Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Buna Vestire, hramul celei mai vechi biserici din Bucureşti

Buna Vestire, hramul celei mai vechi biserici din Bucureşti

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 25 Mar, 2019

Biserica Domnească de la Curtea Veche îşi sărbătoreşte hramul istoric azi, la praznicul Bunei Vestiri. Cunoscut şi sub numele de „Sfântul Anton”-Curtea Veche, locaşul de cult împlineşte anul acesta 460 de ani de la zidire. Este cea mai veche biserică din București, fiind ridicată de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1553 şi 1558-1559), pe locul unor alte biserici, prima fiind ctitorită aici de marele voievod Mircea cel Bătrân (1386-1418). În istoria medievală a Ţării Româneşti, biserica, o adevărată bijuterie a artei vechi românești, a fost locaș de închinăciune pentru mulți dintre domnitori, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Sfântul Constantin Brâncoveanu ş.a.

Între monumentele emblematice ale capitalei României este şi Biserica Domnească de la Curtea Veche, cu hramurile „Buna Vestire” (25 martie) şi „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” (17 ianuarie), care se află în apropiere de Piaţa Unirii, lângă Hanul lui Manuc.

Despre datarea istorică a locaşului de cult aflăm din pisania pusă de domnitorul Ștefan Cantacuzino deasupra ușii de intrare, la începutul secolului XVIII, unde se spune: „Această sfântă și dumnezeiască beserică, unde se cins­tește hramul Blagoveștenia (Buna Vestire) preaslăvitei Născătorii de Dumnezeu și pururea Fecioarii Mariei, din temelia ei iastă zidită de bătrânul Mircea Vodă și în urmă cu fiiu-său, Pătrașcu Vodă cu Radu și Mircea cel Tânăr, o au înfrumusețat și o au zugrăvit”. Din acest text reiese că biserica a fost zidită de Mircea Ciobanul, în a doua domnie (1558-1559), fiind terminată și zugrăvită de urmașul său Petru cel Tânăr (1559-1568). O altă mărturie istorică este Cronica Ţării Româneşti, redactată la mijlocul secolului al XVII- lea pe baza unor însemnări mai vechi, care afirmă și ea că Mircea Ciobanul ar fi făcut „biserica cea domnească din București”, unde a fost îngropat la 21 septembrie 1569, dată acceptată în general pentru terminarea construcției celui mai vechi locaș de cult din Bucureşti. În secolul al XVI-lea, biserica era acoperită cu țigle smălțuite, de culoare verde-închis. În această vreme Biserica Domnească era cea mai importantă construcție religioasă din Capitală.

Bijuterie a artei vechi românești

Istoria bisericii se împleteşte cu cea a Curţii Domneşti din Bucureşti. După aproape patru decenii de la construirea Bisericii Domneşti, locaşul de cult a trecut printr-o grea încercare în timpul domniei lui Mihai Viteazul, când oștile lui Sinan Pașa au pârjolit Bucureştiul.

În decursul vremii, locaşul de cult a fost locul de desfășurare a multor ceremonii impresionante, în primul rând cea a ungerii dom­ni­lor Țării Românești care-și aveau reședința în casele dom­nești din apropiere și a jurământului de credință depus aici de boieri. Subliniind importanța deosebită a bisericii pentru istoria Țării Ro­mâ­nești, istoricii Panait I. Panait și D. Almaș arată că „mulți dintre domnii țării, până la Gheorghe Bibescu, au primit ungerea în scaunul bătrânilor Basarabi în acest locaș. Fiind biserica principală a Curții, aici erau primiți marii prelați ai Ortodoxiei răsăritene, unii din solii popoarelor și statelor vecine”.

Lucrări şi transformări

În decursul istoriei sale de 460 de ani biserica a suferit o serie de transformări. Cele mai importante sunt din timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino (1714-1716). El a făcut frumosul portal de la intrare, care a înlocuit o ușă mai strâmtă, a adăugat în interior unele icoane și „podoabe”, adică o nouă pictură, și a împodobit loca­șul în exterior. Meșterii domnului au demolat peretele masiv care despărțea până atunci naosul de pronaosul bisericii, înlocuindu-l cu trei arcade ce se sprijineau pe coloane de piatră.

În același secol al XVIII-lea biserica a suferit și alte modificări. Dintr-un document din 20 octombrie 1758 rezultă că domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat mărise mult locașul, adăugându-i „două paraclise alăturea cu biserica cea mare”. Urmele zidurilor fostelor paraclise se văd și astăzi în curtea bisericii, sub forma unor pavaje lângă temelii; se mai văd, de asemenea, locurile pe unde ele comunicau cu biserica.

