Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Cât de buni sunt oamenii religioşi?

Cât de buni sunt oamenii religioşi?

Un articol de: Andreea Raluca Neagu - 17 Ian, 2008

„Scena străzii - afirma un mare psiholog român - în orice oraş din lume ne oferă posibilitatea întâlnirii atât cu bunul, cât şi cu răul samaritean. Un accident de circulaţie nu-i lasă indiferenţi pe cei mai mulţi dintre trecători. Unii se implică, acordă prim-ajutor victimei, o transportă de urgenţă la spital. Alţii rămân doar spectatori, o compătimesc sau nici măcar atât: îşi continuă drumul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Primii, asemenea bunului samaritean din parabola biblică, dezvoltă un comportament prosocial, ceilalţi, ca preotul şi levitul, par că nu şi-au însuşit din Biblie decât învăţătura: Cine trece pe drum şi printre ce nu-i al lui şi se amestecă, e asemenea omului ce câinele şi-apucă de urechi.“

Sute de ani, oamenii au practicat şi studiat altruismul, atât în cadrul sistemelor religioase şi filosofice, cât şi ca parte a vieţii lor. Cu toate acestea, studiul ştiinţific al altruismului a început destul de târziu, conceptul fiind introdus de August Comte în 1851.

Definit ca ajutor acordat unei persoane fără a urmări obţinerea vreunei recompense materiale, ca urmare a actului nobil efectuat, altruismul se învaţă din interacţiunea cu semenii noştri şi evoluează în fiinţa umană, ca principiu şi mod de viaţă, pe măsura ce omul urcă pe scara socială.

Dintr-o perspectivă psihologică nu ştim prea multe despre variabilele ce influenţează decizia unei persoane de a deveni voluntar sau alţi factori ce mobilizează şi susţin atâţia voluntari. Ce factori îi motivează pe voluntari? Acest potenţial pentru altruism există în fiecare om în parte? Ce factori întăresc sau diminuează angajamentul individual şi de grup al voluntarilor în timp? Psihologii au fost interesaţi să afle în ce măsura instituţiile religioase şi voluntarii motivaţi spiritual au un rol în determinarea comportamentului egoist şi narcisist.

Credincioşii sunt mai altruişti?

Majoritatea, dacă nu toate religiile lumii, promovează altruismul ca valoare morală importantă. Acesta este central în învăţăturile lui Hristos, în special în predica de pe munte („Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui“), considerat ca o obligaţie personală în islamism („zakatul“), valorizat social în hinduism şi budism (îngrijirea faţă de „călugării ambulanţi“), etc.

Religia contribuie la dezvoltarea altruismului: oferă modele, metode şi resurse. Oamenii care trăiesc mai mult pentru ceilalţi decât pentru ei înşişi reprezintă un model de urmat. Literatura religioasă e plină de exemple de persoane remarcabile ce transcend propria lor durere şi privesc la ceilalţi cu compasiune.

Pe de altă parte, studiile folosind planuri socio-experimentale au arătat că şi comportamentul prosocial, ca funcţie a religiozităţii, e limitat la orientări religioase specifice. Mai mult, acesta reflectă mai degrabă o motivaţie egoistă (preocuparea pentru imaginea pozitivă de sine) decât o motivaţie altruistă. Oamenii religioşi pot fi chiar discriminatorii şi nesăritori la ajutorul celor care nu fac parte din grupul lor.

Astfel, putem spune că persoanele religioase sunt într-adevăr mai altruiste, sau comportamentul de ajutorare se manifesta în egală măsură şi la persoanele nereligioase sau mai puţin religioase? În acest sens, au fost realizate o serie de studii experimentale începând cu anul 1976 (J. A. Christenson, L. V. Annis, C. D. Batson, etc). Rezultatele sunt surprinzătoare: religiozitatea nu este un bun predictor al comportamentului de ajutorare. Participarea la biserică nu se transpune în mod necesar într-o conştiinţă socială sau într-o înclinaţie mai mare de a-i ajuta pe ceilalţi în nevoie. Altruismul presupune sacrificiu de sine, şi ca orice sacrificiu trebuie să rănească într-o oarecare măsura ego-ul.

