Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sfinţii Cuvioşi Auxentie, Maron şi Avraam

Sfinţii Cuvioşi Auxentie, Maron şi Avraam

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 14 Feb 2019

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiu al lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul şi pe alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, s-a lepădat de slava lumească şi a intrat în monahism. A fost hirotonit diacon, apoi preot şi a primit slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Dorind o viaţă liniştită, a lăsat cetatea şi s-a dus într-un munte, ce se numea Oxia. Fiind oarecând descoperit de nişte păstori, mulţi oameni au început să vină la el pentru a fi tămăduiţi sufleteşte şi trupeşte. Credincioşii i-au zidit lui o chilie, iar Cuviosul Auxentie învăţa şi tămăduia poporul printr-o fereastră. A luat parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl stima. Într-o noapte, stând cuviosul la rugăciune, a văzut sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul călătorind spre cer. Şi aşa, cu evlavie vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.