Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Dedicaţie şi responsabilitate

Dedicaţie şi responsabilitate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 29 Septembrie 2011

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, rostit cu ocazia aniversării a patru ani de slujire în treapta de Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel

Preafericite Părinte Patriarh,

Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Distinşi şi Onoraţi participanţi,

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi Consilieri ai Administraţiei Patriarhale şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor,

La împlinirea a patru ani de slujire a Bisericii Ortodoxe Române din treapta de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh, ne revine aleasa bucurie ca, în numele întregului cler, cinului monahal şi al dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, să prezentăm un rezumat al bogatei activităţi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, desfăşurată în perioada 30 septembrie 2010 şi până în prezent, care reflectă hotărârea de a trece peste toate încercările, precum şi dragostea plină de râvnă pentru Biserica lui Hristos manifestată de arhipăstorul nostru.

Din punct de vedere administrativ-bisericesc şi edilitar, Arhiepiscopia Bucureştilor cuprinde unităţile bisericeşti din Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţul Prahova, organizate în 9 protoierii, 688 de parohii, 46 de filii, 34 mănăstiri, 6 schituri şi două catedrale. Activitatea neobosită a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca Arhiepiscop al Bucureştilor s-a concretizat în intervalul de timp cuprins între septembrie 2010 şi septembrie anul curent prin înfiinţarea a 5 parohii, sfinţirea a 11 biserici şi paraclise, resfinţirea a 16 biserici şi punerea pietrei de temelie pentru 9 noi lăcaşuri de cult. Amintim aici că, după sfinţirea bisericii Parohiei Fefelei, Protopopiatul Urlaţi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit, în cadru solemn, titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Mizil (29 mai 2011).

Din punct de vedere edilitar, au fost binecuvântate lucrările de construire pentru 21 de noi lăcaşuri de cult şi au fost aprobate 133 de lucrări de consolidare-restaurare la biserici parohiale, mănăstireşti, filii şi capele, precum şi 92 de documentaţii tehnico-economice privind alte edificii eclesiale aflate în curs de construire; s-au înaintat 123 de dosare reprezentând solicitări de dotaţii către SSC şi către alte instituţii ale Statului.

Ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel conlucrează din punct de vedere administrativ, în cadrul Arhiepscopiei, cu un număr de 1.284 de clerici şi 1.805 mireni, angajaţi ai unităţilor de cult din cuprinsul eparhiei noastre, înfiinţându-se în perioada amintită 112 posturi (dintre care 71 clericale şi 41 neclericale). Gradul de ocupare a posturilor clericale şi neclericale aflate în evidenţele Arhiepiscopiei Bucureştilor este de 89,95% (faţă de un procent de 92,5% la data de 30 septembrie 2010).

În ceea ce priveşte perfecţionarea personalului clerical, au fost organizate mai multe sesiuni ale Examenului de duhovnicie în sesiunile: - noiembrie 2010 în care au fost hirotesiţi 22 de clerici; - februarie 2011 în care au fost hirotesiţi 16 clerici; - iunie 2011 la care s-au hirotesiţi 15 clerici. De asemenea, a fost realizată notarea administrativă a preoţilor din Arhiepiscopia Bucureştilor pe anul 2010, a fost organizat Examenul de selecţionare pentru capitală şi oraşe, sesiunea octombrie 2010 şi septembrie 2011, precum şi Examenul de capacitate preoţească, în două sesiuni (martie şi septembrie 2011). În sesiunea martie 2011 s-au prezentat 94 candidaţi, absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă - 85 teologi şi 9 vieţuitori ai mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Dintre cei înscrişi au promovat ambele probe - scris şi oral - 43 teologi şi 4 vieţuitori ai mănăstirilor, 10 candidaţi absentând. În sesiunea septembrie 2011 s-au înscris 65 candidaţi - absolvenţi ai facultăţilor de teologie ortodoxă - 64 de teologi şi 6 vieţuitori ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Dintre aceştia au absentat 4 candidaţi şi au absolvit examenul 39 de teologi şi 5 monahi. Au fost organizate Cursurile pastoral-misionare pentru obţinerea gradelor profesionale la personalul clerical, în conformitate cu noua Metodologie aprobată prin hotărârea Sfântului Sinod, nr. 1199 / 2008, în sesiunile octombrie 2010 şi septembrie 2011.

