Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Cetatea Neamţ, „martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute”

Cetatea Neamţ, „martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute”

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 03 Feb, 2020

De şapte veacuri Cetatea Neamţ străjuieşte valea râului Ozana, „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, după cum o definea în „Amintiri din copilărie” marele scriitor Ion Creangă. Despre acest bastion al istoriei noastre, scriitorul Calistrat Hogaș nota: „Cetatea Neamțului, cetatea lui Ștefan, martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute“. Acest martor tăcut adună şi astăzi, anual, sute de mii de oameni.

Cetatea este vizitată de numeroși oameni pentru a descoperi pagini din istoria zbuciumată a neamului nostru şi să se bucure de legendele pe care le-a născut poporul în legătură cu aceste locuri pline de fapte de vitejie. Aici descoperă frumuseţea locului descris atât de frumos de poetul Dimitrie Bolintineanu: „Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,/ Unde curge-n vale un râu mititel“. Răsfoind paginile lucrării lui Dimitrie Cantemir, „Descriptio Moldaviae“, aflăm că Cetatea Neamţ „a fost de multe ori atacată, dar n-a fost cucerită decât de două ori: o dată de turci, sub domnia lui Soliman, și altă dată, în vremurile noastre, de Ioan Sobieski, craiul Lehiei. Dar ea n-ar fi fost luată, dacă foamea nu i-ar fi silit pe cei câțiva moldoveni, aflați înlăuntru ca s-o apere, s-o dea în mâinile leșilor, după o împresurare de mai multe zile”.

În istorie, Cetatea Neamţ este menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expe­diției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în Moldova. După cum atestă Cronica veche moldovenească, domnitorul Ștefan I (1394-1399) i-a învins pe unguri la Hindău (azi satul Ghindăoani, aflat la circa 12 km sud de Târgu Neamț), fapt confirmat și de ins­cripția de pe piatra de mormânt a lui Ștefan I aflată în Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi. Cronica oficială maghiară și documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reședința domnească, asediind probabil și Cetatea Neamț. La 2 februarie 1395, s-a emis un act de cancelarie „ante castrum Nempch“, care constituie prima atestare documentară a cetății.

Cetatea medievală Neamț se află în Moldova, la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Este localizată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania. Ea a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Era una dintre cele mai bine întărite cetăți, de care a dispus statul medieval moldovenesc, cu un rol important în sistemul general de apărare a țării.

Materialele de construcţie utilizate în cele două perioade de ridicare a cetăţii au fost obţinute din zonele înconjurătoare: gresie, şisturi verzi, bolovani, pietriş şi nisip. Mortarul folosit, alcătuit din var, nisip, piatră sfărâmată, cărămidă pisată şi mangal, făcea priză perfectă, fiind atât de solid încât, după mai bine de 600 de ani, s-a dovedit a fi mai rezistent decât piatra.

Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de forti­ficații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Date istorice

A fost construită în timpul domniei lui Petru I (1375-1391). Primul document care menționează numele unui pârcălab (comandant de cetate) datează din anul 1407. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504) a supraînălțat zidurile cetății cu circa 6-7 m, iar pe latura de nord a fortului mușatin s-a construit un zid flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase și rezistente, cu înălțimi variabile, de până la 30 de metri. Tot acum a dispus săparea unui șanț de apărare mult mai adânc și mai larg decât cel anterior, în partea de nord și nord-est a fortului. În anul 1476, sultanul otoman Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile Cetatea Neamț, fără să o poată cuceri. Domnitorul Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) a dispus efectuarea unor lucrări la Cetatea Neamț, solicitând, printr-un document din 10 mai 1529, conducătorilor orașului Bistrița să-i trimită un zidar priceput. În 1538, Cetatea Neamț și-a deschis porțile în fața oștilor lui Soliman Magnificul. În a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561; 1564-1568), acesta este obligat de turci să distrugă toate cetăţile Moldovei. Având ziduri groase, Cetatea Neamț nu a suferit distrugeri importante, arzând doar lemnăria și prăbușindu-se plafoanele, susținute de grinzi groase de stejar. Domnitorul Petru Șchiopul, în prima sa domnie (1574-1577), a inițiat refacerea Cetăţii Neamţ. În mai 1600, Mihai Viteazul intră în Moldova şi, după cum relatează cronicarul Miron Costin, tot atunci și-a deschis porțile și Cetatea Neamț, fără a opune nici o rezistență. Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a reparat Cetatea Neamțului, care „a stat mulți ani părăsită“. Voievodul a construit pe locul paraclisului o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae“, încăperile din cetate căpătând aspect de chilii. Lucrările au fost finalizate în anul 1646, după cum consemnează o pisanie în limba slavonă, aflată în prezent la Mănăstirea Secu. În această perioadă, pentru scurt timp a fost şi mănăstire. A fost distrusă parțial de către domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino, în 1675. În 1691, scrie o nouă pagină de eroism când, apărată de un mic grup de plăieși, va rezista asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. Domnitorul Mihai Racoviță, în 1717, ordonă distrugerea Cetăţii Neamț. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a emis mai multe acte domnești, adresate ispravnicilor de Neamț, prin care a cerut protejarea zidurilor cu gard și punerea unui supraveghetor. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, Cetatea Neamț devine un simbol al istoriei glorioase a poporului român. Costache Negruzzi a descris asedierea cetății de către oștile lui Sobieski în povestirea „Sobieski și românii“ (1845), Dimitrie Bolintineanu a scris, în 1857, poemul „Muma lui Ștefan cel Mare“, apoi au urmat și alți scriitori. În anul 1866, Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric. În perioada 1968-1972 au fost efectuate lucrări de consolidare a zidurilor, sub conducerea arhitectului Ștefan Balș, fără a reconstrui porțiunile de ziduri prăbușite. Restaurarea cetății a continuat și după anul 1992, în cadrul programului UNESCO de restaurare și renovare a monumentelor istorice. În perioada 2007-2009, Cetatea Neamțului a fost reabilitată cu fonduri europene și a fost redată circuitului turistic național și internațional la 4 iulie 2009.

Citeşte mai multe despre:   Cetatea Neamt