pionier al ziaristicii române, prin activitatea sa la „România“, „Muzeul Naţional“ şi „Telegraful român“, autor al primului manual de Istorie naţională, îndrumător al învăţământului şi al vieţii culturale în genere, Aaron Florian este o personalitate marcantă a culturii româneşti din secolul al XIX-lea.

Al doilea redactor a fost Pavel Vasici, publicist şi scriitor care, după studiile primare şi secundare la Timişoara, Seghedin şi Oradea, a urmat Facultatea de medicină din Pesta, fiind unul din primii doctori în medicină din Ardeal. 

A avut şi o întinsă activitate pedagogică, contribuind în calitate de referent şcolar şi sanitar, şi apoi de consilier al şcolilor ortodoxe, la ridicarea nivelului de predare în şcolile româneşti. La „Telegraful român“ a fost redactor între 1853 şi 1856. Nota pe care Pavel Vasici o va imprima „Telegrafului român“ va fi aceea a unui organ de presă iluminist, cu aplecare spre popularizarea cunoştinţelor din economie, comerţ, ştiinţele naturii, artă, pedagogie, medicină şi literatură.

O legătură cu lumea civilizată modernă

Ziarul avea o construcţie clasică, publicând articole de fond, comentarii, ştiri din monarhia austriacă, dar şi din Europa, în general, ca şi din alte teritorii şi creează astfel o punte de legătură între cititorii revistei şi întreaga lume civilizată modernă. Dacă prioritare par a avea ştirile din Transilvania, nici cele din Ţara Românească şi Moldova nu lipsesc. 

Găsim materiale despre agricultură (numită economia de câmp), despre cărţile tipărite la români, despre meserii, educaţia copiilor şi starea şcolilor, despre „măiestriele cele frumoase“ (arte).
Încă din primele numere ale ziarului, editorii socotesc că trebuie să-şi obişnuiască cititorii cu subiectul complex al tipăriturilor, în serialul „Ce s-a scris şi s-a tipărit până acum pentru poporul român? Şi cum s-a scris şi s-a tipărit?“, unde se înfăţişează condiţiile în care a apărut şi s-a dezvoltat cultura scrisă românească, apoi se aduc argumente istorice şi lingvistice prin care se pledează pentru înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin şi pentru adoptarea unor principii fonetice în scrierea românească: „Unul din mijloacele cele mai poternice, care înlesneşte, uşiurează şi grăbeşte cultura unui popor, este fără îndoeală învăţătura lui prin scrieri şi prin tipariu. Nu e popor în lumea veche seu în cea nouă, care să se fi potut redica la o stare înaltă de cultură, făr a fi cunoscut în vechime întrebuinţarea scrierii, şi în timpii maidincoaci şi a tipariului. Aceste măiestrii cereşti au pironit spiritul omenesc şi toate productele lui, şi afflările, ideele şi cunoştinţele, stringândule în literatură, le au făcut proprietate secură a omenirii. Prin trânsele se trămbiţă cu înlesnire ori ce adevăr până la marginele pământului, şi se răspăndeşte cu iuţeală lumina culturei la popoarele cele mai depărtate. Când învăţaţii vor să împărtăşească unui popor idee şi cunoştinţe, aleargă la gazete, broşiure şi cărţi, şi prin mijlocul acesta, îi împodobesc mintea, îi îmbunătăţesc inima, îi nobilează neravurile, şi îl poveţiuesc la fericire“.

Comunicare cu cititorii „Telegrafului român”

Rubrica „Lădiţa de poştă“ răspundea dorinţei de a păstra legătura cu cititorii, de al căror destin erau sau se simţeau responsabili editorii ziarului. Se relevă aici nevoia şi datoria de a comunica, în cel mai modern şi eficient mod, cu cititorii, reali ori potenţiali, a-şi confirma sau infirma propriile lor lucrări. Această dorinţă făcea parte din programul mai larg al liderilor români, inclusiv al gazetarilor de la „Telegraful român“.

Marcând arealul din care veneau corespondenţii ziarului, această rubrică justifică necesitatea editării gazetei, localităţile în care ajungea el fiind, adeseori, depărtate de locul apariţiei periodicului: Arad, Eleõpatac (Vâlcele, jud. Covasna), Sinteşti, Ciacova, Iaşi, Urbea Mare, Cluj, Năsăud, Vingard, Belgrad (Alba Iulia), Oradea Mare, Visogna (Ocna Sibiului) Bocşa montană, Pesta, Voitec Braşov, Sanislo-Sat­mare.

O altă informaţie obţinută prin „Lădiţa de poştă“ este cea despre nivelul şi felul dorinţelor, aspiraţiilor, trebuinţelor intelectuale ale celor care-l citeau, o formă de a prospecta piaţa culturală, preferinţele de lectură, orientarea, chiar moda în mediul transilvan, cunoaşterea subiectelor de interes pentru acesta.