În ceea ce priveşte gestionarea problemelor de personal, anul acesta a fost implementat Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor - REVISAL şi au fost întocmite noile Scheme de funcţii şi personal ale Centrului eparhial şi ale protoieriilor, în conformitate cu hotărârile Permanenţei Consiliului eparhial, care au intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2011.

În ceea ce priveşte cele 40 de unităţi monahale (34 de mănăstiri şi 6 schituri), în perioada 2010 - 2011, au fost închinoviaţi un număr de 14 vieţuitori, au fost săvârşite 8 rasoforii, 11 tunderi în monahism, o hirotonie întru ierodiacon şi trei întru ieromonah.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a îngrijit îndeaproape de lucrările de construcţie, renovare şi restaurare la următoarele unităţi monahale: Paraclisul Reşedinţei patriarhale (restaurare pictură, catapeteasmă si mobilier), Caraiman (Centru cultural-pastoral), Sinaia (restaurare biserica veche, amenajare casă de oaspeţi), Cernica (Biserica "Sfântul Nicolae" din Ostrov), Schitul Darvari (corp chili, restaurare gropniţa), Radu Vodă (gard incintă, diferite amenajări interioare), Ghighiu (noua stăreţie, biserica din cimitir), Cheia (chiliile din latura de sud-est), Christiana (finalizarea corpului de chilii şi continuarea lucrărilor de construcţie la noua biserică), Parepa (finalizarea unui corp de chilii), Ţigăneşti (acoperirea bisericii cu tablă de cupru şi renovarea exteriorului), Zamfira (trapeza şi casa de oaspeţi). Ca evenimente deosebite din viaţa mănăstirilor, în perioada 30 septembrie 2010 - prezent, amintim: inaugurarea pasarelei pietonale de la Mănăstirea Snagov (20 noiembrie 2010), resfinţirea paraclisului cu hramul Acoperământul Maicii Domnului de la Mănăstirea Suzana (6 decembrie 2010), sfinţirea bisericii de lemn de la Mănăstirea Sfânta Treime din Buşteni (13 iunie 2011) şi resfinţirea paraclisului cu hramurile Sfântul Gheorghe, Sfântul Prooroc Daniel şi Sfânta Parascheva din Reşedinţa patriarhală (22 iulie 2011).

Din punct de vedere economic-gospodăresc, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a coordonat şi supravegheat cu responsabilitate activitatea specifică a Sectorului Economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi a Sectorului Agricol, viticol şi silvic. Astfel au fost deschise, prin Serviciul Colportaj, 6 noi magazine şi puncte de lucru în Bucureşti şi Ploieşti: "Depozitul de colportaj 2" - Ploieşti, "Odoare sfinte" - Ploieşti, "Ornate bisericeşti", "Potirul de Aur", "Artă sacră" şi "Lumânări şi iconiţe".

În ceea ce priveşte reducerea costurilor, renegocierea contractelor cu furnizorii de telefonie mobilă şi fixă ai Centrului Eparhial, renegociere care, coroborată cu aplicarea plafoanelor lunare pentru convorbiri, a condus la scăderea cu mai mult de 50%/lună a costurilor cu telefonia fixă şi mobilă.

