Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar „Când şi cum îi spun că e adoptat?“

„Când şi cum îi spun că e adoptat?“

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 18 Octombrie 2007

Pentru multe dintre familiile din România, adopţia e singura cale de împlinire. Cuplurile devin ce

şi-au dorit dintotdeauna - părinţi, iar copiii adoptaţi îşi găsesc bucuria de a creşte într-o familie adevărată, de a fi înconjuraţi de dragoste şi afecţiune. Astăzi, până şi legea privind adopţiile e ceva mai grijulie, mai atentă, punând înainte de toate garanţia unui viitor mai bun pentru copilul abandonat, căutând să intermedieze nu găsirea unui copil pentru un cuplu care şi-l doreşte, ci a unei familii pentru copil.

L.R. şi C.R. sunt un cuplu din Iaşi care, într-un moment important al vieţii, au luat decizia de a adopta un copil. Au vrut să aibă unul al lor, dar, din cauza unor probleme de sănătate, nu s-a putut. Soluţia ultimă, la care au recurs fără să mai stea pe gânduri, a fost adoptarea unui bebeluş, pe care să-l crească şi să-l îngrijească aşa cum şi-au dorit.

Ambii soţi au 38 de ani. Ea e de profesie asistent social, aşa că sistemul de derulare al unei adopţii îi era destul de familiar. Au luat decizia, au înaintat actele şi aşa a apărut în casa lor o fetiţă buclucaşă, cu părul numai inele, pe care mama naturală o abandonase în maternitate. Procedura efectivă de derulare a adopţiei a durat circa un an de zile, timp în care copilul fusese deja încredinţat familiei adoptatoare.

Acum, micuţa de doi ani are un cămin care-i oferă protecţie şi siguranţă, doi părinţi numai ochi şi urechi la tot ceea ce face şi o cameră numai a ei, plină de jucării. „Ea e fericirea noastră. Mi-am dorit o fată cu părul creţ şi aşa a şi fost să fie. În fiecare zi îi mulţumim lui Dumnezeu că există. A fost un noroc pentru noi şi noi pentru ea“, ne spune, emoţionată, mama.

Cei doi soţi, unul asistent social, celălalt inginer, nu şi-au propus să-şi trimită fetiţa la tot felul de cursuri de pictură, dans, engleză sau orice altceva, aşa cum obişnuiesc părinţii în zilele noastre. O vor lăsa pe ea să decidă ce-i place să facă, când va mai creşte un pic. Până atunci, însă, într-un moment care li se va părea potrivit, vor trebui să-i spună că este un copil adoptat, cu delicateţea cuvenită, fără ca adevărul să se transforme într-o traumă. „O să lăsăm ca totul să vină de la sine. Oricum, o să trebuiască să-i spunem cât de repede. Nu-i nimic de ascuns. E un copil cu mult mai iubit decât alţii“, consideră tatăl.

Bebeluşii sunt preferaţi la adopţie

Similare familei prezentate mai sus sunt alte zeci de familii în Iaşi. Majoritatea cuplurilor care decid să adopte un copil preferă nou-născuţii, din dorinţa de a-i vedea cum cresc, de a participa la toate etapele dezvoltării lor.

acum, obiectivul autorităţilor în domeniu este acela de a reuşi să trimită spre adopţie copiii mari şi grupurile de fraţi, dar şi copiii de altă etnie. „Aceste trei categorii sunt în atenţia noastră şi promovăm adopţia lor, pentru că în cazul bebeluşilor este mult mai simplu“, ne-a explicat prof. Pintilie Penciuc, director executiv adjunct asistenţă socială pentru copil şi familie în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi.

Cazurile de copii mari adoptaţi sunt foarte rare. În general, acestea apar în sânul familiilor, unul dintre soţi adoptând copiii celuilalt, din altă căsătorie.

În general, adoptatorii sunt familii tinere, din diverse medii sociale, care nu pot avea copii. Sunt întocmite liste de aşteptare, lucru despre care cei ce se ocupă de protecţia copilului nu credeau că se va întâmpla vreodată în România, având în vedere legile nu tocmai bine întocmite, dar şi mentalitatea oamenilor.

