Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor anunță finalizarea primei etape de lucrări în construirea casei pentru o familie cu nouă copii prin proiectul „Dar pentru
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor anunță finalizarea primei etape de lucrări în construirea casei pentru o familie cu nouă copii prin proiectul „Dar pentru
Localitățile gălățene afectate de inundațiile provocate de ploile torențiale din luna septembrie s-au aflat în toată această perioadă în centrul unei ample campanii de întrajutorare. O punte a milosteniei a fost extinsă din toată țara și din diasporă, eforturilor comunităților de la Dunărea de Jos pentru ajutorarea semenilor adăugându-li-se ajutoarele primite de la celelalte eparhii românești din interiorul și din afara granițelor. În cadrul celei mai noi acțiuni de sprijinire a sinistraților, la finalul săptămânii trecute, mare parte din localitățile afectate au fost vizitate de caravane medicale, care au oferit asistență de specialitate persoanelor sinistrate.
În județul Timiș, în urma campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească” derulată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, 25 de vârstnici aflați în situații dificile au primit gratuit câte un metru cub de lemne pentru încălzirea locuințelor. Această acțiune s-a desfășurat în parohiile Sâlha și Gruni din Protopopiatul Lugoj al Arhiepiscopiei Timișoarei și a fost de mare ajutor credincioșilor care se pregătesc să întâmpine această iarnă.
În perioada 14-19 noiembrie, la Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae”-Bucu, județul Ialomița, s-a desfășurat campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, în cadrul Strategiei naționale de acțiune comunitară. Prin această activitate, voluntarii au avut prilejul de a dărui cu mult drag și bucurie din roadele toamnei unor familii și persoane vârstnice care au nevoie de sprijin, beneficiari ai Protopopiatului Slobozia. Prezent la activitate, părintele protopop Laurențiu Cioranu a felicitat gestul micilor voluntari, îndemnându-i să își păstreze bunătatea și să înmulțească fapta cea bună pe tot parcursul vieții. Elevii au fost îndrumați să spună ce reprezintă pentru ei voluntariatul și ce simt atunci când dăruiesc.
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) a desfășurat şi în acest an o amplă campanie de donare de sânge intitulată „Uniți pentru viață - Din inima ASCOR pentru inima tuturor”, care a avut loc în perioada 12-13 noiembrie la Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea.
Uniunea Europeană are de duminică, 1 decembrie, un nou Executiv comunitar, după ce echipa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a obținut un vot pozitiv în plenul Parlamentului de la Strasbourg.
Guvernatorii băncilor centrale din Cehia, Polonia sau Serbia au accelerat în acest an achizițiile de aur, ca o modalitate pentru a-şi diversifica investiţiile şi a miza pe viitoarele creşteri de preţuri,
Preşedintele cipriot Nikos Christodoulides a anunţat că ţara sa intenţionează să solicite aderarea la NATO la momentul potrivit, transmite DPA. El a spus că este conştient că Turcia, în NATO din 1952, se
Volkswagen nu renunţă la planurile de a închide fabrici în Germania, neexcluzând nici concedierile, chiar dacă sindicatul va intra în grevă, transmite DPA. După eșecul discuţiilor dintre conducerea
Guvernul spaniol a introdus concediul plătit de 4 zile în situaţii de „urgenţă climatică”, pentru evitarea deplasărilor în caz de alertă meteo, informează AFP. Decizia vine după inundaţiile de
Dumnezeu mi-a dăruit anul acesta șansa de a șterge colbul de pe paginile îngălbenite ale vechiului meu proiect de suflet - Portret de sat românesc - și de a-l reînvia, împreună cu minunații mei elevi și cu
Guvernul a aprobat, zilele acestea, cadrul strategic privind internaţionalizarea sistemului de învăţământ superior, care va da acces mai multor studenți, absolvenți și profesori la programe de mobilitate la
Educaţia financiară este un subiect deosebit de important, iar peste 500.000 de liceeni au beneficiat de cursuri pe această temă din partea specialiştilor Băncii Naţionale a României (BNR), a anunţat Cristian Po
Peste 950 de elevi şi profesori cu rezultate remarcabile obţinute la competiţii naţionale au fost premiaţi de Consiliul Judeţean Olt, în cadrul unei gale care a avut loc la Palatul Copiilor din Slatina. Fondul de