Tot anul acesta a fost începută, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor, Colecta Naţională pentru edificarea Catedralei Mântuirii Neamului, cu rezultate bune până în prezent.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat extinderea activităţii noii fabrici de lumânări a Arhiepiscopiei Bucureştilor, "Făclia Sfinţilor Români", din incinta Mănăstirii Duminica Sfinţilor Români (Popeşti-Leordeni), prin achiziţionarea a două noi linii de producţie candele şi lumânări. fabrica de lumânări produce, începând de anul acesta, şi candela "Ajutorul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului". De asemenea, fabrica de lumânări a încheiat contracte de furnizare lumânări către: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

În ceea ce priveşte activitatea gospodărească, în luna iunie au început lucrările de construire a Secţiei de vinificaţie prin fonduri europene (50% nerambursabile) şi dotarea ei cu utilaje şi echipamente de vinificaţie performante. În momentul de faţă, lucrările sunt finalizate în proporţie de 70%, termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna noiembrie 2011. La Gospodăria anexă de la Mănăstirea Ceptura au început lucrările de implementare a proiectului de reconversie a viţei-de-vie îmbătrânite pentru o suprafaţă de 20,37 ha printr-un program de finanţare europeană. La Gospodăria anexă de la Mănăstirea "Sfântul Nicolae" - Chiţorani, în primăvara acestui an, a fost înfiinţată o livadă de pomi fructiferi în suprafaţă de un hectar, cu soiuri diferite de măr cu o plajă mare de coacere, urmând a se extinde livada în această toamnă şi în primăvara anului 2012. Pentru a se mări capacitatea de îmbuteliere şi etichetare a sticlelor de vin din producţia proprie, precum şi pentru reducerea pierderilor, din octombrie 2010 a fost pusă în funcţiune linia de îmbuteliere automată a vinului la Gospodăria anexă de la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Urlaţi. În cadrul Gospodăriei anexe a Centrului Eparhial din Popeşti-Leordeni a fost înfiinţată o cultură cu arbuşti fructiferi (zmeur, mur şi coacăz) care va lărgi plaja de fructe. Începând cu acest an a intrat pe rod plantaţia de viţă-de-vie, în vârstă de 3 ani, cu soiurile de masă Perlă de Chsaba, Sultanină, Muscat de Hamburg, Victoria şi Italia, din care au fost recoltaţi struguri de foarte bună calitate. În ceea ce priveşte situaţia legumicolă, au fost cultivate atât spaţiile protejate (seră, solar) în suprafaţă de 1.400 mp, cât şi terenul liber. Sortimentul de legume care a fost cultivat în spaţiile protejate şi teren liber este compus din: tomate, tomate cherry, ardei gras, ardei kapia, ardei iute, vinete, castraveţi, morcovi, ţelină, ceapă verde, salată, ridichi de lună, varză, verdeţuri. O parte din legumele menţionate au fost cultivate în două cicluri de cultură, altele în culturi succesive sau în culturi intercalate, asigurând în acest fel o recoltare a produselor în tot sezonul de vegetaţie şi o exploatare intensivă a terenului.

Sub atenta îndrumare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sectoarele Juridic şi Bunuri imobile bisericeşti ale Centrului Eparhial au reuşit intabularea dreptului de proprietate/folosinţă asupra bunurilor imobile aparţinând mai multor unităţi locale de cult, dintre care amintim: Biserica "Sfânta Ecaterina" - Protoieria III Capitală, Mănăstirea Chiajna - Giuleşti, Protoieria I Capitală, Casa de Odihnă Olăneşti - Vâlcea, Parohia Fântânele - Protoieria Urlaţi, Complexul de clădiri ce alcătuiesc Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" şi Centrul social-cultural "Justin Patriarhul " şi au continuat măsurătorile topografice şi cadastrale, în vederea înscrierii dreptului de proprietate, folosinţă etc. în Cartea Funciară pentru 39 unităţi locale de cult. De asemenea, au fost întocmite 9 contracte de închiriere, 9 ordine de repartiţie, 1 contract de vânzare-cumpărare, 3 contracte de comodat şi 1 contract de donaţie. Contractele de închiriere şi de comodat, precum şi ordinele de repartiţie privesc imobile aparţinând Centrului Eparhial şi unităţilor de cult din subordine. De asemenea, a fost oferită asistenţă de specialitate pentru 38 unităţi de cult, angajaţii Oficiului canonico-juridic prezentându-se, în perioada septembrie 2010 - prezent, la instanţă de judecată în 47 de dosare, reprezentând fie Centrul Eparhial, fie unităţi locale de cult aflate în diferite faze procesuale. Sectorul Bunuri imobile bisericeşti a contribuit şi la procesul de edificare a Catedralei Mântuirii Neamului prin diverse lucrări topografice, efectuate la faţa locului.

