Revista presei
Știri pe surse anunță că Patriarhia Română a lansat Concursul Național Catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, organizat de Sectorul teologic-educațional, în parteneriat cu Ministerul
Evanghelia Duminicii a 29-a după Rusalii este plină de învățăminte actuale, așa cum sunt toate cuvintele Mântuitorului, dar care de multe ori rămân fără ecou în inimi și fără lucrare în faptele
Există clipe care se dilată în veșnicie și veșnicii care mor într-o clipă. Când te apropii de Dumnezeu, simți cum timpul, așa cum îl cunoșteai, devine extraordinar de maleabil - se transfigurează efectiv
Cu o fină observaţie, un profesor de teologie din perioada modernă sublinia: „Ascetismul trebuie legat de ideea cetățeniei cerurilor, nu a unei societăți lumești, dacă nu este să rămână o simplă
În ultimele zile din decembrie și în primele zile din ianuarie, luminile sunt aproape stinse la multe instituții din sistemul public, ritmul activității se reduce; ca să intre în regim de sărbătoare,
1 ianuarie - Intră în vigoare calendarul iulian, care stabilește data de 1 ianuarie ca prima zi a anului (45 î.Hr.); La Roma are loc ultima mare competiție de gladiatori (404 d.Hr.); Se stinge din viață Alexandru
Troparul Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile
Pe vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor bătrâni gârbovi sprijiniți în toiag și cu sandale, se întâmpla să bată pe la ușile oamenilor la căderea nopții, iar de multe