Sute de copii din județul Vâlcea vor primi gratuit consultaţii şi tratamente stomatologice, în cadrul proiectului „Stomatolog în comunitate”, demarat încă din 2016 de Asociaţia „Prietenii Spitalului
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă expoziția „EIKON. Conservare-restaurare pictură pe lemn”, care aduce în atenția publicului problematicile generale de conservare și restaurare a picturii
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) găzduiește în Sala Acvariu expoziția de pictură „Albastru de pe Prut” a artistei basarabene Galina Vieru, care oglindește tema arhitecturii vernaculare din
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 2-8 decembrie, Târgul de Moș Nicolae. Decorațiuni, jucării și nu numai vor fi prezente pe aleile muzeului, desigur împreună cu artizanii
Centrul de Spiritualitate „Sfântul Grigorie Palama” și Organizația Tinerilor din București organizează, în data de 12 decembrie, de la ora 19:00, concertul de colinde tradiționale „Îmbucură-te, om
Teatrul Național București găzduiește, în data de 9 decembrie, de la ora 20:00, concertul de Crăciun „Viena Magic - de 20 de ani în România”. Celebra orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de
Ce au în comun broccoli, fasolea ochi-negru, citricele și ceaiul verde? Pe lângă faptul că sunt sugestii alimentare ale specialiștilor în nutriție de la renumita Universitate Harvard, aceste roade sunt excelente opțiuni pentru creștinii ortodocși care țin post. Bogate în fitonutrienți, fibre, minerale și vitamine, includerea acestora în dietă poate avea beneficii importante: întrețin starea de sănătate, îmbunătățesc calitatea vieții și pot chiar contribui la longevitate.
Uleiul de rapiță obținut prin presare la rece este bogat în acizi grași omega 3, omega 6, vitaminele E, A, B1, B2, C, K, acid alpha-linoleic. Are cel mai scăzut conținut de grăsimi saturate, ceea ce îl
Cancerul pulmonar este a doua cea mai agresivă formă de cancer, după cancerul mamar. La nivel mondial, mai mult de 2,2 milioane de oameni au fost diagnosticați, în 2020, cu această boală, iar 1,8 milioane au
Surprinzător, organismul nostru poate asimila vitamine și nutrienți minerali esențiali pentru sănătate nu doar prin alimentație, ci și prin respiraţie, din aer. Lucrul acesta este confirmat de o serie de studii
Un studiu prezentat la sesiunea de comunicări științifice de anul acesta a Asociației Americane de Cardiologie sugerează că nu doar nivelul ridicat de colesterol este periculos pentru sănătate, ci și un nivel va
Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Munteancă în copilărie, ieșeancă la vârsta studiilor și a maturității, cu o carieră medicală împlinită la Cabinetul stomatologic „Sfântul Pantelimon” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, doamna dr. Aurelia Luchian
La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 11-12 iulie 2024 a anunțat canonizarea a șaisprezece martiri, mărturisitori ai credinței noastre
Conflictele militare care clocotesc lumea de astăzi, dublate de războiul știrilor, de duelul informației bine șlefuite care dorește să țintească și să modifice în masă păreri și conștiințe, ne fac să
Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, este în aceste zile oaspetele Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou,
Misiunea preotului de spital este una complexă, cu multă responsabilitate față de bolnavi, fiind la orice oră din zi și din noapte la dispoziția celor care au nevoie. De 7 ani preot de caritate în cadrul
Peştera Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, din judeţul Constanţa Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, cu hramul „Sfântul Andrei“ Parohia „Sfântul Andrei”-Chitila,
Nu demult, în lumina sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ne-am gândit că ar fi frumos să vizităm și să scriem nu numai despre marile și frumoasele biserici care poartă acest important hram ortodox, ci și despre unele mai modeste și mai izolate, aflate în comunități mici, dar cu nimic mai puțin importante. Gândul nostru s-a întâlnit fericit cu mesajul unei prietene, care ne-a semnalat că în satul ei natal se află o biserică de lemn bicentenară, înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, și care poartă tocmai hramul „Cuvioasa Parascheva”.
Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Catedrala Patriarhală din Bucureşti Biserica din satul Ordoreanu Nou, comuna Clinceni, judeţul Ilfov Crucea Eroilor de pe Caraiman, Munţii Bucegi Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa Castelul
Cu nuanță psalmică insolită, sugerată încă din titlu - „La taclale cu Dumnezeu”, Editura Vatra veche, Târgu Mureș, 2024 -, cartea lui Nicolae Băciuț cuprinde poezii scrise în vers clasic și în vers li
Despre familia Brătianu, familie de mari politicieni, orice român, trecut prin școală, știe câte ceva, de multe ori fugitiv și nonesențial. Pentru a completa carențele, Florentin Popescu realizează, din
ÎNFLOREA O LUMINĂ Când apărea, înflorea o lumină fără seamăn, ca a zăpezii, o înverzire sfioasă, argintie... Lumina lumii tremurând în ochii deschişi, limpezi ca unduirea ierbii, din când în
CHEMARE Aud un glas astral demult, Nu pot răspunde, parcă-s mut. Aud un râu ducând spre nord, Eu sunt în mare, nu ştiu să înot. Aud o Pasăre măiastră, Mă cheamă-n lumea împărătească. Eu stau
poem sub acoperire… Dan Anghelescu să te adăpostești/ în ființa unei/ interogații când puterea/ ascunsă a tuturor/ întrebărilor îți lasă/ odată cu toate spusele/ lor ceva/ aducând cu o/
Prin toată lucrarea sa bisericească, național patriotică și culturală, Episcopul Nicolae Popovici rămâne un arhiereu emblematic al Bisericii Ortodoxe Transilvane și al întregii Ortodoxii românești. El
În contextul contemporan, marcat de o accentuată căutare spirituală și de multiple provocări în planul sănătății sufletești și trupești, fenomenul pelerinajului la moaștele și locurile sfinte asociate cu
Martin Tamcke (n. 22 iunie 1955), profesor emerit al Facultăţii de Teologie din Göttingen, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 2 noiembrie, la vârsta de 69 de ani. Cercetător apreciat la nivel mondial
Ziua Marii Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit cu multe jertfe, minuțios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei neamului, Unirea tuturor românilor
Între sfinții a căror canonizare a fost aprobată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 11‑12 iulie 2024 se află și Preotul Mucenic Constantin Sârbu. Luni, 2
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a adunat mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu pentru a cinsti ocrotitorul întregului Ardeal. Sfânta Liturghie din
Între sfinții a căror canonizare a fost aprobată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 11‑12 iulie 2024 se află și Preotul Mucenic Constantin Sârbu. Luni, 2
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a adunat mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu pentru a cinsti ocrotitorul întregului Ardeal. Sfânta Liturghie din
În Duminica a 31‑a după Rusalii, zi în care am sărbătorit Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Duminică, 1 decembrie, la Biserica „Sfântul Ilie”-Ghencea din Protoieria Sector 5 Capitală a fost oficiată la finalul Sfintei Liturghii o slujbă de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională în anul 1918. În continuare, un cor format din soliști ai Operei Naționale și ai Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București au intonat Imnul național al României și cântece patriotice. De asemenea, corul de copii al bisericii a interpretat cântări patriotice. La final, profesorul de istorie Dragoș Marinescu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 144 din sectorul 5, a susținut prelegerea intitulată „Marea Unire națională a românilor în anul 1918 - personalități semnificative ale istoriei române și făuritori ai moștenirii culturale și comunitare a poporului nostru”, ne-a transmis părintele paroh Sebastian Gabor.
De Ziua Națională a României, credincioșii din Iași s-au adunat în număr mare la Catedrala Mitropolitană, unde Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Episcop ales al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Doi dintre cei mai iubiți sfinți ierarhi în Biserica noastră, Nectarie de la Eghina și Calinic de la Cernica, sunt, începând de vineri, 29 noiembrie, ocrotitorii paraclisului din incinta Colegiului Tehnic
Ziua Marii Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit cu multe jertfe, minuțios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei neamului, Unirea tuturor românilor
Anul acesta, 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, sărbătorește împlinirea a 88 de ani de viață și 40 de ani în slujirea de întâistătător al Eparhiei Aradului.
Parohia ortodoxă românească din Lausanne și cantonul de Vaud, Elveția, cu hramul Tuturor Sfinților Români, sărbătorește anul acesta, la 1 decembrie 2024, împlinirea a 30 de ani de activitate, fiind în decursul acestor decenii un adevărat liant identitar, de credință și de neam, pentru românii stabiliți, temporar sau permanent, în capitala cantonului de Vaud și în împrejurimi.