Sub supravegherea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Cancelaria Centrului Eparhial s-au primit 13.756 de lucrări (în medie 57 de lucrări/zi), care au fost distribuite către sectoarele Centrului Eparhial. De asemenea, au fost întocmite 47 de procese-verbale de şedinţă pentru Permanenţa Consiliului Eparhial, 3 procese-verbale de şedinţă pentru Sinodul Mitropolitan şi 1 proces-verbal de şedinţă pentru Adunarea Eparhială. Au fost eliberate, de asemenea, 879 de adeverinţe la solicitarea salariaţilor Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Prin îndrumarea Preafericirii Sale, activitatea cultural-misionară a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a concretizat prin mai multe activităţi, dintre care amintim: tipărirea prin intermediul editurii Cuvântul Vieţii a următoarelor lucrări: Aducerea la Bucureşti a Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci (22-29 octombrie 2010) - pliant; Calendarul Creştin-Ortodox 2011 (foaie, agendă şi de birou); Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfântului Dimitrie cel Nou (reeditare); Simbolul de Credinţă creştin-ortodoxă - album închinat Anului Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti; 2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti - Conferinţa pastoral-misionară semestrială; Bucuria nunţii binecuvântate; Intrarea Domnului în Ierusalim - Pelerinajul închinat Intrării Domnului în Ierusalim - broşură; pliantul de prezentare al magazinului de obiecte bisericeşti Lumini de sărbători; pliantul de prezentare al Catedralei patriarhale, precum şi diverse iconiţe, diplome şi mape de prezentare.

De asemenea, au fost organizate conferinţele pastoral-misionare semestriale de toamnă (3-4 noiembrie 2010 - cu tema: Misiunea social-filantropică a Bisericii - vocaţie spirituală şi necesitate pastorală) şi de primăvară (8-9 iunie 2011 - cu tema: 2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii), a fost realizat site-ul: www.arhiepiscopiabucurestilor.ro şi au fost coordonate cele 9 formaţii de muzică bisericească din cadrul protoieriilor Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Grija pentru patrimoniul artistic şi cultural bisericesc s-a manifestat prin transferarea depozitului de conservare a obiectelor de patrimoniu de la Palatul Patriarhiei în clădirea Seminarului Teologic Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti, într-un spaţiu dotat şi amenajat conform cerinţelor în domeniu. A fost începută constituirea unei baze de date care să cuprindă imagini cu cele mai importante şi reprezentative picturi realizate în frescă, dar şi în alte tehnici, existente în bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi au fost executate lucrări de conservare-restaurare şi integrare cromatică la iconostasul din paraclisul cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Prooroc Daniel din Reşedinţa patriarhală. La nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor sunt în desfăşurare 194 de şantiere de pictură sau restaurare a picturii. În această perioadă au fost întocmite şi aprobate 34 de proiecte noi de pictură sau restaurare a picturii şi au fost recepţionate 23 de lucrări de pictură sau restaurare a picturii.

Referitor la educaţia religioasă creştin-ortodoxă, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost realizate: implementarea programelor catehetice Hristos împărtăşit copiilor şi Alege şcoala! şi cea a noului program catehetic pentru adulţi The way (Calea mântuirii); dezvoltarea şi desfăşurarea programului Serile catehetice (la Catedrala mitropolitană "Sfântul Spiridon" Nou şi Biserica "Sfânta Ecaterina"); organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de Religie; organizarea cursurilor preoţeşti pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie; participarea la diverse concursuri şcolare, simpozioane şi congrese; organizarea şi desfăşurarea la nivel mitropolitan a Concursului naţional de creaţie creştină "Copilul în familie - Botezul meu"; organizarea consfătuirilor metodice cu profesorii de religie, organizarea Concursului naţional Lăudaţi pe Domnul, etapa mitropolitană; organizarea spectacolului Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor, în Aula Mare "Teoctist Patriarhul" a Palatului patriarhal.

