Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Ansamblul brâncușian din Târgu-Jiu, semn al generozității Ligii Naționale a Femeilor Gorjene

Ansamblul brâncușian din Târgu-Jiu, semn al generozității Ligii Naționale a Femeilor Gorjene

Un articol de: Florin șerbănescu - 25 Sep, 2016

    Simbol național al recunoștinței față de toți eroii neamului care s‑au jertfit pe câmpurile de luptă ale primei confla­grații mondiale, ansamblul brâncușian de la Târ­gu‑Jiu a reprezentat inițiativa și darul Ligii Naționale a Femeilor Gor­jene. O dovedește scrisoarea Aristiței Tătă­rescu, președinta acestei ligi și soția președintelui Consiliului de Miniștri de atunci, adresată către Primăria orașului Târgu‑Jiu în anul 1937.

Tezaurul documentar al trecutului nostru ascunde numeroase și însemnate mărturii, încă necunoscute, capabile să ofere noi și, uneori, spectaculoase perspective asupra unor oameni, locuri și evenimente din vremurile mai îndepărtate sau mai apropiate de contemporaneitate.

Un asemenea document deosebit și, odată mai mult, de aparte însemnătate prin aducerea sa în lumina cunoașterii publice într‑o pagină a cotidianului „Ziarul Lumina” din acest an, este o scrisoare de curând descoperită în fondul arhivistic al Primăriei din Târgu‑Jiu, datată în ziua de 20 octombrie a anului 1937, adresată primarului acestui oraș din inima județului Gorj de către Aristița Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene și soția președin­telui Consiliului de Miniștri de atunci, Gheorghe Tătărescu.

Împrejurările descoperirii acestui important document sunt, ele însele, de un special și remarcabil interes.

Brâncuși, artistul care a legat genial tradiția cu noutatea

Este bine‑cunoscut faptul că în anii ultimului deceniu o contribuție deosebită la cunoaș­terea operei marelui sculptor Constantin Brâncuși din perspectiva, prea puțin cunoscută, abordată și înțeleasă până a­tunci, a fundamentelor și a mesajului profund creștin încifrate în opera acestuia a avut‑o Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Încă pe când era Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990‑2007), Preafericirea Sa a acordat o atenție specială acestei teme pe care a prezentat‑o, pentru întâia oară în prelegerea susținută și primită cu un deosebit interes la data de 14 ianuarie 2006, în cadrul solemnității de decernare a titlului de doctor honoris causa al Universității de Arte „George Enescu”  din Iași.

Titlul inițial al prelegerii prezentate atunci a fost „Materia sculptată ‑ epifanie a luminii cre­atorului. Spiritualitatea ortodoxă în opera lui Brâncuși”.

Restructurat mai apoi și sub­stanțial îmbogățit de către autor, textul a devenit, curând, în anul următor, 2007, o importantă operă apărută, sub titlul „Brâncuși - sculptor creștin ortodox”, la Editura TRINITAS, Iaşi.

Aducerea în lumina atenției publice a spiritualității creș­tin‑ortodoxe în viața și opera lui Constantin Brâncuși s‑a produs, cu suplimentare semnificații comemorative, în contextul împlinirii, în 2006, a 130 de ani de la nașterea marelui sculptor (n. 19 februarie 1876, în satul Hobița, comuna Peștișani, jud. Gorj), dar și, în 2007, a 50 de ani de la mutarea sa la cele veșnice (m. 16 martie 1957, la Paris, înmormântat în cimitirul Montparnasse).

Continuarea apoi a aceluiași interes deosebit, manifestat atât din partea specialiștilor, cât și a credincioșilor și a publicului larg, a atras doar câțiva ani mai târziu, în 2013, reeditarea cărții într‑o a doua ediție, din nou revizuită, de data aceasta sub auspiciile Editurii TRINITAS a Patriarhiei Române.

