Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Catedrale naţionale din lumea ortodoxă ridicate după 1990

Catedrale naţionale din lumea ortodoxă ridicate după 1990

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 19 Noi, 2018

După căderea comunismului, în ţările ieşite de sub acest sistem dictatorial s-au con­struit catedrale naţionale reprezentative pentru creştinii ortodocşi, construcţii impu­nă­toa­re ce dau mărturie despre dinamismul Orto­do­xi­ei şi des­pre puterea cre­dinţei acelui popor. Iată pa­tru catedrale din lumea or­todoxă construite după anul 1990.

Una dintre cele mai importante catedrale ortodoxe din vremea noastră este şi cea de la Moscova, a cărei existenţă de până acum se poate identifica cu istoria zbuciumată a Rusiei, trecută de la gloria ţaristă din secolul al XIX-lea la istoria sovietică a secolului XX, şi ajunsă astăzi într-o societate postcomunistă. Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova a fost construită în timpul regimului ţarist în secolul al XIX-lea, demolată de Stalin în anii ’30 ai secolului XX şi refăcută în anii ’90 ai aceluiaşi secol, în timpul puterii post­sovietice de la Kremlin.

Catedrala a fost construită în amintirea victoriei pe care Rusia țaristă a repurtat-o cu ajutorul „generalului iarna” asupra trupelor împăratului Napoleon Bonaparte în anul 1812 şi ca o mângâiere pentru populaţia moscovită, care şi-a văzut oraşul distrus prin incendiere în faţa ocupanţilor francezi. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1839, iar lucrările au durat peste 40 de ani, construcţia principală fiind finalizată în anul 1880. Biserica a fost sfinţită la data de 26 mai 1883, odată cu încoronarea ţarului Alexandru al III-lea. În anul 1931, în plină epocă sta­­linistă, la ordinul conducătorului suprem al URSS, Iosif Vissa­rionovici Stalin, Catedrala „Hristos Mântuitorul” a fost distrusă pentru a face loc construirii Palatului Sovietelor. Proiectul a fost aban­donat, pe locul catedralei construindu-se câteva bazine de înot.

Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Dorinţa Bisericii Ortodoxe Ruse de refacere a Catedralei „Hristos Mântuitorul” din Moscova a putut prinde contur în ultimii ani de existență a Uniunii Sovietice. În februarie 1990, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a început demersurile pentru reconstruirea catedralei pe locul original. Au fost îna­intate solicitări Guvernului rus pentru restituirea terenului Bisericii, iar conducătorul URSS Mihail Gorbaciov însuşi a aprobat ridicarea din temelii a catedralei-simbol. În luna iulie 1992, sub auspiciile Federaţiei Ruse, preşedintele acesteia, Boris Elţîn, a instaurat „Fondul pentru reconstruirea Moscovei”, stabilind un comitet menit să refacă reperele arhitecturale ale metropolei distruse de comunism, la loc de cinste aflându-se Catedrala „Hristos Mântuitorul”. În 1994, piscina populară din capitala Rusiei era închisă şi demontată oficial. Primarul Moscovei de atunci, Iuri Lujkov, a semnat decizia privind reconstruc­ția catedralei. Partea de arhitectură a fost încredinţată arhitectului Mihail Posohin, iar pictura şi sculptura, artistului Zurab Ţereteli.

Patriarhul Alexei al II-lea avea să pună piatra de temelie pentru noua catedrală în ziua de 7 ianuarie 1995. S-a alcătuit şi un Consiliu public de supraveghere a reconstrucţiei catedralei, condus de patriarh şi de primarul Moscovei, stabilindu-se ca edificiul să reproducă fidel planurile originale. În 1996, sub bolta la roşu a catedralei a fost săvârșită prima slujbă, Vecernia din ziua de Paşti (A doua Înviere). Pentru finanţarea lucrărilor a fost înfiinţată o fundaţie de susţinere a rezidirii Catedralei „Hristos Mântuitorul”. Conform datelor acestei fundaţii, la 18 iunie 2001 fuseseră cheltuite 4 miliarde de ruble. Costurile acestea includeau tot, de la pregătirea terenului pentru construc­ție şi demontarea piscinei până la cheltuielile legate de exploatarea imo­bilului finalizat.
În anul 2000, o comisie de stat în frunte cu primarul adjunct al Moscovei a semnat luarea în primire a construcției. La 19 august 2000, în ziua praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului (pe calendarul iulian neîndreptat), Patriarhul Alexei al II-lea a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Catedralei „Hristos Mântuitorul”.