Astăzi Biserica noastră serbează pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României și, implicit, al românilor de pretutindeni. Această sărbătoare este deosebit de importantă și
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Doamnelor și Domnilor auditori, În Biserica întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos scopul principal al credincioșilor este unul spiritual, respectiv dobândirea
PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA PRIMA DUMINICĂ A POSTULUI NASTERII DOMNULUI DIN ANUL 2024 Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și
În contextul contemporan, marcat de o accentuată căutare spirituală și de multiple provocări în planul sănătății sufletești și trupești, fenomenul pelerinajului la moaștele și locurile sfinte asociate cu
În seria documentarelor dedicate istoriei medicinei, evocăm azi o figură care a avut contribuții substanțiale la devoltarea medicinei balneare din zona Iașilor: medicul reumatolog Vlad Bejan (1922-2018). Născut
Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
În urmă cu 20 de ani, la Turda îşi începea activitatea Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului”. Ridicat în apropierea Bisericii „Învierea Domnului” din cartierul Oprişani, centrul îngrijeşte în prezent 110 vârstnici care locuiesc permanent în căminul aşezământului, primesc hrană, îngrijiri medicale şi asistenţă religioasă.
Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
Ajutorarea celor ce suferă de boli psihice trebuie să fie variată. Într-o serie de cazuri aceștia trebuie să se supună, cu nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu, tratamentului medicamentos. Tratamentul medical
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul întregii societăți să cultive pacea și liniștea, respectul reciproc și responsabilitatea. În această perioadă, care coincide cu Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, suntem chemați să dăm dovadă de un comportament sănătos, orientat către deschidere și înţelegere, solidaritate și comuniune.
De Ziua Naţională a României, duminică, 1 Decembrie 2024, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și lăcașurile de cult mănăstirești din țară și de peste hotare va fi oficiată slujba de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională a românilor în anul 1918 - personalități semnificative ale istoriei române și făuritori ai moștenirii culturale și comunitare a poporului nostru.
În perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13‑14 februarie 1996, 23‑25 februarie 2000, 12‑13 februarie 2004, 5‑7 martie 2008, 25 februarie 2016 și 21 iulie 2020, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, hotărăște:
În ziua de vineri, 25 octombrie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
1. Pelerinajul este un act liturgic, misionar și social. Este un act liturgic pentru că poartă în el bucuria rugăciunii și căutarea sfințeniei. Este un act misionar pentru că împărtășim lumii bucuria
Bucuria pelerinajului din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Cipru a raclei cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr și se va desfășura în perioada 20-28 octombrie 2024, după următorul program.
Părintele Arsenie Boca este una dintre cele mai importante personalități duhovnicești ale Ortodoxiei românești din veacul trecut. Între realitate și legendă, între adevăr și evlavie populară, viața sa a f
Sărbătoarea Națională de la 1 Decembrie - alături de drapel, de stemă, de imnul de stat - este un simbol care ne determină mereu să ne amintim că existăm pe lumea asta ca națiune și ne conduce spre
Creştinismul românesc are la bază propovăduirea apostolică. Prin mărturia apostolilor s-a răspândit creştinismul în lume. Ei L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Între apostoli se află şi
Parte a trupului Moldovei lui Ștefan cel Mare, Bucovina a fost ruptă brutal din matca sa și tranzacționată între marile imperii ale epocii: otoman, rus și habsburgic. În perioada 1768 și 1774 are loc un război
Pictorița și scriitoarea Olga Greceanu (1890- 1978) face parte dintre membrii principali ai Rugului Aprins. Alături de Cecilia Cuțescu- Stork a devenit cea mai cunoscută pictoriță din interbelicul românesc.
