Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Sinaxar Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Un articol de: Arhid. Ştefan Sfarghie - 28 Aug, 2019

Sfântul Cuvios Moise a fost etiopian de neam, era negricios la faţă şi slujea ca rob unui oarecare dregător. Pentru că avea o fire rea şi pentru viaţa sa tâlhărească, dregătorul său l-a eliberat pentru că se temea de el. Deci, plecând Moise, s-a însoţit cu tâlharii şi văzându-l aceia puternic la trup şi aspru la obicei, l-au pus vătaf peste ei. Odată, Moise a dorit să se răzbune pe un cioban care-l împiedicase să facă o nelegiuire. Dar, negăsindu-l, i-a omorât patru berbeci graşi ale căror piei le-a vândut pe vin. Mai apoi, trecând printr-o mare primejdie, Moise s-a pocăit, devenind călugăr iscusit, trăind în post şi în aspre nevoinţe, aducându-i la Hristos chiar şi pe unii tâlhari care au vrut să-l prădeze. Căci, şezând în chilia sa, au nimerit la el nişte hoţi, neştiind că el este Moise. Şi legându-i Fericitul cu o funie, i-a pus pe umeri ca pe un sac de paie şi i-a dus în faţa obştii şi a zis către fraţi: „De vreme ce mie nu mi se cade să fac dreptate, iar aceştia au venit asupra mea să-mi facă rău, ce porunciţi să fac cu ei?” Şi au poruncit părinţii să-i dezlege şi să-i lase liberi. Iar ei, dacă au cunoscut că el este Moise şi văzând atâta bunătate la el, s-au mărturisit înaintea lui Dumnezeu, s-au lepădat de lume şi au devenit călugări iscusiţi. Cel care oarecând fusese tâlhar s-a învrednicit chiar de darul preoţiei. Pe când avea 75 de ani au năvălit saracinii în mănăstirea în care vieţuia şi, împreună cu încă şase monahi, a fost ucis, primind astfel cununa muceniciei din mâinile lui Hristos.