Într‑o discretă argumentare a interesului personal special față de spiritualitatea creștin‑ortodoxă, prezentă cu atâta preg­nanță în viața și opera lui Constantin Brâncuși, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mențio­na, pe când era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într‑o notă a prefeței, următoarele: „Motivația acestui omagiu constă nu numai în legătura personală cu Oltenia, având tatăl născut în această provincie a României, ci și în admirația pe care o avem pentru românul artist, care a legat în mod genial tradiția cu noutatea și a influențat, ca nimeni altul, arta universală. Iar faptul că un iubitor de artă născut în Moldova, la Botoșani, Iosif Brummer, emigrant în America în anul 1912, l‑a făcut cunoscut pe Brân­cuși în toată lumea prin galeriile sale de artă ne îndeamnă să contribuim și noi la o mai bună în­țelegere a operei lui Brâncuși”.

Întru abordarea exegetică a temei brâncușiene din perspectivă creștină, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel insera, ­totodată, spre o mai clară urmărire a principalelor repere biografice ale vieții și activității lui Constantin Brâncuși, și o cronologie  conformă cu autorizatele con­tribuții anterioare în acest sens.

Oportunități și impasuri în realizarea proiectului

Pe temeiul acestor date, legătura dintre Liga Națională a Femeilor din județul Gorj, prin președintele acesteia, Aristița Tătărescu, și marele artist s‑a realizat încă din anul 1935, când lui Brâncuși i‑a fost prezentată, pentru întâia oară, de către asociația menționată, cererea de a concepe și realiza, la Târgu‑Jiu, „un monument comemorativ închinat soldaților decedați în Primul Război Mondial”.

Brâncuși, aflat atunci la vârsta de aproape 60 de ani și în plină glorie pe plan internațio­nal, a fost puternic sensibilizat de acest proiect, spunându‑și cuvântul în acest sens, puternicele sale sentimente, deopotrivă patriotice și creștin‑ortodoxe. Acceptând propunerea, a și întreprins, în același an, o călătorie la București pentru studierea modalităților de concretizare.

Ideea și expresia plastică monumentală de redare a acesteia nu‑i fuseseră, de altfel, cu totul străine până atunci. Spre exemplu, în ce privește Coloana, provenită evident din stâlpul gorjean de cerdac, ea era prezentă, în diferite variante, în creația brâncușiană, cu ani buni înainte, precum în prima versiune a Coloanei Sărutului (1916) și cea dintâi formă a Coloanei fără sfârșit (1918).

Motivul Coloanei se alătura, astfel, altor teme pe care artistul le experia, înseriate pe parcursul anilor, precum, începând cu anul 1905, Capul de copil, apoi, din 1907, Sărutul, 1910,  Cumin­țe­nia pământului, Măiastra ș.a.

Variantele Măiastrei, înșirui­te pe parcursul multor ani, i‑au pricinuit, de altfel, lui Brâncuși o replică celebră, ce exprimă totul despre febrilitatea căutării de redare a unor idei și a unor teme în haina sintetic‑abstractizată a operei sculpturale.

Întrebat fiind, cu glas zeflemi­tor, cu prilejul unei serate parizi­ene, de un exponent tipic al aro­ganței mărginite și al igno­ranței autosuficiente: „Ce mai faci, domnule Brâncuși? Tot păsări sculp­tezi?”, maestrul i‑a răspuns, în auzul tuturor: „Domnule, eu nu sculptez păsări, ci zboruri!”

Opera lui Brâncuși a constituit un important salt în afirmarea sculpturii non figurative, fiind o nouă treaptă în evoluția artei sculpturale pe plan mondial. Aceasta o arată inclusiv împrejurarea în care un alt exemplar de Măiastră, intitulat „Pasărea în văzduh”, a fost, ini­țial, refuzat pentru o scutire de taxă vamală la aducerea sa în Statele Unite, în 1927, pentru o expo­ziție, ea nefiind considerată ca făcând parte din categoria operelor de artă. Brâncuși a dat în judecată Oficiul Vămilor, iar rezultatul procesului, care i‑a dat dreptate artistului, a constituit o biruință de răsunet a noului curent artistic pe care sculptorul român îl deschidea în arta universală.