Devoluțiunea este o instituție juridico-canonică, întâlnită atât în dreptul bisericesc, cât și în legislația civilă din România. Dreptul de devoluțiune canonică este un drept special, prin care un organ
Prin toată lucrarea sa bisericească, național patriotică și culturală, Episcopul Nicolae Popovici rămâne un arhiereu emblematic al Bisericii Ortodoxe Transilvane și al întregii Ortodoxii românești. El
Martin Tamcke (n. 22 iunie 1955), profesor emerit al Facultăţii de Teologie din Göttingen, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 2 noiembrie, la vârsta de 69 de ani. Cercetător apreciat la nivel mondial
Scriitorul Arșavir Acterian (1907-1997), intelectual din valoroasa generație interbelică, a fost nu doar un bun portretist literar, ci și un om credincios, convertit la vremea maturității la Ortodoxie. Face parte
În minunata pictură de la Voroneț, raiul este un tărâm al liniștii și păcii, spre deosebire de iad, unde păcătoșii despuiați sunt într-o continuă și istovitoare forfotă. Aceasta ar fi o primă deosebire,
Anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, „pe vremea coacerii cireșelor” (1824), în Vidra de Sus, din părinții Alisandru și Maria. Parlamentul României, prin Legea 223/2023, a dedicat anul 2024 lui Avram Iancu; anterior, în anul 2016, prin Legea nr. 230, Avram Iancu fusese declarat „Erou al națiunii române”, pentru „meritele sale excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc”.
Marți, 22 octombrie 2024, părintele profesor Ernst Christoph Suttner a trecut la cele veșnice, la vârsta de 91 de ani. S‑a născut în data de 4 octombrie 1933, la Regensburg. A studiat teologia catolică la
În cadrul alegerilor organizate în biserica principală a Mănăstirii Valamo, joi, 28 noiembrie 2024, Adunarea bisericească l‑a ales pe Mitropolitul Elia de Oulu Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe a
În perioada 23‑27 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a cercetat pe păstoriții săi din insula Sjælland și din peninsula Iutlanda din Regatul
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, în data de 19 noiembrie 2024 a fost semnat contractul de cumpărare a unui imobil aflat în orașul spaniol Parla, din apropierea Madridului. Imobilul a devenit astfel proprietate a Parohiei Ortodoxe Românești „Sfânta Anastasia Romana” din Parla. La semnarea contractului, din partea parohiei a fost prezent părintele paroh Eugen Vasile Barz, care a fost însoțit de directorul financiar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Ignacio García-Baamonde. Achiziția deosebit de importantă a fost realizată în cadrul proiectului „Cumpărarea actualului spațiu de slujire pentru Biserica Ortodoxă Română din Parla”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea finanțării aprobate de DRP pentru acest proiect este de 1.400.000 de lei.
A doua conferință semestrială de toamnă în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona de nord a Italiei, a avut loc marți, 19 noiembrie.
Parohia ortodoxă românească „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio, Italia, a semnat marți, 12 noiembrie, contractul de vânzare-cumpărare a ansamblului parohial care constă din biserică, un apartament și anexe.
În zilele de 15 și 16 noiembrie, credincioșii din Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Apostol Matei” și „Sfânta Mare Muceniță Hristina” din Ottawa, Canada, au sărbătorit hramul bisericii și aniversarea a jumătate de deceniu de la târnosirea sfântului lăcaș. O bucurie aparte de ziua hramului a fost prilejuită de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, precum și a Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din provinciile Ontario și Quebec, se arată pe mitropolia.us.
Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) Luca 13, 10-17 În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost Iona
Fraților, voi sunteți mărirea și bucuria noastră. De aceea, nemaiputând răbda, noi am hotărât să rămânem singuri la Atena. Și am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu și
Sfântul Proroc Avacum era fiul lui Safat din seminţia lui Simeon şi s-a născut în Bet-Zohar, în părţile Iudeei. Pentru că era curat la suflet, ducând o viaţă sfântă, plină de fapte bune, Dumnezeu l-a
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIII, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 511-512 „Bărbații niniviteni se vor scula și vor osândi neamul acesta, că s-au
Omul de stat şi filosoful anglo-irlandez Edmund Burke spunea că „marile imperii, sufletele mici şi creierele mărginite se îmbolnăvesc împreună” şi tot el, referindu-se la puterea coercitivă a guvernelor
Imnul Acatist sau, așa cum ne-am obișnuit să-l numim, Acatistul Bunei Vestiri este o formă elaborată de rugăciune, în principal de laudă și de mulțumire către Maica Domnului, în care predomină
Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
„Terapia sufletului” despre care a vorbit într-o conferință, la Iași, arhimandritul Efrem Vatopedinul este o lucrare ce implică multă responsabilitate, căci se adresează psihicului și sufletului uman. De ace