Grija faţă de lucrarea social-filantropică a fost una din activităţile Preafericirii Sale, susţinută cu multă trudă, mai ales în perioada dificilă din punct de vedere financiar prin care trece România. Astfel a fost obţinută calitatea de furnizor de servicii sociale acreditat de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru următoarele unităţi de asistenţă socială: Centrul de Informare şi Consiliere, Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfântul Nectarie" şi Cantina socială "Casa Barnabas". De asemenea, a fost acreditată ca furnizor de servicii sociale şi Fundaţia "Bucuria Ajutorului". Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Sectorul Social-filantropic şi misionar, s-a implicat în perioada 2010 - 2011 în 20 de acţiuni sociale pentru 1.040 de beneficiari, 42 de acţiuni de sponsorizare în valoare de 96.500 lei, 43 de acţiuni de donaţie în produse alimentare, medicamente, obiecte de uz caznic, îmbrăcăminte, încălţăminte etc., în cuantum de 113.000 lei, precum şi în desfăşurarea celor 13 programe sociale cu caracter permanent. Pe lângă acestea, Sectorul Social-filantropic şi misionar a mai fost implicat în implementarea Programului Reţea Teritorială de Furnizori Creştini de Servicii Sociale, proiect desfăşurat de federaţia Filantropia şi IOCC România, având ca scop elaborarea unei strategii a activităţii social-filantropice la nivel eparhial; a luat parte la elaborarea Strategiei Servicii Sociale la nivelul municipiului Bucureşti în cadrul programului desfăşurat de FDSC, DGASMB, "Salvaţi Copiii" şi alţi actori ai societăţii civile în cursul lunii martie 2011 şi a încheiat 6 noi parteneriate, acorduri şi convenţii.

Sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Sectorului Social-filantropic şi misionar îşi desfăşoară activitatea un număr de 137 de preoţi de caritate (56 în spitale, 11 în şcoli, 8 în aziluri, 9 în orfelinate, 7 în aşezăminte, 19 în armată, 5 în penitenciare, 9 în cadrul Ministerului de Interne, 13 în cimitire) care slujesc în 101 paraclise, din care 32 sunt biserici şi 69 sunt capele. Pentru coordonarea activităţii preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au organizat şi desfăşurat 19 sesiuni ale Cercului pastoral Comunicare şi comuniune şi 2 sesiuni ale Cercului pastoral <>Rugăciune şi frăţietate.

Preafericite Părinte Patriarh,

Toate realizările prezentate mai sus au fost posibile datorită slujirii "cu timp şi fără timp" pe care Preafericirea Voastră a înţeles să şi-o asume încă de la preluarea responsabilităţii de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Această muncă neobosită a Preafericirii Voastre are darul de a insufla colaboratorilor din Arhiepiscopia Bucureştilor sentimentul strădaniei pentru ducerea la bun sfârşit a lucrărilor începute în perioada 2010 - 2011 şi pentru continuarea şi îmbunătăţirea activităţilor specifice în direcţiile: administrativ-gospodărească şi edilitară, cultural-misionară şi educaţională şi social-filantropică.

Îi suntem recunoscători Preasfintei Treimi pentru darul pe care ni l-a făcut prin chemarea Preafericirii Voastre la această slujire sfântă. Vă aducem, pe această cale, şi noi prinosul recunoştinţei şi al dragostei noastre, rugând pe Bunul Dumnezeu să dăruiască Arhipăstorului nostru sănătate deplină, ani mulţi de slujire şi dăruire jertfelnică, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră.

† Varsanufie Prahoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor