Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Academia Domnească de la Iaşi, școală fondată după principii umaniste

Academia Domnească de la Iaşi, școală fondată după principii umaniste

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 22 Ian, 2020

În Moldova medievală, cele dintâi şcoli s-au organizat pe lângă mănăstiri, episcopii şi mitropolii. Odată cu întemeierea voievodatului Moldovei la mijlocul secolului 14, aceste şcoli au devenit cele mai însemnate centre de activitate cărturărească, mediile cele mai propice pentru dezvoltarea culturii vremii. Pe lângă aceste centre culturale, Curtea Domnească a fost de asemenea un important loc de instrucţie şi educaţie, unde erau pregătiţi viitorii dregători şi slujbaşi ai statului, ai Cancelariei domneşti. La loc de frunte între instituţiile de învăţământ din Moldova se află Academia de la Iaşi.

În secolul al 16-lea, învăţământul din Voievodatul Moldovei a fost puternic influenţat de ideile umaniste, trecându-se şi la organizarea unor şcoli de grad superior, fie şi de scurtă durată, cum a fost „Schola latina” de la Cotnari, înfiinţată în primăvara anului 1562. Instituţiile de învăţământ superior din Moldova, organizate temeinic şi de lungă durată, îşi au însă începutul în secolul al 17-lea prin strădania domnitorului Vasile Lupu (1634- 1653). El înfiinţează în Academia Vasiliană o instituție de învăță­mânt superior cu predare în limbă slavonă și latină, iar ulterior, greacă, cu sediul la ctitoria sa, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iași. Academia Vasiliană era organizată după modelul Academiei din Kiev, ctitorită de Sfântul Mitropolit Petru Movilă, de unde i-au și fost tri­miși profesori. Numită și Școala mare domnească, a avut un rol însemnat în dezvoltarea culturală a Moldovei.

Academia de la Iaşi îşi are începutul pe la 1707, în vremea domnitorului Antioh Cantemir (1705- 1707), aşa cum demonstrează cercetătoarea Ariadna Camariano- Cioran, dar, din lipsă de fonduri şi manuale, îşi începe activitatea propriu-zisă abia în primăvara anului 1714, sub primul domnitor fanariot, Nicolae Mavrocordat (1711-1715), fiind aşezată la Mănăstirea „Sfântul Sava” din Iaşi. Şcoala Domnească din capitala Moldovei a fost organizată încă de la început sub forma unui grup de şcoli sau, în termenii de azi, ca un grup şcolar: „Școala de elineşte cu doi profesori, şcoala de greceşte, de slavoneşte şi moldoveneşte, fiecare cu câte un profesor”.

Academia de la Iaşi a trecut la început printr-o serie de dificultăţi, aşa cum mărturiseşte dascălul Constantin, printr-o scrisoare adresată, în 1716, Patriarhului Hrisant al Ierusalimului, că în Moldova „nu se află şcolari pentru elineşte, pentru că moldovenii au spus că nu vor să înveţe literele elineşti copiii lor”. 

În anul 1728, Academia de la Iaşi este reorganizată prin purtarea de grijă a domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1723), publicându-se în acel an, în luna septembrie, un act al Patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului, în care se prevede ca toate cheltuielile şcolii să fie acoperite din contribuţia clerului, în frunte cu mitropolitul şi episcopii ţării.
În jurul anului 1755, la Academia din Iaşi se introduc cursuri de filosofie sau ştiinţele care se numeau generic facultas artium, ceea ce însemna ridicarea acestei şcoli la nivel superior şi îndreptăţea pe deplin ridicarea ei la rang de academie. Această prestigioasă academie a funcţionat în încăperile Mănăstirii „Sfântul Sava”, în perioada 1714-1724, până când un incendiu a distrus grav această mănăstire. Între 1724 și 1727, a funcţionat provizoriu în Mănăstirea Barnovski; între 1728 și 1766, a revenit iarăşi la „Sfântul Sava”, iar din 1766 până în 1821 a funcționat cu local propriu în „Uliţa Mare”, lângă mitropolie.

Ştefan Bârsănescu, care a publicat o foarte bună monografie despre această academie, împarte istoria învăţământului din această instituţie în trei etape: etapa I (1714- 1764), când se predau gramatica, retorica, inclusiv poetica sau literatura şi logica, la care s-au adăugat pe la 1755 ştiinţele filosofice aristotelice: fizica, despre suflet, despre cer, despre naştere şi pieire şi metafizica; etapa a II-a (1765- 1813), în care alături de gramatică, retorică şi logică se predau ştiinţele filosofice în spirit raţionalist, plus aritmetica, geometria, algebra şi tri­­gonometria; etapa a III-a (1814-1821) începe odată cu numirea lui Gheorghe Asachi ca profesor la academie şi se caracterizează prin predarea unor cursuri în limba ţării. În 1813, Gheorghe Asachi a predat pentru prima dată în limba română un curs de inginerie și hotărnicie, formând o clasă de ingineri, până în 1819. 

Academia Domnească de la Iaşi îşi încheie activitatea în luna martie 1821, odată cu retragerea ultimului domnitor fanariot din Moldova, Mihail Şuţu (1819 - 29 martie 1821). 

De mare importanţă pentru istoria Academiei de la Iaşi la sfârşitul secolului al 18-lea şi începutul celui de al 19-lea este raportul întocmit de către o comisie coordonată de Mitropolitul Iacob Stamati (1792-1803), în care se fac recomandări pentru îmbunătăţirea învăţământului şi a situaţiei elevilor. La Iaşi, ca şi la Bucureşti, structura de bază a învăţământului rămânea tot cea greacă. Dintre profesorii de la Iaşi amintim pe următorii: Nicolae Cercel (1760-1764), român macedonean care preda ştiinţele exacte; Nichifor Theotokis (1764- 1767 şi 1774-1776), autorul celui dintâi tratat de fizică modernă din Ţările Române; Iosif Mesiodax (1765-1780), care a scris cea dintâi operă de pedagogie la noi, cu titlul „Despre educaţia copiilor”, în limba greacă, tipărită la Veneţia în 1779; Procopie din Peloponez (1780); Grigorie şi Paisie (1803); Dimitrie Govdela (1808-1821) şi Daniil Filipide (1812-1821), care scrie câte o istorie şi o geografie a României. 

Citeşte mai multe despre:   Academia Domneasca de la Iasi