Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Sinaxar Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei

Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 29 Ian, 2020

Sfântul Ignatie, cel numit Teoforul, adică „purtătorul de Dumnezeu”, a fost episcop în marea cetate a Antiohiei pe vremea împăratului Traian (98-117). Acesta era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul şi provenea din lumea greacă, ce de curând venise la credinţa în Domnul Iisus Hristos. Viaţa, lucrarea sa de propovăduire a cuvântului Evangheliei şi sfârşitul călătoriei sale în lanţuri, ca osândit, de la Antiohia la Roma, le pomenim în fiecare an pe 20 decembrie. Astăzi, Biserica face pomenirea aducerii moaştelor sale de la Roma la Antiohia. Îndată după ce fiarele i-au sfâşiat trupul, creştinii din Roma, precum şi cei care-l însoţiseră din Antiohia la Roma, au adunat cu grijă oasele mai mari ce rămăseseră şi le-au pus cu cinste, într-un loc însemnat, afară din cetate. Dar nu după multă vreme, tot sub împărăţia lui Traian, moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul au fost trimise de la Roma la Antiohia, pentru întărirea şi mângâierea păstoriţilor sfântului. Şi a fost călătoria lor cu multă slavă, pentru că toţi creştinii doreau să le cinstească. Şi au fost puse mai întâi în cimitirul de lângă poarta Dafne din Antiohia, iar în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) au fost aşezate într-o biserică din cetate, închinată Sfântului Ignatie, fiind cinstite de către creştini, ca un adevărat izvor de puteri dumnezeieşti.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ignatie Teoforul