Bărbaţii sunt mai săritori decât femeile

Cu toate acestea, cercetări psihologice mai recente au evidenţiat o serie de factori care se presupune că ar influenţa comportamentului de ajutorare:

Se vorbeşte, în primul rând, de dispoziţia în care se află subiectul în momentul respectiv: indivizii aflaţi în dispoziţie bună sunt mult mai inclinaţi să acorde ajutor decât cei aflaţi într-o dispoziţie proastă. Când oamenii se simt bine, ei sunt mai puţin preocupaţi de ei înşişi şi mai sensibili la nevoile şi problemele altora. Pe de altă parte, persoanele care se simt triste ori indispuse se concentrează mai mult asupra lor însele, asupra grijilor şi problemelor lor, sunt mai puţin preocupate de binele altora şi mai puţin înclinate sa-i ajute pe alţii.

Vremea frumoasă, însorită induce o stare de bună dispoziţie, care-i determinã pe indivizi sa-i ajute pe ceilalţi, iar vremea mohorâta, cu cer acoperit provoacă proasta dispoziţie şi inhibă comportamentul de ajutorare.

Multe studii au evidenţiat faptul ca bărbatii sunt mai înclinaţi să le ajute pe femei decât sunt femeile să-i ajute pe bărbaţi.

Un scenariu tipic îl constituie pana de maşina, în care şoferul e nevoit să apeleze la ceilalţi. Se observă că bărbaţii vor fi cei care vor opri (de regulă singuri) pentru a acorda ajutor, însă dacă luăm în consideraţie motivaţia sexuală a bărbaţilor, nu putem afirma ca aceştia au o capacitate empatică mai mare decât a femeilor.

Oamenii originari din marile metropole au tendinţe egoiste

Deşi este unul dintre cele mai dificile comportamente de definit, altruismul poate fi detectat prin tomografiile creierului, conform noilor cercetări americane. Acestea au demonstrat activitatea în zona contextului temporal posterior-superior ce putea prezice comportamentul altruist şi propriile gânduri ale oamenilor cu privire la cât de egoişti sau generoşi sunt. Deşi înţelegerea funcţiei regiunii acestei zone a creierului nu identifică în mod necesar ceea ce-i determina pe oameni să acţioneze într-un mod altruist, aceasta ne-ar putea ajuta să înţelegem originile unor importante comportamente prosociale.

În mod surprinzător, mărimea localităţii de origine a subiectului are oarecare influenţă asupra acestui tip de comportament: indivizii care au copilărit în oraşe mici sau în mediul rural au o tendinţă mai pronunţata de a ajuta, în raport cu cei originari din metropole.

Timpul este un alt factor situaţional care ar influenţa comportamentul prosocial, conform studiilor lui Darley şi Batson (1973): subiecţii presaţi de timp erau mai puţin săritori decât ceilalţi nepresaţi de timp.

De asemenea, perceperea similarităţii faţă de aproapele în nevoie creşte dorinţa persoanei de a ajuta. Percepţii ale similarităţii includ caracteristici precum rasa, etnia, genul sau tipul de problemă. Când două persoane împărtăşesc una sau mai multe dintre aceste trăsături, se creează o legătura comună prin care relaţionează. Ceea ce este comun duce la comportamentul de ajutorare, fapt dovedit de studiile lui Cialdini, Brown, Lewis, Luce, şi Neuberg (1997).

Copiii de 18 luni prezintă un comportament altruist, sugerând că oamenii au o tendinţă naturală de a ajuta, precum s-a demonstrat în cercetările germane. Experimentatorii au creat sarcini simple, ca scăparea unui umeraş de haine în timpul aranjării hainelor în linie sau aşezarea greşită a teancului de hârtii sau cărţi. Aproape toţi din cei 24 de copii mici din experimentul realizat de Felix Warneken au ajutat prin ridicarea umeraşului sau a cărţii, de regulă în primele 10 secunde ale experimentului. Au realizat acest lucru doar fiindcă au crezut că cercetătorul avea nevoie de ajutor, dacă erau aruncate pe jos în mod intenţionat, copiii nu le ridicau.

  • Bunătatea animalelor
Comportamentul altruist nu este întâlnit doar la oameni, ci şi în cadrul speciei animale, în special la animalele cu complexe structuri sociale. De exemplu, liliecii-vampiri regurgitează în mod regulat sânge, pe care îl donează celorlalţi membri ai grupului care nu au reuşit să se hrănească în noaptea respectivă. Maimuţele dau semnale de alarmă pentru a-şi avertiza membrii grupului de prezenţa prădătorilor, chiar dacă acţionând astfel vor atrage atenţia asupra lor, punându-şi propria viaţă în pericol. Berzele, când văd că tatălui lor i-au căzut penele de bătrâneţe, stau în jurul lui şi-l încălzesc.