Acum, la momentul 1935 și după aceea, la aproape un deceniu distanță de la episodul anterior amintit, lucrurile erau de mult lămurite în ceea ce privește valoarea noului curent artistic promovat de Brâncuși.

Totuși, concretizarea propunerii venite de la Liga Națională a Femeilor Gorjene n‑a mers tocmai ușor, însă nu din motivul mai vechii neînțelegeri conceptuale. Piesele componente ale ansamblului monumental ce se dorea a fi realizat la Târgu‑Jiu trebuia să atingă dimensiuni mari, nefiind posibilă realizarea lor la Paris și transportarea, apoi, în România. Ele trebuiau realizate aici, în țară, evident sub directa supraveghere a ma­estrului. Dar mai era o problemă. Costurile de realizare a ansamblului monumental respectiv erau ridicate, deci apărea, destul de greu surmontabilă, problema fondurilor disponibile pentru concretizarea acestui proiect.

După cum se știe, toate aceste dificultăți au fost în cele din urmă depășite, iar ansamblul a fost, din fericire, realizat, spre deosebire de un alt important proiect brâncușian, solicitat ma­estrului cam în același timp, în India, de către Maharajahul ­Yeshvant Holcar deIndor, intitulat Templul contemplării și al dezrobirii, ca mausoleu al soției acestuia, Sanyogibatai, care a rămas doar în stadiul de proiect.

Se știe faptul că, în cele din urmă, comanda fermă pentru Ansamblul monumental de la Târgu‑Jiu i‑a fost prezentată lui Constantin Brâncuși abia în 1937 și că maestrul a venit, în același an, în România pentru a conduce personal execuția pieselor componente: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit, integrând, între Poartă și Coloană, în lungul arterei special trasate ca fir de legătură dintre acestea construcția Bisericii „Sfinții Apostoli” din centrul orașului Târgu‑Jiu.

În luna octombrie a anului următor, 1938, execuția ansamblului fiind încheiată, a putut avea loc inaugurarea oficială a acestuia, în prezența maestrului Brâncuși, care, cu acel prilej, făcea o nouă călătorie în România. Din nefericire, acesta a fost ultimul drum al marelui artist în țara sa natală!... Dacă e de regretat faptul că aproape două decenii, până la moarte (1957), el n‑a mai putut ajunge în România, este, în schimb, de luminoasă amintire faptul că el și‑a putut conduce până la sfârșit realizarea și inaugurarea acestui măreț și înalt în semnificații ansamblu sculptural dăruit țării și meleagurilor unde a văzut lumina zilei și unde și‑a trăit anii copilăriei și ai tinereții, până la vârsta de 28 de ani, când, în 1904, pleca prin Germania și Elveția către capitala Franței, Parisul desăvârșirii formării și al afirmării sale pe plan internațional.

Scrisoarea Aristiței Tătărescu către Primăria din Târgu‑Jiu

Cunoscând îndeaproape, la momentul realizării lucrărilor dedicate lui Brâncuși, toate elementele succint evocate mai sus, legate de realizarea Ansamblului brâncușian de la Târgu‑Jiu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rămas atașat ideii de a fi căutate și puse în lumină noi mărturii documentare care să completeze cercul cunoașterii în exegeza brâncușiană.

Pornind de la aceste năzuințe și convingeri privind posibilitatea completării cunoștințelor noastre prin noi informații nemijlocite, Preafericirea Sa a încredințat Preacucernicului Părinte Ion Popescu, paroh al Bisericii Icoanei din București și protoiereu al Protoieriei Sector 2 Capitală, legat el însuși sufletește de meleagurile natale brâncușiene, misiunea de a cerceta și afla documente semnificative privind realizarea Ansamblului Comemorativ de la Târgu‑Jiu de către Constantin Brâncuși.

