Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Târnosire de biserică în localitatea nemțeană Grințieș

Târnosire de biserică în localitatea nemțeană Grințieș

Galerie foto (17) Galerie foto (17) Știri
Un articol de: Flavius Popa - 19 Septembrie 2021

Mulțime de credincioși din Moldova și Transilvania au participat duminică dimineață, 19 septembrie 2021, la târnosirea noii biserici cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Grințieș, județul Neamț. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

După întâmpinarea Înaltprea­sfin­țitului Părinte Mitropolit de către preoți, autorități și localnici, clericii au mers în procesiune spre sfântul lăcaș, unde au participat la slujba de târnosire. După înconjurarea bisericii de către preoți și credincioși, ierarhul a binecuvântat Sfântul Altar, pecetluind Sfânta Masă, și a sfințit pictura interioară prin stropire cu apă sfințită și prin însemnarea Sfintei Cruci cu Sfântul și Marele Mir. În continuare, Părin­tele Mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă lăcașul de cult.

În predica ținută după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfin­țitul Părinte Mitropolit Teofan a atras atenția asupra faptului că orgoliul reprezintă o piedică în calea mântuirii fiecărui creștin: „În viața noastră creștină pornim dintr-un anumit loc pentru a ajunge într-un anumit loc, ambele fiind foarte bine definite. Și care este punctul nostru de plecare? Luarea Crucii, lepădarea de sine și a-L urma pe Domnul Hristos. Pentru aceasta suntem botezați, pentru aceasta ne numim creștini, pentru aceasta zidim biserici așezate sub binecuvântarea Crucii, pentru că Îl urmăm pe Domnul Hristos prin lepădarea de sine. Această lepădare de sine este, poate, cel mai greu lucru din viață, pentru că lepădarea de sine înseamnă să renunți la mândria ta, la orgoliul tău, la conștiința ta de superioritate în raport cu ceilalți. Orgoliul este mare dușman al călătoriei pe calea lui Dumnezeu. Mândria este marea otravă care ne împiedică și ne ucide în mersul nostru către Dumnezeu. Ambițiile nemăsurate sau conști­ința propriei superiorități în raport cu alții constituie marele obstacol pe care, dacă nu îl putem depăși, nu ne putem numi pe noi creștini, purtători de Cruce și următori de Hristos”.

La sfârșit, în semn de recu­noș­tință din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, părintele Dumitru Pintilie - cel care a coordonat în calitate de paroh construcția bisericii până în anul 2017 - a primit distinc­ția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar actualul paroh, părintele Gheorghe Simionescu, a fost hirotesit iconom stavrofor. Totodată, epitropul Dumitru Ciucanu și cântărețul Vasile Pintilie au primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni. De asemenea, ctitorii și binefăcătorii comunității parohiale au fost răs­plătiți de chiriarh cu distincții de vrednicie.

Tot în parohie se află o bisericuţă de lemn care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. O îmbinare a stilului ardelenesc cu cel moldovenesc. Istoria ei, transmisă prin familiile celor de la Grinţieş, spune că ar fi fost ridicată de 17 familii de refugiaţi din Ardeal, ce au trecut munţii spre libertate în vremea prigoanei religioase a împărătesei Maria Tereza. Acest lăcaș de cult are ca hram „Duminica Tuturor Sfin­ților”.