Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Teze de doctorat, susținute la Facultatea de Teologie din Sibiu

Teze de doctorat, susținute la Facultatea de Teologie din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 13 Oct, 2018

Două teze de doctorat au fost susținute public joi, 11 octombrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Susținerea publică a avut loc în Sala „Spiridon Cândea” a instituției de învățământ teologic, în prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Prima teză de doctorat a fost intitulată „Publicistica bisericească din Germania și România sub regimul comunist (1945-1989). O analiză comparată. Context istoric, cadru tematic, libertăți și îngrădiri”. Lucrarea a fost elaborată de Alexandru Dragoș Dădîrlat, sub îndrumarea științifică a pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

Comisia de evaluare a acestei teze de doctorat a fost prezidată de prodecanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel și formată din pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și conf. univ. dr. Lucian Grozea de la Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Comisia de evaluare a apreciat eforturile candidatului de a compara cantitativ și calitativ publicistica din Germania și România din perioada comunistă, de a prezenta principalele direcții tematice și provocările întâmpinate în publicare, precum și perspectivele de cercetare deschise de această teză de doctorat cu o temă care nu a mai fost tratată în teologia românească.

Teologie și misiune

A doua teză de doctorat susținută în aceeași zi a fost intitulată „Migrația anglo-saxonă în Imperiul Bizantin în secolul al XI-lea: implicații politice și considerații religioase”. Lucrarea a fost elaborată de Petruț Ciprian Terciu, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr.

În comisia de evaluare s-au aflat, pe lângă coordonatorul știin­țific al lucrării, pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb, arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr. de la facultatea de teologie sibiană și pr. prof. univ. dr. Emanoil Băbuș de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Eforturile candidatului de a face cunoscute aspecte noi din istoria Imperiului Bizantin cu referire la implicațiile acestora în teologia răsăriteană au fost apreciate de comisia de evaluare. După sus­ținerea publică a celor două teze a urmat ceremonia acordării titlului de Doctor în Teologie. Ceremonia a avut în prima parte depunerea jurământului de credință și de fidelitate față de Biserica Ortodoxă, cei doi făgăduind în fața lui Dumnezeu că vor contribui neîncetat la dezvoltarea teologiei ortodoxe românești și a vieții duhovnicești din comunitățile din care fac parte. Cei doi candidați au primit calificativul „Foarte Bine” și au fost declarați public doctori în Teologie.