Iar, la rândul său, părintele Ion Popescu, prin investigații fructuoase, a descoperit, în fondul arhivistic al Primăriei din Târgu‑Jiu, originalul scrisorii înregistrate la 20 octombrie 1937, prin care doamna Aristița Tătărescu îi scria primarului orașu­lui, în numele Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, următoarele:

„Domnule Primar,

În dorința de a contribui cât de mult la ridicarea orașului Târgu‑Jiu și mai ales pentru a preamări memoria eroilor Gorjeni care s‑au jertfit în războiul de întregire, Liga Națională a Femeilor Gorjene vă aduce la cunoștință că a hotărât să dăruiască ora­șului o coloană și un portal de piatră, opere ale  marelui sculptor Brâncuși, care în chipul acesta aduce un prinos de recunoștință Județului său natal.

Dorința Ligei este ca donațiu­nea să aibe următoarea destina­ție: Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele cazărmi. Această stradă este de mult prevăzută în planul de sistematizare a orașului, ea nu s‑a putut realiza din lipsă de fonduri. Pentru plata acestor expropieri Liga vă pune la dispo­ziție suma de lei 750.000 (șapte sute cincizeci de mii). La începutul acestei căi se va așeza portalul sus numit, iar pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoștinței, legându‑se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoștinței fără de sfârșit simbolizată prin coloană.

Totodată vă aducem la cunoș­tiință că realizând mai departe gândul său, Liga Națională a Femeilor Gorjenea luat pe a sa răspundere construcția Bisericei Sfinții Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, contribuind la terminarea unor lucrări de mult părăsite și dând astfel, prin ridicarea acestui sfânt lăcaș, o strălucire mai mare recunoștin­ței noastre către cei care s‑au jertfit pentru noi.

Atât facturile de plată ale celor 2 monumente, clădirea bisericei precum și suma depusă pentru plata expropierilor reprezentând valoarea de lei 2.200.000 sunt rezultatele exclusive a muncii noastre de ani de zile complectată cu beneficiul expoziției (Co) Munei noastre Românești organizată sub auspiciile Ligei.

Dania noastră fiind isvorâtă numai din simțământul de curată dragoste de Țară, precizăm că atât operile de artă, cât și sumele dăruite trebuiesc să servească scopului sus arătat, Liga Națională a FemeilorGorjene înțelegând ca orașul Târgu‑Jiu să respecte întotdeauna donațiu­nea în forma în care a fost făcută.

(Semnat),

Aristița G. Tătărescu”

(scrisoarea a fost înregistrară la Primăria orașului Tg. Jiu, Serv. Administrației Centrale, intr. No. 63301/20 octombrie 1937; Rezoluția: „În consiliu”, semnătura, cu inițiale, indescifrabilă; alt număr: 141/937).

Memorial al recunoștinței față de eroii neamului

Prin conținutul și semnificația sa, documentul prezintă o im­portanță cu totul deosebită.

În primul rând, el mărturi­sește faptul că Ansamblul brân­cușian de la Târgu‑Jiu a fost o inițiativă și un dar al Ligii Națio­nale a Femeilor Gorjene ca memorial închinat eroilor gorjeni care s‑au jertfit în Primul Război Mondial, numit „războiul de întregire”. Ulterior, valoarea Ansamblului de la Târgu‑Jiu avea să depășească de la sine cono­tația locală, gorjeană, referitoare la eroii căzuți în luptele de la Jiu, devenind un adevărat simbol național al recunoștinței față de toți eroii neamului care s‑au jertfit pe toate câmpurile de luptă ale marii conflagrații încheiate prin desăvârșirea statului națio­nal unitar român.

Pe de altă parte, avem mărturia că monumentele încredin­țate spre execuție sculptorului Constantin Brâncuși au fost concepute, încă din faza inițială, ca părți componente ale unui ansamblu închegat, menționân­du‑se, la momentul întocmirii acestui text, „Portalul”  (devenit „Poarta Sărutului”) și „Coloana”  (devenită „Coloana (recunoștin­ței) fără sfârșit” sau „Coloana infinită”). Mai apoi, proiectul a fost completat de marele artist prin adăugarea, la locul de pornire a ansamblului de pe malul Jiului, a „Mesei Tăcerii” și, în continuare, a „Aleii Scaune­lor” care duce la „Poarta Sărutului”. Totodată, se face men­țiune asupra arterei numite „Calea Eroilor”, special gândită pentru a uni elementele întregului ansamblu, precum și la amplasarea, pe traseul acesteia, în nemijlocită comuniune de semnifi­cație cu celelalte componente sculpturale, a Bisericii „Sfinții Apostoli”, a cărei construcție începuse deja, dar rămăsese neterminată, din lipsă de fonduri.