Cu planul în formă de cruce şi trei altare, este cea mai mare catedrală din Rusia: înălţimea este de 103 metri, pereţii au grosimea de 3,2 metri, suprafața pardoselei este de 4.000 mp, iconostasul are înălţimea de 27 m. Sculptura iconostasului, pictura, arhitectura interioară au fost realizate cu contribuţia a numeroşi artişti de marcă, academicieni şi restauratori. S-a încercat ca noul locaş să fie cât mai apropiat de cel original, dar au fost introduse elemente funcţionale noi. Complexul catedralei include o sală a Adunărilor bisericeşti, o Sală Sinodală, saloane de recepţie decorate după modelul celor din Palatul Kremlin, precum şi birouri ale Administraţiei Patriarhale. Exteriorul este decorat cu marmură, iar scările şi baza sunt din granit roşu.

Catedrala „Sfântul Sava”

Catedrala „Sfântul Sava” din Belgrad este un adevărat simbol al statului, al tradiţiilor și al independenţei naţionale şi religioase a Serbiei, o dăltuire în piatră a mândriei naţionale a acestui popor ortodox balcanic. Sârbii au un cult deosebit pentru Sfântul Sava Nemanja (1175-1235), primul Arhiepiscop al Serbiei. Fiu de domnitor ajuns monah atonit, el a primit hirotonia întru arhiereu în anul 1219, prin punerea mâinilor Patriarhului Ecumenic Manuel I Haritopoulos, Biserica Ortodoxă din Serbia dobândindu-şi astfel autonomia. S-a mutat la Domnul în ziua de 27 ianuarie 1235, în cetatea Târnovo, unde a fost înmormântat până când cinstitul trup i-a fost readus în Serbia şi depus în Mănăstirea Mileševa. În anul 1595, în Vinerea Mare, turcii conduşi de Sinan Paşa au jefuit mănăstirea, furând moaştele Sfântului Sava. La 27 aprilie 1595, pe colina Vracear din Belgrad au ars în foc cinstitele moaşte, acel loc devenind reprezentativ pentru poporul sârb. În 1895, la 300 de ani de la sacrilegiul comis de turci, un grup de credincioşi, având în frunte pe Mitropolitul Belgradului Mihail Jovanovi, a fondat o asociaţie ce milita pentru construirea unei catedrale închinate Sfântului Sava pe Dealul Vracear. Atunci a fost ridicat un paraclis temporar, urmând a fi dezbătute planurile bisericii gândite a deveni monument emblematic al naţiunii.

Instabilitatea din Europa de la începutul secolului XX, cu izbucnirea războaielor balcanice şi a Primului Război Mondial, a tergiversat construirea noii catedrale. Construcţia a început în anul 1935, iar la 10 mai 1939, ziua în care se împlineau 345 de ani de la arderea moaştelor Sfântului Sava, Patriarhul Gavriil Dojici împreună cu regele Petru al II-lea Karagiorgevici au pus pisania pe piatra de temelie. S-a lucrat continuu până 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când construcţia ce ajunsese la cota de 10 metri deasupra temeliei a fost abandonată. Ulterior, conducerea comunistă venită la putere după război a tergiversat cele 88 de solicitări ale Patriarhului Gherman de reluare a lucrărilor pe şantierul abandonat, pe care ierarhul îl numea „o rană deschisă”.

Construcţia a reînceput abia după o jumătate de secol. În ziua de duminică, 12 mai 1985, Patriarhul Gherman săvârșea Sfânta Liturghie solemnă pe șantierul redeschis al catedralei, împreună cu un sobor de 20 de ierarhi şi numeroşi preoţi. Anii ‘90 nu au scutit Belgradul de frământările ce cuprinseseră statele din fosta Iugoslavie, astfel că şantierul Catedralei Naţionale a evoluat anevoios. La jumătatea anilor ’90, după domolirea războaielor, opinia publică sârbă şi-a îndreptat din nou atenţia asupra şantierului catedralei şi lucrările au continuat. În anul 2002, autorităţile din Belgrad au acordat Bisericii Ortodoxe a Serbiei un teren pe platoul Vracear, în vecinătatea Catedralei „Sfântul Sava”, pentru a ridica o nouă Reședință Patriarhală. În 2004, catedrala a fost finalizată la exterior. Inaugurarea catedralei a avut loc la 10 mai 2004, cu ocazia sărbătorii Sfântului Sava. Aici a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, alături de ierarhi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe, în frunte cu Patriarhul Pavel. Pentru realizarea acestui proiect măreţ, Patriarhia Sârbă împreună cu statul au organizat o campanie de informare a publicului în ceea ce priveşte proiectul catedralei, cu scopul atragerii sponsorilor şi a donaţiilor pentru finalizarea proiectului construirii ei. Cele mai mari colecte s-au făcut în Arhiepiscopia de Belgrad şi Carloviţ, apoi pe teritoriul fostei Iugoslavii, iar a treia în ierarhie a fost contribuţia diasporei. Un aport deosebit în construirea catedralei l-a avut diaspora sârbă din Statele Unite ale Americii.

Un rol important în construcţia catedralei l-a avut Societatea pentru construirea Catedralei „Sfântul Sava”. Chiar dacă aceasta s-a dizolvat în 1945, ea se reînfiinţează în septembrie 2001 la iniţiativa primului-ministru al Serbiei, Zoran Djindjici. Federaţia Rusă este cea care finanţează mozaicul şi finisajele din interiorul catedralei. Placată cu marmură albă şi granit la exterior, Catedrala „Sfântul Sava” din Belgrad a devenit edificiul-emblemă al oraşului. În formă de cruce grecească, cu o cupolă maiestuoasă a Pantocratorului ce se ridică la înălțimea de 70 de metri şi având deasupra o cruce aurită ce măsoară 12 metri, biserica domină peisajul capitalei Serbiei, fiind vizibilă din toate împrejurimile. Pe bolţile catedralei străjuiesc alte 18 cruci aurite de diferite mărimi, iar credincioşii sunt chemaţi la rugăciune de 49 de clopote Grassmayr, dintre care cel mai greu cântăreşte 6,2 tone. În lungime, de la est la vest, măsoară 91 de metri şi are o lăţime de 81 de metri de la nord la sud. La demisol se regăsesc o criptă îmbrăcată în sticlă ce adăposteşte fragmente dintr-un veşmânt al Sfântului Sava, un muzeu ce expune tezaurul bisericii şi o capelă închinată Sfântului Mucenic Lazăr, cneazul Serbiei. Biserica „Sfântul Sava” din Belgrad va fi îmbrăcată la interior în veșmânt de mozaic, care după estimări va fi terminat în anul 2022.

Catedrala „Sfânta Treime“

În anul 1989, Preafericirea Sa Ilie al II-lea, Patriarhul-Catolicos al Întregii Georgii, lansa ideea unui proiect de catedrală naţională pusă sub ocrotirea Sfintei Treimi. La 9 aprilie 1991, Georgia obţinea independenţa, dar războiul civil izbucnit aici în perioada 22 decembrie 1991 - 31 decembrie 1993 a tergiversat începerea lucrărilor la noua Catedrală din Tibilisi. Catedrala „Sfânta Treime” a fost numită „simbol al renaşterii naţionale şi spirituale” georgiene, piatra ei de temelie fiind pusă la 23 noiembrie 1995, zi care este sărbătoare naţională în Georgia, fiind numită „Giorgoba”. Gruzinii au răspuns la chemarea Patriarhiei Georgiei de a clădi o catedrală reprezentativă, edificiul fiind ridicat în doar nouă ani. Slujba de sfinţire a fost săvârşită la 23 noiembrie 2004 de Preafericirea Sa Ilie al II-lea alături de un sobor de ierarhi.

Este construită în formă de crucifix, încununată cu un dom susținut de opt coloane care formează centrul catedralei. De la cota zero până în vârful cupolei Pantocrator, catedrala are o înăl­ţime de 98 de metri, deasupra ridicându-se o cruce aurită de 7,5 metri. Arhitectura catedralei respectă stilul georgian, făcut celebru de biserica istorică Svetitskhoveli, reprezentat la o scară mult mai mare. Complexul Sameba cuprinde catedrala de 5.000 de metri pătraţi, o clopotniţă, Reşedinţa Patriarhală, o mănăstire, un seminar teologic, o academie teologică, precum şi arhondarice. Alături de Altarul principal închinat Sfintei Treimi, catedrala adăpostește câteva capele, închinate mai multor sfinți. Cinci dintre altare se află la demisolul ce măsoară 13 metri în înălţime. Podeaua catedralei este realizată din marmură, iar Altarul este decorat cu mozaicuri. Pictura murală este executată de un grup de artişti iconari sub coordonarea lui Amiran Goglidze. „Clădirea secolului” au numit-o georgienii, care prin donaţiile oferite au făcut posibilă ridicarea ei într-un timp atât de scurt. Catedrala „Sfânta Treime” din Tbilisi este pentru ortodocșii din Georgia un simbol al spiritualității şi demnității lor naționale.

Catedrala „Învierea Domnului”

În perioada comunistă, Albania a fost declarată primul stat ateu din lume. Dar după 1990, Ortodoxia din Albania a înviat sub păstorirea plină de misionarism apostolic a Preafericitului Părinte Arhiepiscop Anastasios. Catedrala „Învierea Domnului” din Tirana este încununarea activităţii sale pastoral-misionare. La sfinţirea acestei catedrale, săvârșită la 1 iunie 2014, Preafericitul Părinte Arhiepiscop Anastasios spunea: „Un efort mare, dar şi o mulţumire care a fost încununată în această zi prin prezenţa soborului de Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume”.

Catedrala „Învierea Domnului” din Tirana a fost construită pe locul unei biserici vechi din anul 1865, închisă în 1967. Construcția ansamblului eclesiastic, ce cuprinde catedrala, un paraclis, clo­pot­ni­ța, sediul Sfântului Sinod și un centru cultural, a durat opt ani, din 2004 până în 2012. Conceptul arhitectural al loca­șului de cult se bazează pe rotondă, care simbo­li­zează ideea timpului fără sfârșit. Axa principală reprezintă centrul unei cruci cu înălțimea și lățimea de 49 de metri, ale cărei brațe constituie principala structură de sprijin a bisericii. Cupola bisericii are diametrul interior de 26 m și înălți­mea de 23 m, în timp ce struc­turile de sprijin se susțin pe contraforturi cu stâlpi plasați în semicerc. Crucea cupolei, contraforturile aranjate semicircular care sprijină structura acoperi­șului și acoperi­șu­rile celor trei abside ale Sfântului Altar sunt acoperite cu foi din cupru suflate cu aur. Interiorul cupolei este decorat cu mozaic în relief, centrul acesteia fiind dominat de imaginea Pantocratorului, cele 12 secțiuni din jurul cupolei fiind o reprezentare decorativă a raiului. În partea nord-vestică a catedralei se află un paraclis construit în formă de cruce. Pe latura estică a an­samblu­lui catedralei se află sediul Sfântului Sinod, care găzdu­ieș­te birou­rile arhiepiscopale, biblioteca și alte două paraclise. Aces­tea se întind pe patru etaje deasupra solului și pe alte două la subsol. La subsolul catedralei se află centrul cultural, cu un amfiteatru ce poate găzdui peste 800 de persoane. Spre nord, în fața centrului cultural și de conferințe, se află un amfiteatru în aer liber pentru activitățile din timpul verii.

Construcţia de catedrale naţionale reprezintă rodul şi osteneala acestor popoare ortodoxe în slujirea credinţei celei drepte.