Sunt şi situaţii, ce-i drept extrem de rare, în care adopţiile sunt desfăcute, din pricina neînţelegerilor dintre părinţi şi copii. „Dacă între copil şi adoptator intervine un conflict de neîndepărtat, atunci este solicitată direcţiei desfacerea adopţiei. Dacă este minor, copilul revine în grija statului şi găsim o altă soluţie pentru el. Am avut un caz sau două de acest gen, la fel cum am avut şi două cazuri în care procedurile de adopţie erau aproape de finalizare, a intervenit mama naturală şi copilul nu a mai putut fi adoptat“, a precizat prof. Pintilie Penciuc.

Copiii abandonaţi în maternităţi ajung, mai întâi, în grija asistenţilor maternali

Bebeluşii abandonaţi în maternităţi imediat după naştere sunt luaţi în evidenţa DGASPC şi daţi, ulterior, în grija unor asistenţi maternali. „În maternitate, nou-născuţii nu rămân decât 4-5 zile şi toţi merg în asistenţă maternală, la o familie-substitut, plătită, ca salariat la nostru, pentru acest lucru“, a mai explicat directorul. În evidenţa asistenţilor sociali intră copiii abandonaţi în maternităţile „Cuza Vodă“ şi „Elena Doamna“ din Iaşi şi în Spitalul Clinic de Copii „Sf. Maria“.

De la începutul acestui an, 9 copii au fost abandonaţi la Iaşi, în maternităţi, iar pe lista de aşteptare în vederea unei adopţii există circa 20 de familii.

Asistenţii maternali sunt angajaţi ai DGASPC şi au un salariu lunar de 470 RON, la care se adaugă sporul de vechime, sporul de încordare psihică şi sporul pentru mai mulţi copii. Pe lângă acestea, asistentul mai primeşte şi alocaţia de plasament pentru fiecare dintre copiii pe care-i ocroteşte.

Legea e în beneficiul copilului

Noua lege a adopţiilor, 273/2004, modifică în întregime tabloul general al adopţiilor cu care eram obişnuiţi. De data aceasta, legiuitorul s-a dovedit a fi mult mai grijuliu, atenţia fiind focalizată pe copil. „Procedurile sunt mult mai rigide, mai complexe, dar asigură o mai bună transparenţă. Important este că s-a schimbat concepţia, în sensul că, până acum, o atenţie deosebită se acorda adoptatorului şi de multe ori se scăpa din vedere copilul; acum, noi căutăm părinţi adoptivi pentru un copil, şi nu invers“, ne-a explicat directorul Penciuc.

Cei mai mulţi dintre copiii care sunt daţi spre adopţie provin din maternităţile ieşene, în urma abandonului de către mamele naturale. Cele mai multe dintre ele sunt foarte tinere, unele studente, altele eleve, care provin, surprinzător, din familii cu acces la informaţie. Acestea îşi declară identitate falsă şi, la numai o zi după ce au născut, fug din maternitate, lăsând baltă puiul de om căruia i-au dat viaţă. „Ele vin în maternitate, spun că şi-au pierdut buletinul, medicul este obligat să le ofere asistenţă medicală şi apoi fug. Altele, renunţă pur şi simplu şi sunt de acord cu procedura de adopţie. Necazul, la adopţie, este că aceasta se poate derula numai cu încuviinţarea părinţilor naturali, iar o mamă care fuge este foarte greu de găsit ca să-şi dea acordul“, ne-a mai spus directorul Penciuc.

De altfel, aceasta este şi una dintre cauzele pentru care procedura de adopţie a unui copil durează, în unele situaţii, şi câte doi ani de zile. „Adopţiile sunt hotărâte de către tribunal. Noi suntem cei care intermediem. Iar judecătorii, în general, se păzesc să încuviinţeze adopţia, în condiţiile în care mama nu este găsită. De aceea, se dau termene, se amână, până apare“, ne-a mai spus directorul DGASPC.

această trecere a timpului nu este deloc favorabilă copilului, susţin specialiştii, deoarece el se ataşează de asistenţii maternali în grija cărora este dat, iar integrarea în familia adoptatoare va fi mai dificilă. de asemenea, procedura greoaie face ca, anual, să nu se poată încheia mai mult de 30-40 de adopţii în Iaşi.

Copiii cu părinţi în străinătate nu pot fi adoptaţi

Problema copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, rămaşi în grija bunicilor, a unchilor sau a prietenilor de familie e una stringentă pentru autorităţile care asigură protecţia socială în România. Aceşti copii nu pot fi adoptaţi, deoarece părinţii nu ar fi niciodată de acord.