Un aspect de însemnătate deo­sebită pe care îl abordează și îl soluționează integral conținutul scrisorii este, de altfel, tocmai cel referitor la fondurile necesare pentru realizarea proiectului. Aici intervine expresia de înaltă generozitate și solidaritate creș­tinească, precum și a „simță­mân­tului de curată dragoste de țară” pe care membrele Ligii Naționale a Femeilor Gorjene în frunte cu Aristița Tătărescu le concretizează prin donarea substanțialei sume totale de 2.200.000 lei, provenită din activitatea și strădaniile de peste ani ale Ligii, do­nație în măsură să acopere integral costul realizării monumentelor sculpturale, terminarea con­strucției bisericii, luată pe seama și răspunderea directă a Ligii, precum și fondurile, în valoare de 750.000 lei, necesare exproprierilor pentru cauza de interes public a trasării străzii „Calea Eroilor”.

Donația este, bineînțeles, însoțită de fireasca dorință ca fondul respectiv să fie utilizat numai în scopul căruia i‑a fost destinat.

Înțelegem, așadar, mai îndeaproape care au fost împrejurările și condițiile în care a putut fi realizat acest important însemn brâncușian dăruit pământului românesc.

Patriotismul femeilor gorjene ar putea inspira patriotism sau generozitate şi deținătorilor actuali ai operei „Cuminţenia pământului”

Pilda jertfelnică și de înalt patriotism a Ligii Naționale a Femeilor Gorjene de acum aproape optzeci de ani capătă, în mod firesc, speciale conotații în contemporaneitate, în contextul prezentului an, 2016, ca An al comemorării unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, când ne reamintim, cu pioșenie și profundă recunoș­tință, numeroasele jertfe ale fiilor poporului român de atunci pentru împlinirea dezideratului deplinei unități naționale. Acest an este marcat, pe de altă parte, și de eforturi publice pentru rămânerea pe seama țării a unei alte capodopere brâncușiene, „Cumințenia pământului”, realizată de genialul nostru cona­țional Constantin Brâncuși în anul 1910. Patriotismul femeilor gorjene ar putea inspira patriotism sau generozitate şi dețină­torilor actuali ai operei lui Brâncuşi, numită „Cuminţenia pământului”.

Întreolaltă, simbolismul unor atare momente comemorative și acțiuni este menit a păstra și transmite urmașilor flacăra vie a iubirii de neam, de țară și de Biserică a lui Hristos, de a pune în fireasca lor lumină și de a apăra, ca repere fundamentale de conștiință, adevăratele valori identitare perene ale poporului român.

În șirul acestor firești și înăl­țătoare culmi ale memoriei ro­mânești, pornind de la acelea ale anului în curs, se arată deja dinainte, pentru anul ce vine, următoarea culme, cea a secolului împlinit de la marile biruințe din vara anului 1917, care au salvat ființa și continuitatea statului român, pentru ca, apoi, în anul 1918, să se realizeze desăvâr­și­rea statului național unitar prin Marea Unire, al cărei centenar va fi serbat în anul 2018.

Fie‑ne dar, întru acestea, făclie călăuzitoare însuși simbolul creștin creat de ilustrul nostru înaintaș, Brâncuși, în „Coloana fără sfârșit”: simbol al nemuririi sufletului şi al vieţii veşnice, dar şi al „recunoștinței fără de sfârșit” faţă de eroii români care s‑au jertfit pentru libertatea şi unitatea neamului. Acestor eroi le va fi dedicată în 2018 şi noua Catedrală Naţională din Bucureşti, cu hramurile „Înălțarea Domnului” - „Ziua Eroilor” şi „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”  (30 noiembrie).