Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Maica Siluana vă răspunde: Cum obţinem rugăciunea curată?

Maica Siluana vă răspunde: Cum obţinem rugăciunea curată?

Un articol de: Maica Siluana Vlad - 25 Mai, 2009

Dragă Măicuţă,

Ştiu că, prin rugăciune multă, Domnul ne trimite darurile sale bogate, dar mai ştiu că, dacă rugăciunea nu este din inimă, o rugăciune curată, atunci aceasta este precum o aramă sunătoare, cum spunea şi Sf. Apostol Pavel, dacă nu avem dragoste. Mă tem că, cu toată dragostea pe care o port pentru Dumnezeu şi pentru oameni, nu e de ajuns. Spun asta pentru că deseori rugăciunile mele sunt întrerupte de tot felul de gânduri, unele mai puţin sau mai mult necurate. Cum aş putea să îmi fac curăţenie în rugăciuni, din moment ce ele apar cu toate că le alung, dar reuşesc să se strecoare uneori mai puţin, alteori mai mult timp? De ce rugăciunea mea nu e tot timpul curată? Să fie, aceasta, cauză a mândriei mele? Dar smerenia se poate dobândi prin voinţă şi rugă sau este ea un dar de la Dumnezeu? Dacă El nu mi-a dat acest dar, îl pot căuta şi dobândi?

Sau este o cauză a gândurilor necurate pe care le-am avut cu puţin timp în urmă? Pot spune ca am reuşit să mă curăţ de acestea cu ajutorul Bunului Dumnezeu, dar să fie ele cauza? Oare timpul va curăţi şi rugăciunile mele?

De ce, Măicuţă, simt că Îl iubesc mult pe Dumnezeu, dar cu toate acestea simt că nu-i îndeajuns? De ce plâng când mă gândesc la acest lucru? Pentru că nu Îl iubesc într-adevăr îndeajuns sau să fie o ispită de-a diavolului să nu mă lase să mă bucur de iubirea ce o simt?

Andreea

***

Draga mea Andreea,

Rugăciunea e vorbirea noastră cu Dumnezeu! Şi când vorbim cu cineva, nu cu Dumnezeu, vorbim cu toată fiinţa noastră, chiar dacă ne „cenzurăm“, încercând să spunem numai ce ne convine nouă să audă celălalt. Acele lucruri nespuse, ascunse, se spun cumva singure, printre cuvinte, printre „rânduri“! În plus, inima noastră conţine fel de fel de reziduuri de viaţă netrăită onest sau neasimilată până la capăt, până în durerea aceea care ne face să ardem momentul trăit fără rost. Aceste reziduuri, de asemenea ne întinează orice exprimare către celălalt, inclusiv către Dumnezeu.

Ca să punem cât de cât început bun, la nivelul la care trăim noi rugăciunea, cred că avem nevoie de exerciţiul atenţiei şi de puterea de a accepta că suntem cum suntem şi că nu putem fi altfel. Şi că suntem aşa pentru că am crezut că putem fi altfel şi am făcut eforturi să devenim sau să părem aşa cum ne-ar plăcea să fim.

Acceptându-ne aşa cum suntem, acceptându-ne totala neputinţă de a fi cum doreşte adâncul inimii noastre, vom simţi o durere în inimă, o presiune, o ardere, care poate fi începutul „străpungerii“ despre care vorbesc părinţii. Pe acolo va veni mila lui Dumnezeu, pe acolo va veni darul rugăciunii atât de râvnit de noi, pe acolo începe dătătoarea de viaţă taină a pocăinţei.

Îl rog pe Domnul să sporească înţelesurile de care ai nevoie până la a te motiva să fii curajoasă şi harnică pe Cale.

Cu drag şi mare preţuire,

Maica Siluana