Pentru că în unele cazuri, însă, situaţia acestora devine dramatică (sunt nesupravegheaţi, consumă băuturi alcoolice, droguri, etc.), DGASPC este obligată să intervină şi să interneze, pentru o perioadă, aceşti minori în centre de plasament sau să îi dea în grija unor asistenţi maternali.

Fenomenul este alarmant, atât în mediul urban, cât şi în lumea satelor, aici fiind, însă, şi mult mai vizibil. „În fiecare comună există un comitet de supraveghere, format din primar, directorul şcolii şi preot, care sesizează astfel de cazuri şi analizează ce măsură preventivă pot lua ei, înainte de a veni direcţia, care ia o măsură de protecţie propriu-zisă. Pentru că cel mai normal este ca în primul rând copilul să rămână în familia naturală sau în cea lărgită, şi numai în cazuri extreme, când viaţa îi este pusă în pericol, să intervenim noi“, a subliniat directorul executiv adjunct al DGASPC Iaşi.

Momentul adevărului

„Când îi spun copilului că e adoptat?“ - aceasta pare să fie marea dilemă a familiilor adoptatoare, în contextul în care legea adopţiilor prevede în mod expres obligaţia părinţilor de a le spune copiilor că sunt adoptaţi. „Trebuie spus copilului că este adoptat de la o vârstă cât mai fragedă, dar, aşa cum spun şi specialiştii, când credem că poate înţelege. Experienţa arată că, mai devreme sau mai târziu, el tot află şi atunci este traumatizant pentru copil“, a apreciat prof. Pintilie Penciuc.

Părinţii adoptivi, de altfel, primesc consiliere în acest sens, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Mai mult decât atât, în Iaşi funcţionează, din acest an, un birou unic în ţară, de consiliere postadopţie. Biroul a fost organizat cu finanţare printr-un program Phare, urmând ca aici să activeze un jurist, un psiholog, asistenţi sociali, obiectivul principal fiind consilierea postadopţie şi, după caz, aplanarea unor conflicte ce apar mai ales în adolescenţă.

Asistenţii sociali menţin legătura cu familiile şi după adopţie

După definitivarea procedurii, familiile rămân în legătură permanentă cu asistenţii sociali care s-au ocupat de cazul lor, sfătuindu-i şi sprijinindu-i ori de câte ori au nevoie. „Ne-am dat seama că ei au nevoie să se întâlnească şi cu noi şi cu alte familii care au adoptat. Părinţii vor să-şi pună în legătură copiii, nu pentru că ar fi deosebiţi de ceilalţi, dar pentru că trebuie să-i învăţăm şi pe cei din jur să nu-i privească altfel“, a mai spus Simona Budăi, şefa Biroului de protecţie de tip familial şi adopţie din cadrul DGASPC.

În cadrul Biroului de consiliere postadopţie se organizează grupuri de suport pentru familii şi copii, mai ales pentru momentul în care decid să spună adevărul despre adopţie. De asemenea, sunt organizate grupuri de educaţie parentală, în cadrul cărora se întâlnesc câte 10 familii care se află în proces de adopţie. Aici se discută lucruri legate de dezvoltarea copilului, de posibilităţi de a educa, de a face faţă nevoilor copilului. Viitorii părinţi sunt extrem de interesaţi de aceste întâlniri, dornici să adopte cât mai rapid. „Cei care au deschis procedura de adopţie sunt foarte nerăbdători. În general, au depăşit tipul acela de familie temătoare, cu tot felul de griji legate de felul în care o să fie copilul. Lumea s-a relaxat şi înţelege exact ce înseamnă adopţia“, a explicat d-na Budăi.

Familii cu copii, care vor să adopte

De-a lungul timpului, lucrând în domeniul adopţiilor, asistenţii sociali întâlnesc situaţii dintre cele mai diverse. Iar motivaţiile pentru care doresc o adopţie sunt la fel de variate. „Vin să adopte familii care au pierdut un copil, pe care ar vrea, într-un fel, să-l înlocuiască. Sunt şi familii care au proprii copii, dar care vor să adopte. M-a impresionat cazul unor surori gemene de 5 ani; au mers la o familie care avea un băiat mai mare. Surorile au stat de la naştere la un asistent maternal, inevitabil au perceput-o ca fiind «mama» şi mereu ne-am gândit cum să-i explici unui copil că-l iei de lângă o mamă şi să-l duci altei mame. Până la urmă, adopţia a fost un succes“, ne-a povestit, emoţionată, Simona Budăi.

De asemenea, autorităţile au înregistrat o adevărată „explozie“ de asistenţi maternali doritori să adopte copiii pe care i-au avut în grijă.

În jur de 40 de familii doresc să adopte, în fiecare an

Potrivit statisticilor Direcţiei de Asistenţă Socială, în anul 2006, 44 de familii au primit atestat de familii adoptatoare, 39 au deschis procedura de adopţie, dar numai 22 dintre acestea au primit încuviinţarea adopţiei. Numărul mic de adopţii finalizate apare ca urmare a tergiversării temenelor în instanţă, dar şi a listelor lungi de aşteptare. De la începutul acestui an au fost atestate 35 de familii adoptatoare, iar 18 au definitivat procedura.

▲ Ce paşi cuprinde procedura de adopţie

Procedura de adopţie cuprinde o serie de etape urmate cu rigurozitate.

Pentru început, familia trebuie atestată de specialişti ca familie adoptatoare. Acest lucru presupune adresarea către DGASPC cu o cerere, prin care să solicite obţinerea atestatului. Ulterior, cazul este preluat de un asistent social, cel care va monitoriza situaţia pe toată perioada derulării adopţiei.

Familia este programată apoi la o evaluare psihologică, după care urmează evaluarea socială. „Familia trebuie să participe la o serie de cursuri de pregătire în vederea atestării. Sunt trei sesiuni de întâlniri cu astfel de familii, la care se discută probleme legate de ce înseamnă adopţia, ce particularităţi psihologice are copilul care urmează să fie adoptat, ce probleme pot apărea postadopţie, cum se modifică dinamica cuplului după apariţia unui copil şi, mai ales, a unui copil adoptat“, ne-a explicat Simona Budăi, şefa Biroului de protecţie de tip familial şi adopţie din cadrul DGASPC.

După evaluare este întocmit un raport, în baza căruia directorul direcţiei emite o dispoziţie, care atestă că familia respectivă este aptă să adopte.

Se eliberează astfel un atestat de familie adoptatoare, valabil un an de zile pe întreg teritoriul României. În mod automat, familia atestată intră în baza de date a DGASPC şi este introdusă pe lista de aşteptare. „Sunt mai multe familii care doresc să adopte, decât copii. Poate pare ciudat şi absurd, în condiţiile în care vedem o mediatizare în exces a copiilor părăsiţi în maternităţi. Totuşi, cei mai căutaţi sunt nou-născuţii şi nu există atât de mulţi părinţi care să-şi dea copiii spre adopţie“, a mai precizat d-na Budăi.

Pentru copiii aflaţi în evidenţa direcţiei, spre adopţie, se identifică una dintre familiile aflate pe lista de aşteptare, cea mai potrivită pentru fiecare în parte.

Încredinţarea în vederea adopţiei

Potrivirea între familie şi copil este, la început, una teoretică. Familiei respective îi este prezentat copilul, după care are loc întâlnirea propriu-zisă. Pentru că în majoritatea cazurilor este vorba despre bebeluşi, procesul de potrivire este unul relativ rapid, date fiind nevoile limitate ale nou-născutului. Mai dificil este, însă, în cazul copiilor mai mari. „Au existat cazuri de copii de 4-5 ani care au necesitat o perioadă mai mare de adaptare în familie: întâlniri în direcţie, întâlniri în oraş. Unii copii veneau din asistenţă maternală şi erau obişnuiţi cu acele persoane. Dar nu au fost eşecuri“, a mai spus Simona Budăi.

După etapa de potrivire, are loc încredinţarea copilului, în vederea adopţiei, la familia adoptatoare, perioadă care durează trei luni de zile, timp în care asistentul responsabil de caz monitorizează felul în care copilul s-a acomodat. În final, intervine ultima etapă a procedurii, respectiv definitivarea dopţiei print-o sentinţă civilă definitivă de adopţie, în baza căreia se eliberează un certificat de naştere pentru copil de către Oficiul de Stare Civilă. Părinţii adoptivi pot opta pentru schimbarea prenumelui copilului.

Ce cuprinde dosarul

Pentru întocmirea dosarului în vederea adopţiei sunt necesare copii xeroxate după actele de stare civilă, cazier, adeverinţă medicală, documentele privind veniturile familiei, recomandări din partea colegilor de la locul de muncă, actul de proprietate al locuinţei. La aceste documente, după încredinţarea în vederea adopţiei, sunt adăugate actele copilului, respectiv: copia după certificatul de naştere, adeverinţa medicală.