După desființarea reședinței domnești și mutarea ei în 1775 la noua curte, în Dealul Spirii, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Biserica Domnească a rămas singura clădire din complexul impresionant de construcții de la Curtea Veche care va mai dăinui, deși va trece prin încercări grele. După incendiul din 23 martie 1847, care nu a cauzat însă prea multe stricăciuni bisericii, eclesiarhul acesteia, arhimandritul Visarion, a început reparațiile locaşului de cult. Lucrările s-au desfăşurat după proiectul întocmit de arhitectul Iuncăr Belz şi executate de polcovnicul Banov. Ele au fost întrerupte în timpul revo­luției din 1848, fiind reluate în 1849, după devizul întocmit de arhitectul I. Schlatter. Lucrările executate după incendiul din 1847 au schimbat aspectul exterior al monumentului, care a devenit neo­gotic, stil la modă în acea vreme, promovat de arhitecții germani sau austrieci. Întrucât fresca din 1715 era în bună parte distrusă de incendiu, s-a hotărât pictarea din nou a bisericii, operație pentru care a fost angajat profesorul C. Lecca. Catapeteasma a fost realizată tot atunci de către sculptorul Babic. În urma acestor lucrări, la 22 martie 1852 a avut loc târnosirea locaşului de cult.

După incendiul din 1847, când a ars Biserica „Sfântul Anton”- Puşcărie, din imediata apropiere a Bisericii Domneşti, locaşul de cult de la Curtea Veche a primit ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare, folosindu-se de atunci prescurtarea numelui marelui avă egiptean, Sfântul Anton. Din acea perioadă, în Biserica Domnească se află o icoană a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, care este făcătoare de minuni.

În anul 1914 a început restaurarea bisericii de arhitectul Gh. Lupu. Lucrările de restaurare au fost întrerupte din cauza Primului Război Mondial. O nouă restaurare a fost executată în anii 1928- 1935 de arhitectul Horia Teodora, care a redat monumentului aproape în totalitate înfățișarea și strălucirea de la început.
După cutremurul din 1977, biserica a fost reparată din nou; s-au consolidat turla și clopotnița, s-a reînnoit în parte portalul, s-au schimbat treptele de la intrare şi a fost restaurată pictura. Lucrările au fost finalizate la sfârșitul anului 1982, iar sfinţirea s-a făcut la 17 ianuarie 1983.

Paraclis Patriarhal din 2008

În anul 2006 a fost schimbată piatra Sfintei Mese și s-a executat ușa exterioară la Sfântul Altar, iar în 2007 a fost refăcută pictura. Catapeteasma a fost restaurată în anul 2008. Din acest an biserica este Paraclis Patriarhal. În anul 2009 locașul de cult a fost dotat cu mobilier nou și s-a realizat muzeul parohial, care a fost sfințit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în data de 2 februarie 2010. Acesta este primul muzeu parohial din Bucu­rești. În cursul anului 2010 și începutul lui 2011 s-a realizat lucrarea de refacere exterioară a bisericii. Tot în anul 2011 au început ample lucrări de consolidare și refacere a clopotniței, a anexelor ei, dar și a muzeului parohial. Lucrările la muzeul parohial s-au încheiat în 2012, iar celelalte în anul 2016.

Slujba de sfințire a bisericii după restaurare a fost săvârșită la 16 iunie 2013 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de care a slujit și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul. Duminică, 7 decembrie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit noile clopote ale bisericii, realizate în atelierele celebrei turnătorii Grassmayr, din Tirol, Austria. Marţi, 17 ianuarie 2017, de hramul bisericii, Patriarhul României a sfinţit lucrările efectuate la noul magazin bisericesc amenajat în apropierea locaşului de cult.

Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Bisericii Domneşti de la Curtea Veche este aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Marţi, 4 iulie 2017, sfintele moaște au fost aduse aici din biserica Saint-Antoine-l’Abbaye, de lângă orașul francez Grenoble.

Lucrările de la Biserica Domnească Curtea Veche din ultimul deceniu s-au făcut cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu osteneala părintelui paroh Gheorghe Zaharia.

De 460 de ani, în centrul vechi al Capitalei, Biserica Domnească este un reper al spiritualităţii, culturii şi istoriei noastre, o candelă a credinţei ortodoxe, un loc de rugăciune şi ajutor în necazuri şi nevoi, un reazem pentru orice suflet în căutarea alinării duhovniceşti.